Broken NOT dead

Capitolul 4

    Când eram copila a cărui zâmbet nu părăsea niciodată chipul, tata a fost principalul meu actor al amintirilor de atunci. Mama era fascinată de bijuterii așa că își petrecea majoritatea timpului vânzând acele accesorii iar tata era cel care se ocupa de păzirea mea.
Mergeam cu el la toate evenimentele și eram cel mai mare fan al lui și în special a vocii sale. A avut întotdeauna glumele pregătite pentru momentele când voiam acasă sau plângeam fiind modul meu de a îmi exprima frustrările și întotdeauna îmi explica cum ar trebui să se poarte în viitor soțul meu cu mine.
    Și toate aceste părți ale trecutului nu îmi dau pace și îmi reamintesc mereu că nu mai am nimic și nici motive pentru a ține acel stupid zâmbet pe fața mea.
-Pământul și Tom Holland către bobocel, ești în regulă?
    Încerc să îmi fac temele înainte de weekend făcându-mi planuri cu mătușa de a petrece timpul împreună dar se pare că butonul de bocete tocmai s-a aprins și îmi va fi greu să îl opresc.
    A fost nevoie de vocea colegei mele de cameră și pomenirea lui Spider-Man ca să revin printre muritori.
-Doar m-am pierdut printre gânduri. De ce le observi tu pe toate mereu?
-Fiindcă am atenție distributivă și fiindcă această carte despre teoria generală a dreptului nu prea mă dă pe spate.
    Cumva, o pot înțelege. Odată ce m-am decis să mă înscriu la această Universitate, am citit câteva cărți pentru a nu păși fără nicio cunoștință aici. Iar cartea aceea a fost printre cele citite și toate acele concepte te pot plictisi.
Dar e prima oară când o văd pe Jill citind și nu îmi doresc să se oprească din lecturat.
-Citește în continuare, ai ce învăța, vreau să mă concentrez!
-Tu mereu te îmbraci în roșu? Pot să jur că de când te-am cunoscut ești Scufița Roșie!
    Ok, se pare că i-a pierit orice bună dispoziție de a citi și acum sunt atracția ei cea mai mare.
    La fel ca EastWood, Jill vorbește cu mine de parcă oficial suntem prietene bune. Știu că mi-a spus că vom fi ca niște surori dar nu am fost întrebată ce părere am și din păcate părerea mea nu e una foarte bună.
-Ai vreo problemă cu faptul că roșul este culoarea mea preferată?
    Mă analizează din cap până în picioare și de data asta port un trening vișiniu de catifea. Este ultimul obiect vestimentar primit cadou din partea mamei.
La fel ca și mine, iubea să mă vadă purtând roșu.
-Nu, de ce aș avea o problemă, mă bucur că am aflat un lucru despre tine! În-afară de faptul că nu îți place să vorbești mult și ți-ar plăcea să fi omul invizibil.
    Se pare că această creață înaltă m-a descoperit pe jumătate. Dar dacă și-a dat seama de toate acele lucruri, ar trebui să mă ignore și să nu mă mai întrerupă când gândesc. Nu știu cum a trecut de primul an, dar eu nu am de gând să fiu la limită.
    Cred că cel mai bine pentru mine e să o ignor și să pun capăt chiar acum conversației.
    Versurile melodiei "Stay" a lui Justin Bieber deodată trec prin pereții camerei noastre și dacă nu i-aș fi recunoscut melodia aș fi zis că e cutremur la cum se mișcă patul.
-Fir-ar, se pare că azi au început mai devreme!
    Jill își închide cartea furioasă și se duce spre zona bucătăriei, deși nu există decât o masă, un cuptor cu microunde și câteva farfurii și tacâmuri. Ia din micul nostru frigider o înghețată dar eu aștept o explicație asupra afirmației ei.
-Ce a început mai devreme? Zi-mi te rog că această muzică se va opri cât de curând!
    Acum și eu m-am ridicat din pat deoarece răspunsul ei e mai așteptat de mine decât orice notă de-a lungul perioadei mele de elevă.
Ascult muzică des, datorită tatălui meu am găsit alinare în ea, dar fac asta în căștile mele, având grijă să nu deranjez pe nimeni.
-Am uitat să îți spun că uneori înainte de meciuri, gorilele din echipa de baschet dau o mică petrecere pe etajul lor? Oh da, se pare că am omis asta!
-O mică petrecere? Și ce înseamnă pentru ei o "mică petrecere"?
    Începe să râdă ca o psihopată și linge lingurița de înghețată cu mare plăcere. Cred că tortura mea psihică e noul ei hobby. Când o să devină judecătoare, oare după ce criterii va lua decizia finală?
-Scumpo, până la patru dimineața, patul va dansa odată cu tine. Sper că îți place trupa Jonas Brothers și muzica trap!
    Nu, trebuie să fie o glumă! Eu am de terminat o temă și în niciun caz nu voi amâna asta pe mâine!
Dacă acei băieți au un meci important ar trebui să se odihnească. Nu cred că în contractul facultăților noastre specifica ca aceste petreceri să se organizeze în campus, în fiecare săptămână.
-Îl avem pe Bobby la intrare, nu are nimic de spus? De ce directorul nu le interzice?
-Fato, Bobby radiază de fericire în serile când gorilele vin, nu va interveni niciodată. Iar directorul...nu cred că știe de aceste petreceri!
-Și eu ce fac în acest caz? În weekend trebuie să petrec timp cu mătușa Caroline. Cum rămâne cu temele mele?
    De parcă un beculeț stă deasupra capului lui Jill și ea tocmai l-a aprins când și-a ridicat degetul în sus semnificând faptul că i-a venit o idee. Sper că ideea ei are legătură cu diferite moduri în care putem opri afurisita de petrecere fiindcă pentru cauza mea nobilă sunt dispusă să mă aliez cu ea.
-Un etaj mai sus se află o încăpere în care există câteva canapele și uniformele angajaților. E mereu deschisă. Muzica se aude mult mai încet și vei putea să îți rezolvi problema. Ți-am spus că voi fi cea mai tare colegă de cameră din istoria colegelor de cameră!
    Acel mulțumesc pe care i l-am spus lui Jill a fost cel mai rapid cuvânt pe care l-am rostit de-a lungul vieții și sper că a înțeles ce i-am spus fiindcă am fugit direct spre locul meu de refugiu. Cred că mă voi împrieteni cu acea cameră dacă baschetbaliștii vor da petreceri atât de des.
    Când apăs pe clanță și ușa se deschide rămân puțin surprinsă că ei chiar nu încuie aici. Deși nu știu cine ar vrea să fure uniformele acelea de prost gust. Iar canapelele n-ar fi atât de ușor de scos din campus.
    Eu și tata ne refugiam mereu în camera lui pentru a mă învăța să cânt la chitară cât timp mama ne pregătea cina. Dorul pe care îl simt constant față de părinții mei crește cu trecerea fiecărei zile. Voi pierde în fața dorului și voi fi digerată de el dacă nu găsesc motivul să merg mai departe.
Haide, Northwestern, fă-mi scopul în viață mult mai puternic!
    Aia a fost o ușă? Da, a fost! S-a auzit din spatele meu? Da, s-a auzit!
Simt imediat respirația cuiva în ceafa mea și dacă voi vedea un chip desfigurat sau vreun criminal în serie îl voi lovi cu caietul în cap și sigur nu va mai călca aici niciodată.
    Nu, nu are trei ochi și nici nu deține vreo drujbă în mână. E doar un băiat care...nu are niciun defect? Nu, uită-te mai bine, Eden, sigur are un defect tipul!
-Ce faci aici, șoricel blond? Cred că nu ai voie în camera angajaților!
   Teoretic, are dreptate, nu am voie să fiu aici. Practic, mă aflu aici din cauza unei petreceri care nu mă lasă să studiez.
Hei, acest băiat poartă o jachetă galbenă pe care scrie cu litere mari Thunder. Oh, deci el e unul dintre acele gorile!
-Eu..o să plec înapoi în camera mea!
    Când Jill mi-a spus de această cameră, am crezut că ideea ei mă va salva în această seară. Chiar mă gândeam să îi mulțumesc luându-i un cadou.
    Dar Jill nu mi-a spus că unul dintre jucători își va putea face apariția aici. Și nici că aceștia arată teribil de arătos. Și cu siguranță a omis să îmi spună că pot fi luată de braț, smucită și SĂRUTATĂ.
    A plecat, după ce și-a lipit buzele de ale mele și și-a vârât limba în gura mea, acel tip a plecat.
Și eu ce Dumnezeu ar trebui să fac acum?