Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXVII

Intram in curtea imensa a conacului si îl rog pe Ivan sa îmi de-a drumul ca sa merg pe jos.Descaleca si el o data cu mine si înaintam pe aleea pietruita.Ma astept sa îl zaresc imediat pe Duma dar nu era de gasit.Ma îndrept catre grajduri si îl vad cum pufaie din pipa lui stând speijinit de usa din lemn si purtând o conversatie extrem de serioasa cu calul cel balai al contesei Medeleea.

-Duma,Duma...strig si îsi ridica privirea uitându-se la mine cu uimire.

Probabil ca nu m-a recunoscut din prima datorita tinutei mele dar pe urma si-a dat seama ca sub aceste haine se afla tot Ioana,aceeasi fata de la sat care de voie de nevoie îi asculta toate balivernele.

-Te-ai întors va sa zica...a trecut deja un an...spune sub forma de gluma si dându-si jos din cap palaria se freaca pe capul chel.Ce repede mai trece timpul asta...iar glasul îi suna ca un oftat.I-a te uita esti cucoana,ai pus mâna pe flacau pâna la urma..Cum sa ma adresez acum cu dumneata,contesa,ducesa?!spune mai în șoapta sa nu auda Ivan care se îngrija sa bage calul în grajdul liber.

-Sunt tot eu Duma,aceeasi copila naiva pe care o stii.O sa îti povestestesc eu dar alta data.Contesa este?

-Este...zice si face o plecaciune în fata lui Ivan...Duce.

Acesta se uita la el mirat ,apoi se uita la mine iar eu îi zâmbesc nestiutoare.

-Sa anunt ca a-ti sosit si dumneavoastra....rânjeste Duma.

-Nu este nevoie stai linistit,cunosc atât de bine drumul.Îi dau repede replica.

Ne continuam drumul în liniste.Din când în când îl mai priveam sa îi vad nedumerirea.Nu putea înca sa îsi dea seama de ce valetul s-a purtat atât de ciudat desi el purta haine destul de ponosite iar pe cap avea înca îndesata caciula de astrahan si nu vreo palarie de bogatan.

Ajunsi în dreptul usii trag de funie iar clopotul rasuna în hol.Se aud râsete si chicoteli iar o voce cunoscut dar mai matura spune imediat.

-Raspund eu màmà...

Se aud pasii topaiti ai mai multor persoane.Parca o si vad pe Maria cum alearga în urma lui Carol.Nu apuc sa trag aer în piept ca usa se deschide iar inima începe sa îmi bata cu putere în piept când îi vad chipul.

-Adrian...zic cu entuziasmul unei mame care i-a fost atât de dor.Puiul meu...aproape ca strig si lasându-ma pe vine acesta îmi sare în bratele deschise larg.

Îi sarut fiecare bucatica din fațuca lui bucalaie si îmi cufund nasul în curbura gâtului lui.Nici nu realizasem cât de dor mi-a fost de el.

-Ti-am simtit lipsa asa de tare mama...îmi spune prin par fara sa îmi dea drumul din strâmsoare.

Când reusesc sa ma desprin de el îl observa si pe cel ce statea în spatele meu.
Carol fugise de mult sa dea de știre ca am sosit.

-Millan esti viu?îl întreaba si tâsneste din bratele mele fix în ale lui.

Acesta îl cuprinde si îl strânge la pieptul lui desi înca nu stie de ce toata lumea îl cunoaste si i se adreseaza cu un alt nume.

-Asa se pare...îi raspunde si zâmbeste fortat.

-Mama a crezut ca ai murit la lupta,chiar a fost tare trista si de multe ori a plâns noaptea crezând ca nu o vede nimenea...

Îl privesc mustrator si îl desprind de Ivan.

-Te rog fii cumpatat...îl soptesc la ureche.

Da aprobator din cap si ma i-a de mâna.

-Hai înauntru,Vlad,Medeleea si contele Loret cu siguranta te asteapta.

-Cand a-ti ajuns?întreb ca sa reusesc sa scot de la el cât mai multe informatii.
Cu siguranta ceea ce va urma va soca pe toata lumea.

-Aseara târziu si am sperat sa te gasim aici dar nu erai si domnița a spus ca nu ai vizitat-o,ne-am facut griji sa stii.Vlad a primit scrisoarea ei a doua zi dupa ce ai plecat si mi-a spus ca trebuie sa plecam si noi.Mi-am dat seama ca ceva s-a întâmplat si ca bunica nu mai e pentru ca am visat-o,a venit sa ma sarute si sa îsi i-a ramas bun.Mi-a spus ca pleaca dar o sa vegheze asupra noastra,mi-a spus sa nu fiu trist si sa nu plâng pentru ca o sa fie mereu prezenta în inima mea.

Ma opresc putin în loc si îl privesc ,de unde putea sa scoata asemenea vorbe nu știam.
Ivan statea tacut în urma noastra si ne analiza,probabil se gândea ca suntem nebuni cu totii.

Trecem prin dreptul bucatariei si aud vocea Petrei cum îi da indicatii Mariei.

-Hai fa ce stai ca pleava ,da din mâini ca acusi vine ora de prânz si tu nu ai facut nimica.Pai Ioana s-o fi fost aici ca nu stateau cartofii aia necuratati.Acuși cere domnita ceaiul si tu nici ibricu nu l-ai pus la încins si mai are si invitati.

Chicotesc si în mine înfloreste ceva familiar,acel sentiment ca sunt acasa desi aceasta casa mi-a oferit si momente pe care le detest din toata inima mea.
Nu ma opresc,voi avea timp sa le spun o vorba mai încolo,acum cel mai important este sa dau ochii cu Vladimir si sa îi vad reactia.

Îmi fac intrarea iar cei doi se ridica.Mai întâi Vlad apoi Loret care se uita la mine cu niste ochi mari si bulbucati.Medeleea sta la geam privind afata.Adrian se desprinde din mâna mea si se duce lânga Vlad.

-A venit si Millan...zice cu voce tare si Medeleea se rasuceste instant.

Cu totii ramân stana de piatra când Ivan îsi face aparitia din spatele meu.
O tacere de mormânt se asternu în încapere, nici unuia nu îi venea sa creada.Parca vedeau o fantazma.

-Buna ziua...rupe tacerea acesta si face o plecaciune.

Medeleea da din cap în semn de salut dar se vede ca înca nu îi vine sa creada ce îi vede ochii.Loret se apropia de ea si o cuprinde de umeri.
Vladimir se uita în ochii mei si pare șocat,nu stie ce reactie sa aiba.Îi fac un semn discret sa îl salute.

Întinde mâna catre acesta si i-o cuprinde ferm.

-Bine ai venit...zice stânjenit.Un coniac?

-Îmi pare rau ca va refuz domnule dar nu beau si daca ma scuzat o sa ma retrag la o lalta cu angajatii.Mi-am facut datoria si am adus-o pe domnita aici de fata teafara si nevatamana...spune si facând o plecaciune iese pe usa salonului.

Din nou linistea se asterne în încapere,doar respiratia alarmanta a Medeleei se auzea.

Aproape ca lesina pe bratele lui Loret iar acesta o i-a repede si o culca pe diva.

-Domnita.. zic si ma reped spre ea.

-Cum s-a întâmplat?...sopteste gâtuit.Trebuie sa îl anuntam pe contele Luis si pe contesa.

-O sa îti povestesc ...îi spun cuprinzându-i mâna sa o linistesc.Îi vom anunta,dar ai rabdare.

Îmi ridic privirea spre Vladimir si vad o tristete muta în ochii lui.Ma durea sa îl vad asa nesigur.Probabil ca realizat ca ceea ce urmeaza nu va fi tocmai în favoarea lui.Si desi parea ca în sufletul lui se bucura sa îl vada în viata pe Millan, pentru ca fusese prietenul lui cel mai bun,bucuria lui era umbrita de sentimentele lui fata de mine.O data cu aparitia lui a murit si ultima speranta ca într-o zi voi fi pe deplin a lui si pentru totdeauna.