VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
☪️
E normal să simți cum bolul de sticlă în care ai trăit până acum se sparge în milioane de bucățele, ajungând să îți dai seama că tot ce ai trăit până acum a fost doar o fantezie, o minciună?
Nu credeam că există durere mai mare decât cea pe care o simțeam acum. Mă simțeam trădată, înșelată, folosită, terminată. Era ca și cum i se redă unei persoane oarbe vederea. Îți dai seama că lumea în care ai trăit nu era așa cum ai crezut și că realitatea era cu totul alta.
Cum era posibil ca de dimineață să simt că toată lumea este a mea, iar acum, o oră mai târziu, să simt că pământul se crapă în două, trăgându-mă în străfundurile lui? Mi se părea de neînchipuit prin ce treceam acum.
Nu știu cât timp am privit ușa pe care a ieșit Erick. Cert este că am ieșit când mi-am dat seama că nu mai am lacrimi și energie pentru a plânge.
- Așa mamă, așa fiică, aud imediat cum ies din baie.
Oare asta a vrut să demonstreze Erick? Că sunt la fel ca mama? A vrut să mă transforme în copia ei fidelă și să îmi distrugă viața așa cum eu și mama am distrus-o pe a lui?
Îmi las privirea în pământ și merg spre dulapuri. Smulg fiecare fotografie, însă știu că fac asta degeaba. Deja sunt întipărite în memoria oamenilor și probabil au și fost luate câteva. Dau și peste câteva mâzgălituri și cuvinte neortodoxe. Deja mi se caută numărul de telefon și sunt întrebată despre suma de bani pe care o iau pe oră.
Pufnesc. Eram tot mai convinsă că lumea în care trăiesc era destul de ipocrită încât să judece de la prima aparență și să nu caute informații contrare pentru a-și forma o altă opinie. Alegeau să privească doar la suprafață și să nu mai fie interesați și de ce se află dedesubt. Acum chiar mă bucuram că voi muri și speram să se întâmple asta cât mai repede. Uram faptul că trăiam într-o astfel de lume.
Rup pozele și le arunc la gunoi.
- La ce vă uitați? strig la mulțimea de elevi.
Toți se evaporă ca muștele, lăsându-mă singură în mijlocul holului. Dar nu pentru mult timp. Înghit în sec când directorul își face apariția și mă cheamă la el în birou. Telefonul îmi vibrează iar și îi dau linie ocupată Valeriei. Oare unde e?
- Ia loc, domnișoară.
Fac cum mi se spune. Era pentru prima dată când veneam în această încăpere și mi se părea extrem de înfricoșătoare întreaga situație. La fel și expresia directorului.
- Permiteți-mi să vă spun că...
- Eu vorbesc acum. Știi că ce se întâmplă acum poate avea ca urmare exmatricularea?
Mă încordez și aprob încet din cap.
- Nu mă interesează viața personală a elevilor, dar nici nu vreau să fie expusă în acest mod pe holurile școlii. Aș vrea să vorbesc cu tatăl tău.
