Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXV

Vremea se îmbunase ,ninsoarea se oprise iar vântul abea daca mai adia.Potecile înca pline de zapada ne dadeau ceva de furca dar înaintam.
Daca o tinem tot asa pâna diseara vom ajunge în Sighisoara.
Doar gândul asta îl am,sa ajung cât mai curând si sa o gasesc pe bunica robotind prin șopron,însa inima mea se strângea dureros când chipul ei îmi aparea în fata ochilor închiși iar strigatul din vis parca îmi acapara timpanele.
Ridic mâinile la urechi si scutur din cap,nu vreau sa ma gândesc la ce-i mai rau,pur si simplu nu vreau.

Un singur popas am facut pâna acum.Ne-am oprit langa un râu sa adapam calul iar eu si Ivan sa mâncam câte ceva.Nici macar nu a îndraznit sa deschida gura,doar m-a privit de fiecare data când a avut ocazia.Si eu am fost la fel de tacuta dar îi sustineam privirea de fiecare data.
În mine se duce o lupta crâncena,ceea ce simt pentru el ma face sa vreau sa îl tin aproape,sa îl simt,sa îl sarut ,mai ales acum când am atâta nevoie de o alinare,însa judecata nu îmi dă voie.Nu pot sa ma las purtata de sentimente si sa îl tradez pe Vladimir ,nu asa.Poate dupa ce voi rezolva toate problemele, vom gasi împreuna o solutie.Stiu ca si el o sa se bucure sa îl vada pe Millan în viata.

Am continuat sa ne deplasam strabatând paduri,carari de munte si sate.Aproape de lasarea serii eram la poalele cetatii.
Dulcea mea casa pe care nu o mai vazusem de atâta timp.Îmi venea sa ma dau jos din șareta si sa alerg ca naluca spre intrarea în sat dar cu siguranta șareta ma ducea mult mai repede.

De parca ar fi stiu drumul Ivan ma purta pe ulitele satului.Priveam în stânga si dreaptea,nimic nu s-a schimbt,totul era la fel.Linistea amurgului îi facuse pe oameni sa se retraga în casuțele lor,sa încinga sobele cu lemne sparte de cu ziua si sa îsi frece palmele batatorite deasupra focului dupa ce cu siguranta au robotit toata ziua prin gospodarie.

Fumul se oduia lasând dâre pe cerul luminat slab de ultima suflare a soarelui.Chicoteli de copii se auzea de dupa deal semn ca înca sunt la saniusi,nici frigul si nici întunericul nu putea sa le i-a aceasta bucurie...nici mie nu mi-o putea lua în copilarie.As fi stat de dimineata pâna de cu seara sus pe deal sa ma dau la vale.
Câteodata mai venea bunica sa ne urneasca spre casa si ma gasea cu pantalonii de lâna înghetati de ger,picioarele degerata si bujori în obtaji însa nu ma dadeam înlaturi daca ceilalti mai stateau.O asiguram ca vin de graba si pleca saraca,pleca si ma astepta la întoarcere cu pita si lapte cald.

Amintirea asta îmi stârneste dor,un dor nebun si înflacarat.

-Opreste șareta...strig la Ivan si mai ca sar din ea.

Eram la mijlocul satului,nu mai era mult pâna la casuta mea dar simteam ca nu mai pot sa stau.Ivan opreste si ma urmareste cu privirea în timp ce îmi apuc poalele rochiei si încep sa alerg.Nu privesc înapoi dar stiu ca ma urmeaza în tacere.

Când ajung în fata portii albe ramân stana de piatra.De parca m-ar fi auzit deja din fundul curtii,Azor începe sa se agite în lant si latra de zor dar casa-i cufundata în bezna si tacere.Nici un firisor de fum nu iese pe cos si nici opaitu din sopron nu lumineaza veranda.Un fior rece ma trece pe sira spinarii,deschid gura sa zic ceva dar cuvintele nu ies.
Am ajuns prea târziu,am pierdut-o pentru totdeauna...scumpa mea,draga mea maicuță...

Capul îmi e asaltat de imagini,gânduri si regrete iar ochii mi se împaienjenesc de lacrimile care îmi îngheata pe obtaji.
Suspine mici îmi ies gâtuite si doua mâini ma prind de unerii sa nu cad.

Îmi simt picioarele de plumb în timp ce deschid portita si înaintez spre intrare.Zmucindu-se în lant Azor reuseste sa-l rupa si sa vina la mine.Era atât de bucuros sa ma vada,nu ma uitase,îmi era înca loial.