Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 2: Vrajitoarea şi copilul

Un strigăt răsună cu putere în întreaga poeniţă. În braţele vampirului de culoare neagră micuţa fiinţă vie îşi striga disperată părinţii şi le cerea protecţia de care avea nevoie disperată. Micuţa fiinţă vie prinsă între cele două cadavre ale vampirilor îşi vărsa lacrimile amare de teamă.

Două mâini pline de sânge se întinseseră spre puiul de vârcolac. Tremurând cele două mâini ridicaseră mormanul de haine în care se afla copilul odată cu acesta şi le aşeză mai bine în jurul micuţei făpturi. Înfofolit împotriva frigului mult prea aprig pentru trupul său fraged şi strâns la pieptul călduros şi plin de dragoste copilaşul se mai linişti. Femeia în braţele căruia se afla îşi strânse braţele mai bine în jurul său şi începuse să meargă prin pădure. Vorbele menite să o liniştească avuseseră curând efect iar la scurt timp copilul ascultă glasul melodios al femeii păstrând liniştea.

- Cât de inuman! îi spuse femeia. Dar nu ai la ce altceva să te aştepţi din partea unor oameni readuşi la viaţă prin magie.

Curând hainele ce înfăşurau copilul se îmbibaseră de sângele femeii. Simţind cum se apropie cu repeziciune de limita puterilor impusă femeia grăbi pasul. Trecu grăbită pe lângă trupul neînsufleţit al asiaticului ucis. Faţa sa exprima teroarea pe care o simţise în ultimele sale momente din viaţa pe care o furase.

Când copilaşul trecuse pe lângă cadavrul asiaticului începuse să scâncească.

- Oh, nu,nu, nu plânge, puiul meu, îi vorbi femeia. Bărbatul acela rău nu te mai poate răni.

Copilaşul înţelese în cele din urmă că este în siguranţă şi se mai linişti. Simţi dragostea care îi era oferită şi rămase privind cerul plin de mucuţele puncte luminoase. În ciuda faptului că nu se afla în braţele mamei sale ci în ale unei străine rămase la fel de liniştit şi de cuminte. Se comporta de parcă înţelegea cât de important este să nu facă nici un zgomot.

În cele din urmă femeia reuşi să găsească locul pe care îl căutase. Intră într-o cabană veche construită în întregime din lemn. Întreaga încăpere, şi singura de altfel, fusese luminată de numeroasele lumânări care se aprinseseră ca la comandă când femeia intră. Aşeză copilul pe o pernă imensă şi se întreptă spre partea camerei care ar servi drept baia.

La lumina lumânărilor femeia îşi lăsă gluga paltonului să cadă pe spate. Părul cârlionţat şi negru ieşi de îndată la aer încadrându-i faţa uşor lunguiaţă. Ochii negri, având aceiaşi culoare ca majoritatea persoanelor de teapa ei, căzuseră aupra buzelor cărnoase incredibile de roşii. Pe tot parcursul luptei sale cu cei patru vampiri şi a venirii ei la cabană nu observase că îşi muşcase buzele până când aproape sângeraseră.

Femeia luă apă dintr-un lighian şi se stopi pe faţă cu apa din căşul palmelor. Revigorată şi complet trează se dezbrăcă de palton şi îl lăsă să cadă pe podeaua plină de ceara scursă a lumânărilor. Din locul în care fusese aşezat, copilaşul privea absorbit mişcările femeii.

- Firar! înjură femeia.

Îşi ridică bluza de culoare neagră sub care sângele începuse să mustească din rana provocată de vampirul de culoare. Îşi scoase bluza peste cap rămânând într-un maieu închis la culoare. Merse lângă perna pe care se afla copilaşul şi zâmbind luase un borcan plin cu o substanţă verde închisă. Desfăcu capacul iar cu vârful degetelor luă o parte mai consistentă şi o puse peste rană. Substanţa rece şi miile de ace ce îi traversaseră trupul o făcuseră să tresare vizibil. Aşeză borcanul pe o măsuţă din apropiere şi îşi puse un pansament peste rană.

- Nu credeam că a intrat atât de adânc, îi spuse copilului.

Bandajată şi cu mai puţină durere care îi traversa corpul femeia îşi puse pe ea o vestă.