Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 39: Dezvăluiri șocante (partea II)

- Să mă protejezi?

Chris își aplecă capul pentru câteva secunde. Când o privi din nou Alice înțelese că își alesese cuvintele.

- Totul este complicat. Haita mea nu este ca cea din cărțile tale cu vârcolaci, nu este nici pe departe ca ceea ce și-ar putea imagina orice adolescent pasionat de supranatural. Haita mea este crudă și dură, un pas greșit, o regulă încălcată și poți fi exilat pe veci. Iar după cum știi un vârcolac nu poate supraviețuii singur.

Oftă în timp ce Alice avea o expresie indescifrabilă.

- Sunt câteva reguli fundamentale: nu te lăsa văzut de oameni când ești transformat, nu intra în oraș transformat, nu pătrunde pe proprietatea altcuiva decât dacă ești invitat și nu dezvăluii oamenilor ce ești. Eu am încălcat fiecare dintre aceste reguli fundamentale și ar trebui să mor de patru ori.

- Poftim?!

Alice simți cum inima ei bate mult mai repede în timp ce analiza cuvintele. Nu crezuse niciodată că o haită avea reguli iar dacă se gândise la o asemenea dictatură nu se gândise decât la cruzime.

- Haita mea este dură iar fiecare membru este supravegheat. Eu am reușit să nu fiu descoperit dar pentru asta a trebuit să îți frâng inima și să mă joc cu alta. Aylin nu este om și nici Dylan. Suntem toți trei vârcolaci în aceeași haită iar ea este fata unuia dintre conducători. Aylin este fata lui Arden, cel mai aspru din toți. Ai spune că dacă faci parte dintr-o asemenea haită ești disciplinat mai ceva ca la armată, și într-adevăr așa și este, dar dacă este cineva care a scăpat de aspritatea regulilor aceea este ea. Tatăl ei o răsfață iar ea se comportă ca atare. A pus ochii pe mine de multe ori dar ca să pot să atrag atenția de la planul meu, ca să nu fiu descoperit când mă văd cu tine a trebuit să îi fac pe plac. De aceea m-ai văzut sărutând-o și de aceea nu m-am oprit de îndată ce am știut că ți-am frânt inima. Chiar dacă îți frângeam inima și mi-o sfâșiam pe a mea a trebuit să mă dau pe lângă ea.

Alice ascultă totul cu sufletul la gură. Vedea îl el adevărul și îi strânse mâinile încercând să îi dea de înțeles că nu îl condamnă. Nu putea vorbi iar el dădea semne că vrea să primească o întrebare, dădea semne că era pregătit să răspundă la orice.

- D-de c-ce?

- Puteam fi uciși amândoi iar eu nu vreau ca tu să îți pierzi viața din cauza mea. M-am dat pe lângă ea ca să câștig simpatia tatălui ei iar atunci când am fi fost prinși m-ar fi iertat. Am tot vrut să îți spun de multă vreme dar mi-a fost teamă că ai să mă respingi. Mi-a fost teamă că atunci când ai să aflii că sunt un vârcolac ai să fugi și nu ai să vrei să mai auzi de mine. Mă durea inima când mă gândeam la felul în care tu ai să pleci. Nu puteam suporta respingerea.

Ochii lui verzi o priveau atenți și îi spuneau fiecare cuvânt care nu trebuia rostit.

- Cum ai rezistat?

Alice se surprinse pe sine. Vocea ei nu mai era slabă ci normală. Pentru câteva secunde se gândi că îi tranzmitea mesajul greșit. Se gândi că tonul ei involuntar îi spune că nu îi pasă deloc și că abia așteaptă să plece cât mai departe de el. Gândurile și grijile sale fură înlăturată de cele două smaralde. Ochii lui îi înțelegeau fiecare mesaj ascuns în gesturi, gânduri și în privire și astfel reuși să o liniștească.

- M-am gândit în fiecare secundă că îl locul ei ești tu. Doar gândurile că nu mă vei respinge și că ai să îmi oferi șansa de a-ți explica mă ținuseră pe picioare.

- Dacă nu aș fi vrut să ascult?

- Aș fi fugit după tine peste tot până când te-aș fi convins să mă asculți chiar și numai câteva secunde. Aș fi făcut orice ca să te conving că Aylin nu înseamnă nimic pentru mine.