Capitolul 22: Înainte de consiliu

4.4K 262 26
                                    

Bella simţi starea de iritare şi starea bine cunoacută de nervozitate pe care o avea când Oliver era prin preajmă de îndată ce păşii în casa unde se ţinea întrunirea. În ciuda faptului că vorbise cu Jason şi îi explicase clar că nu vrea ca acel vârcolac să fie prezent duhoarea pe care o lăsase în urmă era inconfundabilă. Doar de un pic din mirosul lui avu nevoie ca să înţeleagă că acesta deja intrase în fiecare cameră a locuinţei gazdă şi verificase fiecare colţişor cu expresia lui acră.

- Mamă, eşti bine? se auzi o voce.

David şi Alec înaintaseră puţin în casă iar când observaseră că erau singuri se întoarseră spre uşă pentru a o vedea pe Bella stând nemişcată. Mama celor doi clipi des ca mai apoi să meargă lângă ei.

- Am avut o simplă stare de deja-vu, explică ea pironiala ei locului.

Înaintase mai bine în casă în timp ce zumzetul conversaţiilor se auzea din ultima încăpere, livingul amenajat pentru întrunirea din seara aceasta. În timp ce înainteau cei doi băieţi mergeau de o parte şi de alta a mamei lor. David se uita plin de uimire la tablourile scumpe de pe pereţii holului iar Alec era fascinat de mobila creată manual şi de desenele complicate şi rotite de pe acestea. Bella văzându-i atât de atraşi ce obiectele de artă şi mobilă îi opri şi se puse pup în faţa lor.

- Dacă sunteţi cuminţi şi nu spargeţi sau stricaţi ceva vă dau voie să vă plimbaţi prin casă.

Cei doi dădură afirmativ din cap şi plecară sărutându-şi mama pe câte un obraz. În stânga şi în dreapta lor holul se despărţea în două camera diferite: un living modern şi plin se obiecte scumpe şi o încăpere cu o uşă închisă. Nedorind să fie prea îndrăzneţi intrară amândoi în livingul populat de culoarea maroniu şi obiecte de artă scumpe: tablouri și sculpturi în lemn în special. David se îndreptă de îndată spre primul tablou ce îl zării iar Alec spre o sculptură frumos finisată din lemn. În timp ce mezinul atingea şi îşi plimba degetele pe fiecare cută cel mare privea fără a atige imaginea dintr-un tablou. Îmbinarea frumoasă a culorilor din peisajul urban îl fascinau iar felul în care pictura fusese făcută ca să pară cât mai reală îl uimea. Nu îndrăznea să atingă de teamă să nu deterioreze munca artistului pe care brusc îl adora. În cealaltă parte de cameră Alec făcea aproape acelaşi lucru cu excepţia faptului că el atingea totul. Descoperise că masa ce trona în mijlocul camerei avea cioplit atât pe suprafaţă cât şi pe picioarele sub formă de labe de leu mai multe desene. Le privi atent şi le atinse simţind moliciunea şi fineţea lemnului pe care le privii cu alţii ochii. Când plecă de la masă găsi mai multe asfel de sculpturi care îl atrăgeau. Mintea lui fascinată încerca să memoreze fiecare curbă sau cută de pe statueata destul de mare a unui lup pe care o găsise. Blana lupului, deşi totul era de culoarea lemnului, părea atât de reală încât îşi plimbă de nenumărate ori buricele degetelor peste.

- Ce fac nepoţii mei?

Ambii copii tresăriră speriaţi. Se întoarseră amândoi spre intrarea în living unde un bărbat îmbrăcat la costum îi privea cu zâmbetul pe buze.

- Nu aveţi de ce să vă speriaţi, încercă bărbatul să îi liniştească.

- Suntem rude? întrebă David.

- Sunt unchiul vostru, Jason îmi este nepot.

- Unchiule Michael?

Alec îl recunoscu de îndată deşi nu era ceea la ce se aşteptase când auzise cele câteva poveşti despre cum a contribuit el la uciderea lui Tamir. Din poveşti mezinul şi-l imaginase ca find un bărbat înalt cu o construcţie musculoasă şi foarte puternic. Ochii lui erau adesea două abise şi reci în imaginația sa iar părul lung şi negru. Realitatea nu era prea departe de adevăr, Michael era înalt dar nu atât de înalt pe cât sperase Alec. Părul, pe de altă parte, nu era lung, ci scurt dar la fel de negru pe cum sperase. Ochii erau negrii dar nu reci, ci erau calzi şi blânzi.

Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)Where stories live. Discover now