Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXI

Sunt nevoita sa îi întâmpi pe membrii familiei Württemberg împreuna cu ceilalti,alaturi de Millan si Melisa, desi nu am nici o tragere de inima sa fac asta.

În timp ce stau pe ultimile trepte din fata intrarii privind pavajul, trasura începe sa se zareasca pe aleea pietruita.

-Au sosit,au sosit...spune atât de nerabdatoare Melisa batând din palme si topaind ca o snoaba.

Ana îmi face semnn atentiomandu-ma cu cotul la reactia exagerata a ducesei si țâțâint dezaprobator.

Millan nu parea atât de entuziasmat iar eu nici atât.Am o presimtire rea.

-Bine a-ti venit...sare Melisa imediat ce valetul descaleca si deschide usa trasurii.

Primul coboare contele Luis apoi contesa îl urmeaza.

-Tată,mamă...îi saluta politicos Millan si facând un pas mai aproape de ei îi cuprinde ferm mâna tatalui sau iar mamei i-o saruta.

-Abea asteptam sa va revad...Vai Veronica cât esti de frumoasa...zice mieros.

-Si tu esti o scumpa Melisa....adauga aceasta.

Eu încerc sa stau în spatele celorlalti cât sa nu fiu vazuta din prima.
Ana paseste catre cei doi si îi îmbratiseaza familiar pe fiecare.

-Da tânarul Damian?!întreaba ea iar mie îmi îngheata sângele în vene.

Vazându-i doar pe ei coborând am crezut ca am scapat însa acesta îsi face cu fast aparitia pe alee ,calare pe un cal de munte negru ca abanosul cu o coama ca un val de matase.

-Uite-l si pe fiul nostru mai mare Nană....adauga contesa.

-Se putea...balmajeste ca pentru el Millan.

Singura care pare fascinata si priveste lung la el este Melisa.Ochii ei stralucesc în lumina calda a soarelui iar fața îi este senina.Parca ar fi alta fiinta.

În fața mea nu se mai afla nimeni asa ca simtindu-ma deja expusa privirilor,fac o reverenta.

-Conte Luis,contesa Veronica...zic aproape gâtuita de emotia ce m-a curind dintr-o data.

Ea se uita la mine ridicând o sprânceana,apoi la Millan.

-Si ...ea ce cauta aici?!

Millan deschide gura să vorbeasca dar Ana o i-a înainte

-Cred ca ducesa avea nevoie de cineva de vârsta ei care sa îi stie toate tabieturile,sa învete repede cum sta treaba, nu de una ca mine.Sunt batrâna,ma misc greu si mi-a trecut vremea sa schimb scutece...încheie aruncând vorbe cu subânteles.

Contesa da din cap aprobator dar nedumerirea i se citeste înca pe chip.

Înghit în sec când Damian descaleca iar ochii lui ma fixeaza tocmai pe mine din toata lumea prezenta si pe fata afiseaza acelaș rânjet sfidator.

-Nu ai stat prea mult pe gânduri fratioare...doi iepuri dintr-o lovitura e mare lucru...face aluzia si îl cuprinde într-o îmbrațisare frațeasca.

Cu siguranta se referea la mine si la Melisa.

-Ducesa...spune si facând o reverenta îi cuprinde mâna acesteia.
Înainte sa i-o sarute ma priveste insistent iar mie îmi trec fiori reci pe fira spinarii.

Îi atinge delicat mâna cu buzele iar Melisa se topeste pur si simplu si ridicând-o pe cealalta la gura chicoteste fermecat ca o fetiscana îndrogostita.

Ma uit la amândoi si îmi dau seama ca ceva nu se leaga,desi nu se cunosc de prea mult timp între ei exista ceva mult mai intim,mai familiar.

-Poftiti în casa conasilor.Masa e gata...zice si Marieta care îsi face aparitia în cadrul usii si cu totii încep sa o i-a spre intrare murmurând.

Contele si contesa intra primi,apoi Melisa îsi vâra fara rusine mâna de dupa bratul lui Damian ,lasându-l pe Millan singur în urma.

-Voi nu veniți...întoarce capul acesta zâmbind superior în coltul gurii.

-Bineînteles...îl asigura Millan si prinzându-ma de mâna,o cuibareste la bratul sau.

Mi-o retrag dar nevrând sa se simta jignit îl acompaniez îndeaproape pâna la intrarea în salon apoi o iau spre holul ce duce la bucatarie.

Ramâne pentru un moment privindu-ma lung apoi dispare.

Ajunsa în încaperea mare si plina de miroruri îmbietoare încep sa ma plimb printre oale si sa asez urmatoarele felul de mâncare pe platouri cât sa treaca timpul si sa nu fiu nevoita sa ies.

Când deja Ana se întoarce cu farfiriile goale invoc o scuza sa pot pleca.

-Nu ma simt prea bine...o înstintez prefacându-ma gâtuita.Simt o usturime aici...zic aratând spre gât.Cred ca o sa ma retrag putin,dar daca este nevoie de mine ramân...

De fapt voiam sa fug cât mai repede în odaia mea sa ma ascund acolo de toti cei veniti la conac si în felul acesta sa evit posibilele conflicte.

-Du-te fetițo,poate te paste vreo raceala si e mai bine sa nu o împrastii.Sa îti aduc si tie un ceai?!

-Nu multumesc,voi veni sa îmi fac unu mai târziu,deocamdata vreau doar sa stau putin în pat.

Si fara alte explicatii îmi croiesc drum spre odaie.

Trecând prin fața salonului vad ca toata lumea sta asezata la masa ca o adevarata familie si poata diverse conversatii iar pe mine ma izbeste realitatea.Cum as fi putut sa cred ca vreodata în viața asta un loc la acea masa ar fi al meu,locul de lânga Millan.