Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 47: Trezirea de dimineaţă

Iniţial am vrut să dedic capitolul persoanei care mi-a sugerat sa ii readuc pe Bella si Jason. Nu pot face acest lucru pentru ca sunt mai multe persoane care isi doresc capitolul de fata. Sorry! (Stii tu cine esti)

Cu doisprăzece ore mai târziu decât v-am obijnuit dar măcar în aceeaşi zi!

Lectură plăcută!

Un telefon răsună cu putere în camera cufundată în liniște și întuneric. Nu fu nevoie decât de o simplă notă a piesei din dotare a telefonului că un trup se și trezi. Jason sări ca și ars spre noptiera de lângă pat și prinse telefonul. Apăsă pe butonul din lateral al ecranului iar soneria gălăgioasă amuți. Știa că nu alarma ce îi dădea trezirea fu ceea care îi perturbase somnul ci un apelant insistent. Ridică obiectul ce lumina peretele și tavanul și îl privi încruntându-se. Lumina era orbidoare în ciuda contrastului negru al ecranului și fu obligat să clipească de mai multe ori. Văzu prima dată un număr pe care nu îl cunoștea dar numele scris mare cu alb îi apăruse mai târziu în raza vizuală. Telefonul încă vibra în mână parcă încercând să iasă de pe silențios și să îi țipe în față. Fără a mai sta pe gânduri răspunse vârcolacului responsabil cu escorta.

- Ar fi bine să ai un motiv bun pentru care mă trezești la ora asta, mârâi Jason iritat.

Nu putea spune că era obosit din cauză că se culcase târziu dar se trezise de mai multe ori în timpul nopții și adormise greu.

Lângă el Bella se roti și îl îmbrățișă. Pântecele ei proeminent se lipi de mijlocul lui. Ca și cum micuța ființă vie din interior știa lângă cine stă și pe cine atinge îi dădu de știre lovindu-l ușor. Nu știa dacă fusese lovit cu piciorul sau împuns cu căpușorul dar gestul ei îl făcuse să zâmbească. În timp ce aștepta la telefon ca să primească informații își îmbrățișă soția și își odihni mâna pe lăcașul unde se afla copilul lui. Fetița sa se roti în pântece și ajunse să își pună ceea mai mare parte din corpul ei micuț sub atingerea lui. Jason zâmbi și o mângâie ușor ca să o dezmierde.

- Ce spuneai? întrebă el vârcolacul de la telefon.

Vocea lui era mult mai dulce și mai liniștită iar acest lucru se datora copilului care asculta prudent. Nu își dorea să îl sperie încă de dinainte de a se fi născut.

- Avem o problemă.

Jason expiră zgomotos, se așteptase să fie sunat pentru așa ceva.

- Și nu puteți să o rezolviați singuri?

Nu fusese foarte aspru. În timp ce aștepta la telefon se gândi cât de mare noroc poate să aibă cel cu care vorbea. Dacă micuța lui nu i-ar fi atras atenția s-ar fi ridicat din pat și ar fi mers în birou unde ar fi țipat la telefon și ar fi mârâit.

- Ce problemă aveți? întrebă el.

Mângâia absent pântecele Bellei în timp ce privea prin semi întuneric cum copilul este treaz asemeni lui. Se vedea cum se mișcă și presupuse că era fericită. Din când în când îl lovea în palmă iar el zâmbea fericit. Îi plăcea foarte mult interacțiunea ce o primea.

- I-am pierdut.

Jason nu fusese pe deplin atent la ceea ce auzise fiind ocupat să se joace cu micuța și să o mângâie prin pântece.

- Ce ați pierdut?

Auzi cum vârcolacul de la celălalt capăt al telefonului oftă. Îl forța să îi spună tot concret.

- Ne-au întins o cursă și am pierdut mașinile.

Jason fu lovit mai puternic de către fiica sa. Zâmbi iar furia reuși să îi dispară. Era calm și perfect relaxat.