Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul X

Trântesc usa cu zgomot si ma afund în pat printre asternuturi ca sa îmi înabuș suspinele.

Un ciocanit insistent se au dar nu ma deranjez sa raspund,a fost prea mult chiar si pentru mine.
Ce as putea sa îi spun tânarului Millan dupa tot ceea ce a vazut cu ochii lui?!Nu cred ca ma va crede pe mine...dar poate ca azi va fi ultima zi în care îl voi mai vedea vreodata.

Iar gândul asta îmi face stomacul sa se strânga dureros asa ca ma ridic si aproape ca alerg spre usa.
O deschid dar în spatele ei este doar întunericul si linistea...

Ma întorc dezamagita si ajunsa la marginea patului,îngenunchez.Cu mâinile împreunate si privirea îndreptate spre mica fereastra șoptesc cerului:

"Doamne te rog sa ai grija de sufletul meu,atât îti cer.Faca-se voia ta asa cum mi-a fost scris.Ai grija de mine si apara-ma de osânda."

Îmi termin rugaciunea si ma asez pe asternutul curat,pun capul pe perna si ma las purtata într-un somn adânc.

......

Este o zi placuta de primavara,soarele straluceste timid iar câmpul este îmbracat într-o mantie de flori colorate care ma încânta cu mireasma lor.Port rochie mea preferata de bumbac primita de la bunica si palaria de paie.Alerg fara directie dar ma simt parca trasa de un fir invizibil într-o anumita directie si nu dureaza mult pâna sa îl zaresc cum sta acolo pe movila de pamânt ,sprijinit de radacina unui copac.Știu ca este el pentru ca sângele îmi pompeaza alert prin vene ducând cu el prin tot corpul fiorii de iubire.

La început cred ca este feciorul meu din sat cel pe care l-am iubit cu toata fiinta mea, pentru ca asa pare dupa port,dar cu cât ma apropii mai mult totul se preschimba în altceva.

Tânarul poarta haina rosie de militar si imediat îmi dau seama ca este de fapt Millan.

Sunt confuza,de ce îmi tresare inima atât de tare în preajma lui când eu nu ar trebui sa mai simt asa ceva?!
Încerc sa ma întorc din drum si sa ma îndepartez pâna nu este prea târziu dar ma vede.

-Milady,te asteptam...spune cu glasul ca de înger si întinde mâna catre mine.

Stiu ca este gresit ce fac dar nu pot sa ignor ceea ce inima mea îsi doreste asa ca ma îndrept spre el si i-o cuprind.

Stam amândoi privindu-ne,el zâmbeste iar eu simt cum obrajii îmi capata o culoare rozalie.

-Nu stiu daca se cade sa îti spun direct fara a încerca mai întâi de toate sa te curtez ...îmi spune șoptit...Dar as vrea sa stiu daca tu fiinta minunata ce ai aparut în viata mea de nicaieri poti sa ma iubesti?

Gâtul îmi devine uscat si nu stiu ce sa îi raspund.Cum as putea sa nu îl iubesc când dragostra îmi striga prin toti porii,cum as putea sa nu îl iubesc când doar auzindu-i vocea ma topesc...cum aș putea sa îi marturisesc ce simt când mi-e interzisa iubirea.

.....

Si visul îmi este întrerupt de ropotele de cai ce se aud de afara.Încerc sa ma dezmeticesc dar nu reusesc si ma culc la loc cu speranta ca Millan va aparea din nou si voi avea un deznodamânt.

Doua ceasuri mai târziu deschid din nou ochii si aproape ca sar ca arsa când o vad pe Vica,servitoarea rotofee lânga patul meu.

-Hai scoala fetițo ca tre sa aerisesc camera,sa schimb asternuturile si sa pun totul asa cum era.E timpul sa te cari la tine pe tarla....Du-te de ajuta la strâns bagajele stapânei tale ca soarele e de mult pe cer.

Ma ridic instant si buimaca ma îndrept catre ulciorul cu apa ca sa ma înviorez putin.Ma urmareste la fiecare pas si înainte de a apuca sa îmi strâng cele câteva lucruri,scoate totul din lada de lemn si le arunca pe pat privind cu jind la stergarele mele brodate.

-Nu e nevoie sa te obosesti,ma descurc...îi spun pe un ton apasat.

-Stai linistita,doar vreau sa ma asigur ca nu pleci cu nimic în plus...rânjeste ea iar mie simt cum îmi clocoteste sângele în vene.

-Asculta duduie,bogatia nu consta în lucruri luate de la altii ci în lucruri daruite.Nu am nevoie de nimic de aici pentru ca în viata asta nu lucrurile materiale ma fac mai fericita...îi spun si incep sa îndes în traista hainele de pe pat.
Poftim,poate asta o sa îti mai îmbuneze inima aia uscata si o sa îti aduca aminte ca pe termen lung mai bine te simti când daruiesti din putinul tau decât când îti însușesti ce nu îti apartine...zic si îi întind unul dintre ștergare.

Îl apuca cu ambele mâinile si vad în ochii ei stralucirea unor lacrimi,apoi ca sa nu îsi arate slabiciunea pleaca si ma lasa fara sa se mai uite înapoi.

Dupa ce ma îmbrac si îmi strâng lucrurile ies afara si în fata castelului dau cu ochii de Duma.

-Contesa s-a trezit?!ma adresez direct.

-Nu cred,în schimb eu sunt treaz dinainte de ivirea zorilor din cauza forfotei create de colonelul venit la castel împreuna cu câtiva soldati.

-De ce a fost armata regelui aici?întreb mirata.

-Nu stiu sa îti zic exact dar cred ca a venit sa ridice pe cineva,cine stie ce s-o fi întâmplat în desfrâul de aseara,vreo infractiune ceva...rânjeste el.

Ramân putin pe gânduri,apoi îl las pe Duma bombanind si ma întorc în castel sa verific daca Carol s-a trezit si daca o pot ajuta pe contesa Medeleea cu pregatitul.

Pe holuri era liniste însa niste suspine de femeie se auzeau din camera de zi si o voce de barbat care încerca sa o linisteasca.Ma apropi mai mult sa pot vedea ce se întâmpla.

-A plecat,de ce a plecat asa fara sa ne anunte,fara altceva...am fi dat o petrecere fastuasa înainte ,sa ne luam ramas bun cum se cuvina...spune femeia printre lacrimi.

-Este mai bine asa iubito draga.Ai fi suferit mai mult sa îl vezi plecând sau sa stii ca trebuie sa îti iei ramas bun.O sa treaca repede un an...zice barbatul iar femeia izbucneste si mai tare în plans.

-Hai mama ca exagerezi,nu mai este un copil...se aude o voce inconfundabila si îmi dau seama ca este a lui Damian.

Atunci îmi ridic mâinile la gura si realizez ca am pierdut si ultima șansa de al vedea pe Millan pentru ultima data.S-a înrolat în armata iar eu trebuie sa îmi iau gândul de la el pentru totdeauna.
Aproape ca îmi vine si mie sa plang dar vad ca o servitoare îsi face aparitia cu o tava cu ceai si ma prefac ca eram doar în trecere pe acolo.Nu ar fi frumos sa ma vada ca trag cu urechea la discutia dintre membrii familie Württemberg.

Ajunsa la scari ma prind de balustrada si încep sa respir sacadat,nu stiu de ce pentru ca nu am facut prea mare efort dar corpul meu reactioneaza bizar la vestea pe care tocmai am aflat-o din greseala.