Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXXII

Zgomotul asurzitor ma face sa sar din pat,apoi focurile de arma ce se aud de jos ma înspaimânta.Ma îndrept cu pasi mici catre usa si o deschid usor.

-Mama,ce se întâmpla..zice Adrian somnoros.

-Șhhhhiii....îi fac semn sa taca apoi cu mâna îl ghidez sa se ascunda în dulap.

-Nu miscati,nici unul sa nu iasa afara din camera lui...striga o voce grava de barbat si înca câteva se aud râzând.

-Va implor ,va dau tot ce am dar lasati-ne în pace,va dau toata agoniseala mea doar plecati.

-Ce crezi mosule ca pentru agoniseala ta suntem aici,luam tot si de la cei ce au vrut sa înopteze aici ,nu ti-e clar.

-Va implor,va rog ,sunt oameni buni,sa nu le faceti rau cumva ,o sa va dea tot ce le cereti...aveti frica de Dumnezeu...termina cu voce tremurânda hangiul.

Barbatul râde înfundat si grotesc.

-Asta si sper pentru ca frica de Dumnezeu nu am,nu a venit niciodata când l-am chemat ca nu am ce sa manânc.

Cu coada ochiului îl vad pe Vladimir iesind în hol si îndreptându-se spre mine.

-Esti nebun... îi soptesc...A spus ca nimeni sa nu paraseasca camera.

Ma trage în brate si închide usa în urma lui.

-Îi voi da tot ce ne cere si va pleca,o sa fie bine.Unde e Adrian?

-Sunt aici...spune scotând capul din dulap.

-Ramâi acolo baiete,stai nemiscat si nu scoate nici o vorba orice sar întâmpla.

-Asa o sa fac.

-Esti bine?ma întreaba vazându-mi groaza în ochi.

-Daca scapam teferi si de asta o sa fiu...

Pasii greoi ai hotilor si vocile celor jegmaniti  se aud înca la primul nivel.
Vladimir era agitat desi nu voia sa arate.Eu stateam paralizata pe scaun si asteptam ca în orice moment usa sa se deschida larg si sa fim deposedati de toate bunurile.
Îmi scosesem cerceii însa colierul îl adâncisem în corset spre piept.Nu îmi perminteam sa renunt la el,era colierul pe care Millan mi-l daruise,era toata viata mea.

Doua focuri de arma se aud din nou.Vlad se duce direct la geam.Masoara distanta cu privirea apoi se repede încuie usa si trage cearsaful de pe pat.

-Adrian ,iesi afara...zice în timp ce deschide fereastra.Eu îl privesc paralizata.

-Eu o sa tin cearsaful si tu o sa cobori,imediat ce ai ajuns jos te ascunzi undeva si ramâi acolo pâna unul din noi vine la tine.

Da aprobator din cap,îsi trage pe el jacheta si în picioare bocancii.

-Oana,ajuta-ma te rog,vom tine amândoi de cearsaf,dupa ce coboara Adrian o sa cobori si tu.

-Si tu?!spun disperata.

-Vin de îndata ce va stiu în siguranta.

-Millan...zic cu un nod în gât.

-Ma dus si dupa el promit...încearca sa ma linisteasca.