VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
☪️
Fug. Fug pentru că altă soluție nu am. Fug pentru că am învățat de la el să fac asta. Fug pentru că îmi face rău să îl știu lângă mine.
Fug pentru că sunt proastă.
Niciodată nu am fost bună la sport. Așa că nu mă minunez când Erick ajunge înaintea mea, tăindu-mi calea. Respir precipitat și îmi șterg cele câteva borboane de transpirație de pe frunte. El nici nu pare a fi depus vreun efort. Cum pot băieții să ajungă la o asemenea performanță?
- De ce fugi?
- Dar tu? îi întorc întrebarea, gâfâind.
- Voiam să te prind din urmă. Trebuie să vorbim.
- Nu, scutur din mână. În general, de ce fugi? Mă cam amețești. Obișnuiești să fugi de mine, iar acum fugi după mine. Motivul?
Mâna i se duce la ceafă, amânând răspunsul. Oare...oare vrea să se întoarcă la mine?
- Ce i-ai spus lui Matt de i s-a cășunat așa pe mine?
Sau nu.
Dau să trec pe lângă el, dar îmi taie calea. Oftez și îl privesc cât de urât pot. Nu se arată mișcat de privirile mele, ci insistă să îmi ocupe din spațiul personal. Încerc să ascund emoțiile care mă copleșesc datorate apropierii dintre noi.
- Eu nu știu ce e cu el, explodez. Parcă i s-a plantat în cap ideea că ești o influență rea și mă vei corupe. Este adevărat?
Pufnește.
- Mă crezi în stare de asta?
Îi evit privirea. Niciodată nu mi-a trecut prin cap ideea ca Erick să se joace cu mine. Poate la început, însă, pe parcurs, am ajuns să îl cunosc. E un băiat care își iubește mult mama, dar nu e în stare să îi spună asta. Și chiar nu îl văd genul care să își bată joc de mine. Poate de alte fete, dar nu de mine.
- Nu.
- Ești tu atât de sigură? mijește ochii și face un pas spre mine.
Înghit în sec.
- Sunt sigură doar pe ceea ce simt. Simt că, deși nu vrei să recunoști asta, ți-am intrat la suflet. Nu îți sunt atât de indiferentă. Simți ceva pentru mine, Erick.
Și, cu un curaj de care nu știam că sunt capabilă, îi mângâi obrazul. Privirea i se înmoaie și se lasă moale în palma mea. Zâmbesc timid, fiind terifiată de avalanșa de emoții care mă copleșesc.
- Ce am făcut ca să îmi apari în cale?
- Se numește destin, Erick. Sufletele predestinate mereu se vor întâlni. Fie azi, mâine sau peste ani.
