Broken NOT dead

Capitolul 53

    Am ajuns în fața casei simțind oboseala pătrunzând prin corpul meu cu viteză. Nu am intrat înăuntru, mă pierd în fiecare detaliu al casei familiei Lahey.
Sunt multe lumini aprinse ceea ce înseamnă că majoritatea membrilor familiei sunt acasă. Inclusiv Vincent Lahey.
Iau decizia de a continua să îmi văd de drum nedorind să plâng singură în mijlocul străzii când rămân cu privirea fixată spre persoana care se află în fața casei mele. Stă nemișcat și se uită la mine de parcă ar dormi în picioare.
Dar felinarul din fața casei îi luminează silueta și de data asta nu și-a mai ascuns chipul cu o glugă. Îi văd ochii în toată splendoarea.
Când îl recunosc pe cel care mi-a omorât părinții fac pași mărunți în spate nepăsându-mi că poate voi fi lovită de vreo mașină. Prefer asta decât să îl las să pună mâna pe mine.
La fel ca data trecută, se uită la mine și nu schițează nimic. Nu îmi vorbește. Nu încearcă să se apropie de mine. Nu înțeleg ce vrea să obțină din toate astea!
-Ce naiba vrei? Vrei să ajungi la închisoare? Vrei să scapi de ultimul martor? Spune ce vrei și lasă-mă în pace!
Mătușa Caroline nu s-a întors acasă deci strigătele mele nu sunt auzite de nimeni. Am nevoie de confirmarea cuiva că e real. Nu vreau să dispară din nou și să mă întreb pentru totdeauna dacă mintea îmi joacă feste.
-Vorbește cu mine pentru numele lui Dumnezeu! Crezi că nu aș fi în stare să te omor? Dă-mi o armă și o să îți arăt voința mea!
Acesta este motivul pentru care mă tem de el. Fiindcă e mult mai puternic decât mine și mi-ar putea face rău. Dar dacă aș fi avut un cuțit în acest moment l-aș fi înfruntat fără nicio ezitare.
-Eden? Ești bine?
Sunt surprinsă de vocea și figura lui Peter lângă mine arătând puțin răvășit fiind în haine de casă. Iar părul este ciufulit. Deci țipetele mi-au fost auzite!
-Am nevoie de ajutor! Criminalul s-a întors și încearcă să mă sperie!
Mă arunc în brațele lui simțind protecție dar îmi dau seama că nu mai sunt cu ochii pe el.
Îmi întorc privirea spre fața casei mele și bineînțeles că nu e acolo. Iar a dispărut când altcineva și-a făcut apariția.
-A plecat! Din nou a plecat. Se pare că voi avea nevoie de un psiholog, am început să îmi imaginez lucruri.
-Vrei să spui că bărbatul pe care tocmai l-am văzut fugind e cel care ți-a omorât părinții?
Îmi ridic privirea parcă fulgerând spre stâlpul familiei Lahey iar acei ochi verzi sunt foarte sinceri. Îmi mângâie brațele pentru a mă opri din tremurat ca un șoarece încolțit de o pisică.
-L-ai văzut? Încerci să îmi spui că i-ai văzut ochii aceia diavolești?
-Am văzut un bărbat fugind de lângă casa ta. Dar nu i-am văzut culoarea ochilor.
După mărturisirea aceea îmi las capul înapoi în jos, sprijinindu-l de pieptul lui. Dacă nu i-a văzut ochii nu mă va crede. Deși nici măcar acel iris nu poate fi o dovadă foarte credibilă.
-Dar nu e nevoie să îi văd ochii ca să știu că spui adevărul. Te cred, Eden, și dacă acel bărbat s-a întors, va trebui să îl facem să plătească pentru crimele lui!
Nu plânge, Eden, nu plânge ca o copilă sensibilă!
Îmi frec ochii pentru a nu îi lăsa să verse lacrimi dar cum să le țin în frâu când acum acest bărbat îmi mângâie creștetul capului cu multă afecțiune.
Această familie mi-a făcut mult mai mult bine decât mi-am făcut eu însumi!
-Dar nu voiam să te plac! Voiam să te urăsc că ești îndrăgostit de mătușa mea! Voiam să nu mă simt bine lângă tine!
Râde ușor lovit de cuvintele mele dar continuă să mă mângâie deși altcineva ar fi plecat tunând la ceea ce am spus.
-Hei, puștoaico, băieții mei îmi oferă destul dispreț, aș prefera să nu îngreunezi povara! Eu și Elizabeth nu mai suntem un cuplu de mult timp dar nu e momentul potrivit să discutăm despre căsnicia noastră.
Îl aprob fiindcă chiar nu este momentul potrivit și îmi desprind capul de pieptul său.
Oare m-au auzit și alți vecini în-afară de el? Înseamnă că Vinny nu e acasă?
-Îmi pare rău, nu ar trebui să amestec problema asta cu felul în care te comporți cu mine. Dar mătușa nu ar fi cu tine niciodată, știi asta, nu?
Își mângâie părul oftând prelung și își fixează privirea din nou spre casa mea. Vreau să vină mătușa. Nu vreau să stau singură.
-O cunosc pe mătușa ta foarte bine, știu că nu simte la fel. Pe bune, Eden, putem vorbi despre asta în altă zi? Promit să îți răspund la toate întrebările!
Întunericul s-a așternut peste cartier, oamenii probabil se pregătesc de culcare iar eu cu Peter stăm pe mijlocul străzii trecând printr-un moment ciudat.
Iar inima mea încă nu s-a liniștit după acea sperietură.
-Ai dreptate, nu mă simt bine, și după ce m-ai ajutat nu vreau să te cert. Îți mulțumesc că ai apărut în cel mai potrivit moment!
-Ți-am spus că voi fi aici pentru tine când vei avea nevoie de ajutor. Simt că trebuie să îți fiu alături în memoria părinților tăi care au fost prietenii mei. Nu te îngrijora, mă voi ocupa personal de prinderea acelui nenorocit!
Peter Lahey mi-a spus cândva că îmi va păzi spatele dar am crezut că sunt doar cuvinte deșarte. Nu am crezut că sunt importantă pentru un om ca el.
Urăsc să spun asta, e nedrept, dar pentru câteva minute mi-am adus aminte cum e să ai un tată.
-Acum du-te în camera ta și odihnește-te! Sunt chiar vis-a-vis, te voi proteja din umbră până vine mătușa ta!
Nu m-am gândit până acum, dar faptele lui bune pot fi datorită mătușii. Poate vrea să o impresioneze!
Deși Peter nu pare genul de bărbat care ar profita de un copil pentru a intra în grațiile unei femei.
Ce seară îngrozitoare, unde este liniștea pe care o aveam înainte să încep cursurile la Northwestern?