Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 6: Urmarile rapirii

Un urlet puternic răsună cu putere în noapte. Strigătul de durere, disperare și totodată de chemare aparținea unui lup mare, negru, înfiorător, cu ochii negri și colții ascuțiți ieșiți la iveală gata pentru orice lucru neprevăzut, dar distrus pe dinăuntru. Strigătul adresat lunii fusese auzit pe tot teritoriul său imens de către fiecare vârcolac care asculta. Nici un strigăt, urlet, nu răsună înapoi în noapte. Luna dură, vântul tăios, norii negri şi pădurea lipsită de orice pată de culoare, lipsită de orice bucurie, lipsită de orice lucru frumos îl caracterizat pe lupul distrus şi exprima cel mai bine felul în care se simţea. Se întinse pe piatra rece şi dură de sub el şi aşteptă. Trecu o oră, două, trei fără ca un răspuns să se audă. Timpul atât de neînsemnat altădată se scurgea într-un mod mult prea dureros.

Sub piatra pe care se afla lupul un râu rece, cristalin, pur şi ademenitor se grăbea în drumul său spre libertate lăsând cascadă şi plânsul ei singure alături de lupul singur.

În cele din urmă lupul renunţă la aşteptare. Ritualul său zilnic din ultima lună se încheiase şi porni pe drumul cunoscut şi parcurs de sute de ori. Traversă încet pădurea spre casă şi ajunse mult prea repede după părerea lui. Toate becurile erau aprinse producând o falsă vietate în interiorul pereţilor. În realitate în interiorul casei se simţea pustietatea, durerea şi tristeţea. Nu era vorba despre singurătate, lupul avea o familie numeroasă lângă el şi o întreagă haită alături. Sufletul său era rup în două iar mustrările de conştiinţă nu îl ajutau. În urmă cu doar o lună cel mai mic copil al său, o fetiţă, fusese răpită de o ceată de vampiri. În ciuda faptului că el îi urmărise în forma de lup cu viteza lui mare vampirii scăpaseră. De atunci el se ducea în locul său de linişte şi trimitea semnale vârcolacilor din jur cereându-le ajutorul şi aşteptând un răspuns. Fiecare haită sau mică colonie fusese anunţată iar acum fiecare vârcolac căuta ceata de vampiri şi copilul lupului negru.

Rămase afară privind casa în care avusese parte de cele mai mari bucurii. Acum totul îi amintea de eşecul său ruşinos şi dureros. În ciuda faptului că transformat în lup eşuase el alesese să îşi petreacă cea mai mare parte din timp transformat. Se autopedepsea singur trăind astfel. Se antrena din greu şi îşi împingea corpul la limită şi până peste ea.

Uşa din faţă se deschise iar din interiorul casei apăru o femeie. Părul ei negru era ciufulit şi dezordonat. Pe faţa feticită de acum o lună erau presărate riduri şi cearcăne adânci care o făceau să pară la fel de bătrână pe cât era în ciuda abilităţi de vârcolac. Corpul îi slăbise şi pierdu în greutate fără propria ei voinţă. Nopţile nedormite şi plânse împreună cu zilele pline de antrenamente, îngrijirea casei şi a membrilor familiei rămaşi în ea îşi spuseseră cuvântul. Camy se transformase din femeia frumoasă cu aspect tineresc de treizeci-treizeci şi cinci de ani cu corp de adolescentă, energică, zâmbăreaţă şi iubitoare în femeia de patruzeci şi cinci-cincizeci de ani lipsită de energie, îmbrătrânită, rece şi tot timpul tristă.

Camy îşi încrucişă braţele la piept şi se sprijini de cadrul uşii. Purta o pereche de pantaloni sport, gri, şi un tricou la fel. În urmă cu o lună aceste haine atrăgrau ochiul fiecărui mascul din zonă deoarece formele ei pline erau puternic scoase în evidenţă. Acum hainele erau largi de ea şi deşi încă atrăgea priviri ea nu se simţea aceeaşi. Ochii ei negrii veşnici trişti priviră lupul negru până când acesta se mişcă şi se îndreptă spre casă.

Lupul se transformase din mers în bărbatul înalt, brunet şi cu trei cicatrici pe piept de care ea se îndrăgostise. În luna care trecuse şi el se schimbase. Deveni mai mare, mai lat în spate şi mai musculos dar toate astea doar ca sa poată prinde vampirii. Se pregătea pentru momentul în care va veni timpul răzbunării. Începea şi el să aibă riduri care îi îmbătrânea chipul tânăr.