Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXVIII

Desi nu ar trebui ma ridic si parasesc salonul, lasându-i pe ceilalti în urma mea cu atât de multe întrebari.

Nu puteam sa gandesc limpede în aceste momente,Ivan avea mai mare nevoie de mine decât ceilalti,voi avea timp sa îi aduc la curent cu cele întâmplate si mai târziu.
Grabesc pasul sa îl prind din urma,voiam sa îl întreb ce face ,cum se simte dar aud cum usa de la intrare se deschide cu un zgomot greoi înainte ca eu sa ies din hol.
Cred ca merita macar o simpla explicatie plauzibila pentru tot ceea ce traieste în aceste momente.Cu siguranta este confuz iar faptul ca toti îl cunoasc si îl numesc altfel iar el nu stie pe nimenea devenise dificil pentru el.Nu voiam sa creada ca l-am adus aici doar ca sa îmi bat joc.

Nu am apucat sa ajung înainte sa paraseasca conacul.Cand am deschis usa în urma lui,pasea deja alert catre grajduri.L-am strigat dar nu mi-a raspuns.Continua sa mearga abatut,cu umerii lasati si cufundat în gânduri.Probabil ca îsi cauta un refugiu unde sa poata rascolii prin capul lui în tihna si nu dorea sa fie deranjat.
I-am respectat decizia si am intrat înapoi în conac.Nu m-am mai dus în salon,am luat-o pe hol spre vechea mea odaie pentru ca si eu aveam nevoie de un ragaz.

Totul era la fel,nimeni nu îndraznise sa mute ceva de la locul lui.Mirosea a proaspat si curat semn ca Petra s-a îngrijit de ea cu speranta ca într-o zi ma voi întoarce.Levantica se uscase în ulciorul de pe masa dar înca împrastia în încapere mirosul ei placut si relaxant.
M-am asezat pe pat si am oftat.Câte amintiri am în acest lacas,ani bun din viata mea i-am trait aici si apoi cele cu Millan.

-Offf Doamne da-mi putere sa trec si peste asta...ma rog cu voce soptita.

Si multe întrebari îmi vin de-a valma în minte.Daca am facut totus o greseala sa îl aduc aici pe Ivan ?!Poate trebuia sa mai astept,sa îl fac prin alte modalitati sa îsi aminteasca cine este si sa nu apuc sa îi zdrobesc inima lui Vladimir în fata tuturor.Dar cum sa ma împart,cum as fi putut sa fiu în doua locuri deodata,cum puteam sa fiu cu altul fara sa îl ranesc pe celalat?!

Desi nu ar fi recunoscut, si Ivan ar fi fost ranit atunci când ar fi venit momentul sa ne luam ramas bun.

Si simt cum potopul începe sa se dezlantuie în interiorul meu strângându-mi dureros stomacul.Îmi culc fruntea în palme si oftez din nou adânc iar lacrimile mi se ivesc în ochi ca niste pietre de nisip.
Dupa un timp,când ridic capul,îl vad pe Vlad intrând.Se apropie de mine si ramâne în picioare în fata mea.

-Vrei sa iei un loc te rog...zic tragându-mi nasul si îi indic scaunul de langa masa.

Îl pune cât mai aproape de pat si dupa ce se aseaza îmi trage o mâna între palmele sale.

-Am fost îngrijorat,tare îngrijorat...spune cu glas fâsiat înghitindu-si cu greu nodul care îi statea în gât.

-Stiu si te rog sa ma ierti...Nu mi-am dorit sa se întâmple asta,nu mi-am doritsa traiesc  nimic din tot ceea ce traiesc în aceste momente Vlad...îi rostesc cuvintele precipitat.

Da din cap întelegator si îmi ridica mâna atingând-o cu buzele calde.

-Linisteste-te draga mea,o scoatem noi la capat si de aceasta data.Important este ca tu esti în viata si esti sanatoasa iar Millan traieste si el si tu prin nu stiu ce metode l-ai descoperit,nu exista bucurie mai mare.Cum s-a întâmplat,unde ai dat de el?întreaba curios.

Îi mângâi obrazul barbatului care mi-a oferit atât de multa încredere si bunatate iar dupa ce îl privesc în ochi încep sa îi povestesc...