Poti Sa Ma Iubesti?

Prolog

Poate nu întâmplatori am venit pe lume într-o zi geroasa de miercuri 20 Ianuarie 1898.Cred cu tarie ca înainte sa vin pe pamânt am fost un mic înger în Împaratia Cerurilor,am fost creata cu un scop pe care înca nu l-am atins dar calea pe care merg este menita sa ma duca acolo.

Fiecare om are o carte în biblioteca lui Dumnezeu.Unele pagini sunt scrise deja cu mâni pricepute si poarta numele de DESTIN,altele sunt lasate goale,menite sa le scriem cu propriile alegeri fie gresite sau nu,însa fiecare cuvânt tiparit cu cerneala divina ne poarta spre ceea ce ne este dat întradevar sa traim.
Daca stai sa te gândesti...ce este viata,ce este omul?!
Uni spun chimie,altii știinta sau biologie,dar oare cine ne-a creat întradevar?
Suntem compusi...dar doar niste mâini dibace poate sa formeze OMUL atât de bine.
Fauritorul a stiut sa faca fiecare parte din el sa functioneze în tandem cu restul,sa îi de-a un motor care sa îl tina în viata prin pulsatii mici ce se aud din piept,sa îl faca sa evolueze la nesfârsit,sa viseze,sa spere,sa creada si sa simta.
A creat pentru el o planeta într-un univers nemarginit si i-a dat apa si pamânt si cel mai important sentiment....IUBIRE.
Imposibila,nemarginita,infinita si dureroasa.

Stau pe pieptul lui gol si îi ascult inima batând cu putere.Parca se îmbina perfect cu sunetul din pieptul meu însa totul pare acum atât de gresit.El nu îmi apartine si poate nu va fii al meu niciodata însa ceea ce simt de mai bine de un an este coplesitor.

Ne despart clasele sociale,soarta si drumul pe care el îl va urma.Un drum pe care eu nu am cum sa calc,un drum pietruit pe unde merg doar trasurile bogatilor si copitele armasarilor pur sânge...eu pot sa pasesc doar în urma lor cu capul plecat.

Mândra pot fii decât pe drumul de tarâna ce duce în sat,acolo unde m-am nascut si sunt privita ca o domnita pentru ca lucrez pentru bogati,acolo unde copilele ma invidiaza pentru ca port haine din materiale fine iar bunica ma asteapta mereu în prag.

Îmi ridic privirea iar ochii lui sunt de un albastru ireal chiar si atunci când sunt istoviti.Ma ridic si grabita pornesc spre obaia de îmbaiat,sunt plina de samânța lui si oricât mi-aș dori sa o simt în pântecul meu nu o pot pastra,este interzis,eu nu îi pot oferii mostenitori iar o greseala ca asta m-ar costa slujba si poate viata.

Când ma întorc el este deja îmbracat,straiele militaresti îi vin de minune pe trupul zvelt dar sculptat.Ramân în prag si îl admir iar lacrimi fierbinti îmi inunda ochii dar nu vreau sa le las libere pe obraji.Cu siguranta nu o sa îl mai vad vreodata si mai ales aici în odaia mea zâmbindu-mi.

Se apropie de mine cu pasi lenti si îmi cuprinde mânile între palmele lui,le ridica la gura si mi le sarute apasat pe fiecare în parte,apoi ma trage din nou la pieptul lui.Îmi odihnesc palmele pe soldurile lui si cu rasuflarea taiata îmi înalt pentru o secunda privirea.Buzele umede si fierbinti îmi acopera gura cu dulceata lor si o inunda cu savoare atunci când limba lui îsi face loc înauntru.
Nu am trait niciodata asemenea senzatii,trupul mi se înfierbânta la fiecare atingere si as vrea sa ma faca a lui din nou si din nou,dar stiu ca este prea târziu.Curând îi voi simti lipsa.....