Broken NOT dead

Capitolul 8

Și iată-mă iar în campusul Universității Northwestern, pregătită mai mult sau mai puțin de o nouă săptămână de trudă.
Este prima zi în care pun pasul în sala de mese fiind mulțumită până acum de produsele de panificație și conservele. Dar astăzi stomacul meu a strigat de dimineață că vrea să mănânce cartofi prăjiți și oricât de mult m-am luptat cu el, a câștigat.
Toți studenții din campus mănâncă aici deoarece amețesc când văd miile de suflete plimbându-se cu tăvițe în mână de parcă totul ar fi gratis. Să nu uit să îi trimit poză mătușii cu farfuria.
A trebuit să suport mustrarea ei despre faptul că stomacul are nevoie de mâncare reală pentru a nu ajunge la spital. Într-un fel am venit astăzi aici și pentru a evita alte prelegeri.
-Bună, colega, mi-am luat un hamburger, tu ce ai acolo?
Am încercat să îl evit zilnic pe Oliver și văzând că nu dau roade, am renunțat. Pur și simplu îi accept prezența lângă mine fiind un fraier care oricum nu înțelege ceea ce îi spun.
În plus, am observat că atunci când suntem împreună, timpul trece mai repede și fiecare zi consumată pentru mine e un moment de răgaz.
-Dacă urmează să spui că domnișoarele nu mănâncă cartofi prăjiți, te rog să pleci de la masa mea!
Plete blonde trezește în mine sentimente de gelozie pe care încerc să le suprim cu tărie. De ce? Fiindcă e fără griji în majoritatea timpului și nimic nu pare să îl scoată din minți. Așa eram și eu cândva, mulțumită de viața roz pe care o aveam.
-În niciun caz, voiam să îți spun că voi lua câțiva fiindcă merg foarte bine cu acest hamburger delicios!
Se servește din farfuria mea fără permisiune dar nu mă deranjează. Cum am mai spus, m-am obișnuit cu personalitatea lui răvășitoare.
    Dar dacă va continua să facă lucruri după bunul plac, într-o zi își va găsi nașul care să îl învețe o lecție.
-Bună dimineața, bobocel! Ți-a fost dor de mine?
Picioare lungi, pe numele său Jill Palmer, apare ca prin minune și se așează în stânga mea.
În dreapta Oliver, în cealaltă parte, colega mea de cameră. De ce sunt la mijloc?
-Bună dimineața, Jill! Cât timp o să mai îmi spui bobocel?
-Vei fi boboacă un an întreg, nu? Ar fi bine să te obișnuiești!
Un an întreg? Dacă va fi colega mea de cameră și în anul doi, voi uita că mă cheamă Eden și voi începe să le spun celorlalți că numele meu este bobocel.
Dacă i-aș găsi o poreclă, poate și-ar da seama cât de neplăcut poate să fie.
-Eden, cine e această tipă? Vreo prietenă de-a ta?
Oh, nu face asta, EastWood, nu o numi "tipă" pe Jill! O să iasă scântei între cei doi, seamănă ca două picături de apă și asta nu e bine deloc.
-Cum mi-ai spus? Sunt colega ei de cameră, tu cine naiba ești?
-Oliver EastWood este numele meu! Sunt cel mai bun prieten a lui Eden!
Doar nu se vor bate pentru mine, nu? Nu le-am acceptat prietenia niciunuia și nici nu am lăsat garda jos cu vreunul din ei.
Sunt la mijloc, în acest moment ocup scaunul din mijloc și e posibil să primesc o lovitură din ambele părți.
-Cel mai bun prieten? Scuză-mă, acest titlu îmi revine mie, dispari, ciudățenie cu păr lung!
-Ești geloasă că am părul lung, girafă ce ești? Eden nu ți-a pomenit niciodată numele!
-Fiindcă nu împărtășeste cu tine lucrurile personale, fraiere! Vrei să ne batem sau ce? Ești boboc, pot să îți fac viața un calvar aici!
-Măcar eu am șanse mai mari să devin judecător decât una cu mintea scurtă ca tine! Dacă nu erai fată, ștergeam cu tine pe jos demult!
Oh, Dumnezeule, o să recurgă la violență? Dacă ei provoacă un scandal, voi fi implicată și sancționată.
Nu, nu se poate întâmpla asta, nu îmi doresc un început atât de dezastruos!
-Amândoi, încetați, vă purtați ca niște copii! Toți trei am venit la Northwestern pentru că ne place dreptatea și fiindcă visăm să ajutăm oamenii. Dacă nu v-ați duela în replici ca doi clovni ați fi observat câte lucruri în comun aveți și cât de amuzant este celălalt!
Peste masa noastră care pare a fi masa rotundă din epoca regelui Arthur se așterne liniștea și amândoi privesc podeaua gânditori.
De ce țipă cineva? Mai există vreun duel în această sală?
-Ce s-a întâmplat, iepuraș? Ai nevoie de o pereche de ochelari?
O fată cu două codițe adorabile stă la podea având toată mâncarea împrăștiată pe podea. Își mușcă buza stând stană de piatră în timp ce acele bucle blonde râde de ea. Și cine mă rog se crede? Regina gheții?
-I-a pus piedică! A vrut să o umilească în fața tuturor.
Jill face lumină în mintea mea și a lui Oliver dar am impresia că m-am teleportat în trecut când eram în liceu și batjocura altora era la ordinea zilei.
Suntem adulți, viitori oameni cu funcții în apărare, de ce ne manifestăm atât de sălbatic?
-Cine e această inimă crudă? Nu am văzut-o niciodată până acum!
-Gracie Mitchell, studentă în anul doi. A fost plecată într-o călătorie de aceea nu ați auzit de ea până acum. Se ocupă cu luarea în râs a celorlalți iar mama ei e prietenă cu directorul.
Cum ar putea o persoană ca ea să susțină cauzele nobile din lume sau să îi ajute pe alții?
În sfârșit Chicago își arată adevăratele progenituri și stilul de viață în care trăiesc. Gracie Mitchell probabil se consideră stăpâna întregului campus.
-E o cârtiță a cărei unghii le-aș smulge ținând-o legată de scaun!
Din băiatul prietenos care a fost până acum, Oliver s-a transformat într-un psihopat. Nu mi-o imaginez pe fată fiind torturată dar nici nu pot spune că îi doresc o viață ca în povești.
-Și după aceea i-aș lua hainele și le-aș da foc iar mașina ei de milioane s-ar transforma în coș de gunoi.
-Jill, scumpo, îmi place cum gândești! Bate palma!
Securea războiului dintre Oliver și Jill tocmai a fost îngropată descoperind amândoi cel mai mare lucru în comun al acestora. Gândurile diabolice.