Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXII

-S-a trezit domnule doctor,s-a trezit...îmi rasuna dureros în timpan o voce.Mi se pare atât de cunoscut timbrul lui cristalin iar inima îmi tresare în piept.

-Millan...zic abea miscând buzele în timp ce încerc sa deschid ochii si sa îl privesc pe cel ce sta atât de aproape de mine încât îi simt respiratia calda pe obraz

Nu îmi vine a crede când reusesc sa îi zaresc printre clipituri,chipul barbatului din fata mea.Pare mai matur,cu maxilarul accentuat si osos dar cu siguranta îl recunosc si oarba de as fi.

-Millan...repet mai cu entuziasm iar inima mi-o i-a puternic la galop.Întind mâna sa îi ating obrazul si dau sa ma ridic dar brațul lui ma opreste brutal.

Nu reactioneaza în nici un fel la rostirea numelui sau la vederea mea si singura lui preocupare pare a fi ca eu sa nu ma misc în nici un fel.

-Stai potolita domnita,te-ai lovit zdravan la cap.Doctorul mi-a sugerat ,în caz ca te trezesti ,sa nu te clintesti deloc.

Ma uit la el nedumerita,atât cât pot sa îl deslușesc din ceata ce îmi sta asezata pe ochi ca o pojghița densa,ma simt ca si cum as privii prin gheata.Trasaturile lui fine sau înasprit accentuându-se cu riduri adânci pe frunte dar sunt izbitor de asemanatoare cu a barbatului ce înca îl port în suflet însa este posibil sa vad fantazme si sa ma înșel din cauza loviturii.
Mai bine ma potolesc înainte sa ma creada vreo lunatica asa ca închid ploapele grele si ma concentrez pe ceea ce s-a întâmplat.

Încerc sa îmi scotocesc prin minte ca sa gasesc fragmentele ce par a fi ratacite pe undeva cu ceea ce am trait ,dar durearea apasatoare nu îmi da voie.
Oftez zgomotos si stomacul mi se strange imediat când simt mirosul de dezinfectant pe rana de la cap si întepaturile ce mi se plimba prin tot corpul.

-Ce faci?! aproape ca strig si dau sa ma ridic în șezut.

-Calmeaza-te,îti schimb doar pansamentul...zice în timp ce ma imobilizeaza cu bratul vânjos,de pat.

-Da ce esti tu,un soi de asistenta?Auuuu....

-Poti spune si asta,am ceva cunostite,acum stai potolita si lasa-ma sa îmi fac treaba pâna se întoarce doctorul,nu te mai zbate atât.Ai început din nou sa sangerezi si nu este singura rana pe care o ai.Mai am multe zgârieturi si vânatai de oblojit.

-Atât de rau a fost?

-Tinând cont ca goneai cu repeziciune într-un sicriu pe trei roti direct spre apele învolburate ale raului,izbintu-te de pamânt,arati destul de bine.Mai mult a avut de suferit însotitorul tau care pare a avea o mâna rupta si câteva coaste fracturate.De aceea doctorul zaboveste mai mult.

-Si calul?!întreb panicata gândindu-ma la bietul animal.

-L-am recuperat.A apucat sa se desprinda de trasura înainte sa va rostovoliti ca un bolovan si sa fuga.

Rasuflu usurata dar si acest gest ma doare când îl fac.

-De trasura nici sa nu ma întrebi,e praf.Tot ce am putut sa recuperez a fost papornita ce o tineai strans langa tine.

Oftez din nou dar mai cu grija de data asta.

-Daca tot nu pot sa te vad pe deplin,pot macar sa stiu cum te cheama?rostesc cu o urma de curiozitate în glas.