O secundă

⭐5. Îmi pasă⭐

☪️

Ajung la școală înainte cu cinci minute de a se suna.

Tipic mie.

Merg în fundul clasei și mare îmi este mirarea când nu o văd pe Valeria. Nu îi stă în fire să lipsească. Iau loc pe scaun și îmi scot caietul. Nu se simte bine? O doare burta? Nu a auzit alarma? Panica pune stăpânire pe mine și o caut cu degete tremurânde în telefon. Nu a fost activă de aseară. Nici asta nu îi stă în fire. Tocmai eram pe punctul de a o apela, când profesorul intră în clasă.

Fir-ar!

— Bine că de alte ori vi la jumătatea orei, iar acum mori de dragul ei, șoptesc enervată.

— Domnișoară, ai spus ceva?

Tresar și îl privesc panicată pe profesor. Se uită urât pe deasupra ochelarilor. Roșesc și mă bâlbâi.

— N-nu. Îmi pare rău.

Scutură din cap și face prezența. Mă uit la locul Valeriei cu tristețe. E prea gol. Mă simt prea singură.

Am zbughit-o pe ușă de cum a sunat clopoțelul. E prea multă zarvă pe hol și merg în baie. O apelez și nu îmi răspunde. O apelez încă o dată și primesc același răspuns. Poate doarme și are telefonul pe silențios. Ce tot vorbesc aici, ea niciodată nu își ține telefonul pe silențios. O sun încă o dată și chiar când să se încheie apelul, aud o voce abia șoptită.

— Alo?

— Val, ce faci? Dumnezeule, am crezut că ai murit, încep să râd. De ce nu ai venit și de ce nu mi-ai răspuns din prima la telefon?

Ușurarea înlocuiește panica.

— E-eu...nu mă simt...b-bine...

Panica ia locul ușurării. Abia o aud și practic simt că e pe punctul de a plânge.

— Valeria, s-a întâmplat ceva?

Inima îmi bubuie în piept și mă sprijin de peretele din baie.

— Val? întreb când nu îmi răspunde.

Brusc, începe să plângă, iar sufletul mi se strânge.

— Matt...a venit azi noapte și..., suspină și simt cum îmi crește tensiunea când aud numele ăla.

— A făcut ceva? Ți-a făcut ceva?

Când nu îmi răspunde, știu că sunt aproape de adevăr.

— Nu gândea logic... Era beat și...i-am stat în cale și m-a împins...

— CE A FĂCUT? țip și toate fetele din baie se uită la mine.

— Calmează-te, nu e nimic grav.

— Nu îmi spune să mă calmez, naibi. Ești acasă și plângi, iar eu nu am de gând să stau cu mâinile în sân. Merg la tine.

— Nu e nevoie, începe să plângă. Stai la școală.

Intru în clasă și îmi iau cu repeziciune lucrurile.

— Poate am eu inima de gheață și par indiferentă, dar nu îmi las prietena să plângă.

Închid și cobor în viteză scările. Înjur câteva persoane care îmi stau în cale.

E chiar atât de greu să te dai la o parte?

Trântesc ușa și ajung în curtea școlii. Spumeg de nervi și văd negru în fața ochilor. Cine știe ce afaceri a făcut idiotul ăla aseară și după a mers acasă beat mort și a dat în Valeria.