Poti Sa Ma Iubesti?

Capitolul XXXI

Ma ridic în șezut buimaca si ma îndrept direct spre fereastra.Afara înca nu s-a întunecat semn ca doar am ațipit însa eu am avut impresia ca am dormit câteva ceasuri.
Grabita strabat holul si uit sa mai iau mantoul pe mine înainte sa ies afara. Alerg spre grajduri cu speranta ca Vlad este înca acolo.
Frigul ma izbeste si îmi face pielea de gaina pe sub rochia din șifon iar vântul ce se întetise din senin îmi biciuie nemilos fata, dar continui sa urmez drumul batatorit.
Abea când lacrimile îmi îngheata pe obraz realizez ca înca plâng.

-Vladimir,Adrian...strig când sunt aproape de grajduri si îl vad pe cel dintâi cum iese de dupa usile masive din lemn.

Aproape ca ma prabusesc în bratele lui când ajung iar el îmi înconjoara trupul tremurând.

-Ce s-a întâmplat iubito....spune cu voce speriata vazându-ma cât de devastata sunt.

-Am visat,vrea sa mi-o i-a,nu mai am timp Vlad,trebuie sa plec...te rog....rostesc printre suspine cuvintele fara noima.

Îsi da jos haina de lâna si ma înveleste în ea.

-Te rog linistste-te mai întâi,hai sa vedem despre ce este vorba...zice si ma trage la umbra pridvorului unde este mai adapost iar vântul nu se mai simtea atât de aprig.

-Unde e Adrian?!zic tragând cu zgomot aer în piept.

-În sat cu Mirica si Vasile,s-au dus dupa veterinar.

Oftez usurata ca nu este aici sa îmi vada îngrijorarea.

-Trebuie sa plec.... îl înstintez.

-Unde?!

-Bunica nu o mai duce mult.

-Ti-am spus sa te linistesti,mai sunt câteva zile si vom pleca.

-Nu în câteva zile...trebuie sa plec acum.

-Ioana,ce s-a întâmplat,ai primit vreo scrisoare de la contesa Medeleea?

-Înca nu dar am o neliniste ce nu prevesteste nimic buna asa ca vreau sa fiu langa ea întelegi,simt ca nu mai am timp sa astept câteva zile.

-Dar daca vei vrea sa pleci acum, eu nu te pot însotii.Adonis pare a fi bonlav iar la birou mai am treburi de aranjat.

-O sa ma duc singura.

Mă priveste îngrozit si scutura din cap.

-Sub nici o forma.Sunt o gramada de pericole pe drum.Nu, categoric nu.

-Vlad,nu îti cer permisiunea.Doar îti spun ca voi pleca si o voi face în aceasta seara chiar de vei vrea sau nu.

Vazându-mi hotarârea,bate în retragere si îsi înghite propriile argumente contra.

-Bine,lasa-ma sa trimit vorba dupa birjarul familiei sa vina cu trasura.Eu voi ramâne aici sa am grija de Adrian.Daca nu se întorc pâna pleci,o sa îi explic eu situatia.

Dau aprobator din cap si fara alte cuvinte îi cuprind fata în palme si îl sarut apasat pe buze apoi ma îndrept grabita spre conac lasându-l uimit în urma mea.
Nu îl mai sarutasem niciodata,singurul nostru sarut real a fost doar atunci când am acceptat sa îi fiu sotie si tare mult timp a trecut de atunci,in rest doar atingeri fine pe obraz.El mi-a respectat în totalitate intimitatea desi îl simt cum arde ca o torta în preajma mea si mai ales atunci când suntem singuri.

Mi-am împachetat câteva țoale grose pentru drum iar Ana mi-a facut un pachet cu bucate.
Birjarul si trasura ma asteapta afara asa ca dupa ce trag haina pe mine,ma îndrept spre iesire.

-Ai grija fata mea....striga Ana când trec prin dreptul bucatariei.

-O sa am,promit...zic si înaintez.

Afara în fata trasurii statea Vladimir,îngrijorarea i se citea pe chip iar în ochii lui negrii nu mai exista nici urma de scânteie.

-Sa ai grija de Adrian.Spuine-i ca ma voi întoarce curând...zic cuprinzându-i în mâini gulerul ridicat al hainei.

-Stai linistita,sunt pe mâini bune si în siguranta aici ,însa cea care nu este ,esti tu.Mai asteapta putin iubito,nu vreau sa te stiu singura la asa un drum.

-Am luat o hotarâre,ma voi întoarce cu bine nu te mai îngrijora atât...îl asigur iar el ofteaza adânc.

-Sa ai un drum bun atunci si sa trimiti vesti cum ajungi.Opreste la primul han sa înnoptezi, padurile sunt periculoase noaptea...spune iar dupa ce îsi lipeste buzele delicat de ale mele îmi cuprinde mâna si ma ajuta sa urc în trasura.

-Asa voi face...îi zic si ma asez cu grija pe bancheta de catifea ,apoi scot mâna si îmi flutur batista de ramas bun.

......

Noaptea ne-a prins în strafundul padurii, pe carari de munte, acolo unde nici luna nu razbatea sa faca lumina printre crengile golase ale copacilor.
Starea mea de neliniste se accentua o data cu vuietul înfiorator al vântului.
Nu stiu ce o fi fost în capul meu sa ma aventurez singura la un drum ca asta.
Trasura trecea cu greu peste hopurile drumului denivelat de radacini batrane iesitedin pamânt ca niste gheare.
Ma rog în gând la Dumnezeu sa ajung cu bine,pe urma în voi astepta pe Vladimir sa vina sa ma i-a din Sighisoara,nu am de gând sa mai fac drumul înapoi în aceasta formula.

Birjarul continua sa dea zor calului care se poticneste si înainteaza cu greu.
Trag oblonul si scot capul pe fereastea sa vad daca zaresc ceva.Vantul bate nemilos si aproape ca îmi taie rasuflarea.Râul ce traverseaza padurea,sepuit pe langa drum, se aude zgomotos si învolburat iar mie mi se zbârleste pielea pe sub hainele groase din cauza senzatiei sinistre pe care mi-o stârneste acest sunet.
Încerc sa îmi alung gândurile necurate din cap si ma adresez birjarului.

-Stii daca mai este mult pâna la primul han?Ar trebui sa înnoptam acolo...aproape ca strig la el ca vocea mea sa razbata prin zgolotul de afara.

-Cred ca mai avem jumatate de ceas.Din cate îmi aduc aminte am zarit un han la capatul padurii cand venea încoa,cu siguranta este în drum...ma asigura el si întoarce capul sa fie încontinuare atent la drumul anevoios.

Eu mai privesc o data în jur,apoi închid fereastra si trag patura mai bine pe mine.
Felinarul din interior se misca haotic si împrastia pe peretii trasurii umbre distorsionate.
Închid ochii si încerc sa îmi potolesc bataile alerte din piept cu o rugaciune adresata Arhanghelului Mihail.

Un troznet puternic îmi face urechile sa tiuie apoi trasura începe sa se clatine din toate încheieturile.

-Am pierdut o roata...striga vizitiul care încearca din rasputeri sa opreasca armasarul deja speriat.

Ma prind cu ambele maini de spatarul banchetei si încerc sa nu ma zdrobesc de scândurile peretilor,apoi totul devine neclar.

Am impresia ca ma învârt în aer sau chiar o fac,nu pot sa îmi dau seama pentru ca nu vad nimic si simt o durere apasatoare în tot corpul.Vreau sa strig dar glasul îmi e înghetat si totul devine neclar.Întunericul încearca sa ma îmbrațișeze si o face cu atâta putere încât nu mai pot sa respir.