Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XIX

Dupa un drum lung am ajuns si la conacul Luisenthal.

-Uite mami o herghelie de cai...ma atentioneaza Adrian care a stat cocotat pe fereastra de când am intrat în tinuturile Moldovei,în ciuda ducesei care se arata total nemultumita.

Caii alergau liberi,spatiul lor era însa delimitat de gradina conacului printr-un gard facut din ramuri vânjoase de lemn.Erau cu totii atât de frumosi,unii negrii ca taciunea,alti maro si unul singur albca neaua,cu o coama deasa si lunga.

-Vom putea calarii si noi unul?!zice uitându-se în ochii mei.

Ridic umeri pentru ca nu pot sa îl asigur ca i se va îndeplinii dorita însa Millan da aprobator din cap.

-Sigur,te voi învata sa calaresti chiar pe armasarul meu,Adonis ....zice si îi indica acestuia exact calul alb pe care îl observasem... Este un pur sânge luat direct de la tatari.

Ma uit spre Melisa si îi vad dezaprobarea de pe chip.Probabil ca pentru ea servitorii reprezentau doar niște papusi de cârpa care îi faceau treaba.
Voi avea viata grea la conac cu ea,îmi va fi tare dor de contesa Medeleea pentru ca ea aprecia oamenii.Pentru ea erai înainte de clasele sociale,om,apoi restul.

Trasura se opreste în fata unei case impunatoare care avea în spate un peisaj de vis.Era situata deasupra unei movile ridicate de pamânt iar de jur împrejuri verdele auriu la padurii,al ierbii si al frumzelor din copaci îti mângâia privirea.

Usa este deschide de catre vizitiu iar Millan coboara primul.Adrian vrea sa îl urmeze dar îl trag de mâneca vazând nerabdarea ducesei de a nu mai sta prea mult în trasura.

Millan îi cuprinde mâna cu tandrețe si o ajuta sa pașesca pe scara iar ea îsi afișaza un zâmbet destul de fals pe buze.
Ma asteapta si pe mine cu mâna întinsa însa Melisa îl strige numele imediat.

-Millan,te rog adu-mi salul ,este destul de frig.

-Du-te...îi șoptesc facându-i semn.Ducesa nu merita sa astepte iar eu ma descurc...zic din cadrul usii.

Ma priveste cu regret dar îi mai fac o data semn sa plece.

Cobor,apoi îl iau pe Adrian în brate.
Cand ma rasucesc vad ca lânga noi îsi facuse aparitia pe lânga surgiu,o doamna învârsta care arata ca o bunica si imediat gândul mi-a zburat la batrânica mea lasata în urma, si un valet trecut de prima tinerete.

-Sa aveti ziua buna...îi salul.

-Bine a-ti venit....zice femeia.Eu sunt Ana iar el este Mirică...arata catre barbat.

-Ma bucur sa va cunosc,eu sunt Ioana iar acesta este fiul meu Adrian.

Femeia zâmbeste si continua sa ma masoare cu privirea.

-Mai târziu o sa faci cunostinta si cu nepotelul meu Vasilica,acum e plecat cu vacile la câmp...îi spune aceasta lui Adrian iar el zâmbeste multumit afland ca are cu cine sa împarta aventuri.

-Haide-ti sa va arat odaia,pe urma ma voi întoarce dupa lada dumitale.Cred ca sunteti istoviti de la atâta drum...spune Mirica.

-Nu-i nevoie bade...zic vazându-i mâinile subtiri dar batatorite de munca.Ma descurc sa o iau si singura,ma vezi slaba dar am vâna.