O secundă

⭐15. Prima dată⭐

☪️

Șocul Valeriei ține de câteva zile încoace. Abia dacă îmi mai vorbește. Obișnuiam să râdem la ore, iar acum nici măcar nu mai scoatem un sunet. Până și colegii și profesorii și-au dat seama că s-a întâmplat ceva cu noi două.Indiferența și tăcerea ei mă dor.

Din cauza unui băiat să punem capăt unei prietenii din copilărie?

Îmi bag cărțile în ghiozdan și încerc cât se poate de mult să trag de timp. Valeria și le bagă cu mișcări repezi și oftează din când în când. Iese din clasă și privesc în gol timp de câteva secunde. Cum s-a ajuns la asta? O găsesc la capătul scărilor și mă încrunt. Își frământă degetele și pare a aștepta pe cineva. Mă apropi cu speranță de ea, dar nu face nici un gest. Mai mult decât enervată, trec pe lângă ea, dar mă opresc când o aud strigându-mă.

— Ce vrei? o întreb.

Dă ochii peste cap și ajunge în fața mea.

— Ai terminat proiectul la muzică? Mâine trebuie să îl predăm.

Doar atât? Despre asta vrea ea să vorbim?

— Nu îți face griji, îi răspund. Sunt suficient de liberă în a face ceea ce am de făcut. Nu mă perturbă nimeni.

Pufăie la mine, iar în trecere umărul ei se freacă de al meu.

— Așa va fi de acum înainte? șoptesc.

Se oprește, iar umerii i se încordează.

— Nu știu, șoptește și ea și pleacă.

Rămân pe loc și privesc după ea. Ochii mi se umplu de lacrimi și trebuie să clipesc repede pentru a le împiedica să cadă. E cea mai bună prietenă a mea. Nu o pot pierde din cauza unui lucru atât de mărunt. Am trecut prin foarte multe împreună și nu pot lăsa ca totul să ia sfârșit acum. Nu când am cea mai mare nevoie de ea.

— Suflețel, ce faci?

Inspir adânc și cu veșnicul meu zâmbet fals îl privesc pe Erick. Aparent zâmbește, dar în scurt timp privirea îi devine confuză.

— Alma?

Scot un suspin la auzul vocii lui dulci și domoale. Mă ia de mână și ne așezăm pe o bancă din curtea școlii. Îmi mângâie podul palmei, reușind să mă calmez puțin. Nu vorbește, doar e alături de mine. Atingerea lui e caldă și îmi provoacă milioane de fluturi în stomac. Nici nu știe câtă putere are asupra corpului meu.

— Putem merge acum, îi zic după ce mi-am revenit puțin.

Se ridică și își împletește degetele cu ale mele. Mă conduce până acasă și înainte să ne despărțim, mă ia în brațe. Buzele lui îmi ating urechea în timp ce vorbește.

— La șapte să fii gata. Vin după tine.

— Unde mă duci?

Îl simt cum zâmbește și mă sărută pe frunte. Îmi face cu ochiul și se îndepărtează. Unde vrea să mă ducă? Ce are de gând? Mai mult decât curioasă, intru în casă și îl găsesc pe tata în sufragerie. Cred că falca mi-a ajuns undeva pe covor când văd priveliștea din fața mea.

Masa este aranjată și cu două tacâmuri pe ea. În mijloc se află o tigaie acoperită și bănuiesc ce se află acolo datorită mirosului pe care îl emană. Tata stă lângă scaunul din capul mesei. S-a bărbierit și poartă un hanorac și pantaloni de trening. Bărbatul din fața mea chiar îmi aduce aminte de tatăl meu de altă dată.

— Am pregatit masa. Cred că îți e foame.

E neliniștit și se încruntă tot mai mult pe măsură ce vorbește. Revenindu-mi din șoc, las ghiozdanul pe canapea și merg spre masă. Îmi trage scaunul și zâmbesc timid. Se așează pe locul lui din capătul mesei și ridică capacul. Așa cum credeam, o tocăniță de pui așteaptă să fie devorată. Nici nu țin minte de când nu am mai mâncat asta.