Broken NOT dead

Capitolul 6

Mi-am dat seama că astăzi este sâmbătă doar în momentul în care mașina mov a mătușii a intrat pe poartă și a început să claxoneze de parcă tocmai și-a văzut câinele mort înviat.
Așa cum am promis, iar în familia noastră cuvântul nu este încălcat niciodată, am venit în weekend acasă.
-Așează-te, scumpo, ți-am pregătit un fresh răcoros și o negresă plină cu ciocolată. Povestește-mi cum a fost prima săptămână în campus! Să nu omiți nimic!
Nu a spus-o niciodată cu voce tare până acum dar Caroline Bennett suferă de singurătate. Soțul ei a murit acum patru ani, lăsând în urmă doar poze și o avere mare pentru cea care i-a fost parteneră de când erau copii.
Iar cât de curând această femeie a fost lovită și de pierderea fratelui ei. Oficial, a rămas singură!
Dar acum intervin eu, singura rudă a ei. Înțeleg de ce e atât de obsedată în a ne petrece timpul împreună și atât de protectoare.
-Campusul arată grozav iar camera e mult mai spațioasă decât am sperat. Cred că am făcut alegerea potrivită!
Iau câteva guri din fresh și oricât de bine arată acea negresă, sunt sigură că are gust de plastic. Dar dacă nu o să mănânc din ea, mătușa se va supăra.
-Eden, negresa e cumpărată de la cofetărie, poți să mănânci liniștită!
Cu o informație ca aceasta, nimic nu mai îmi stă în cale acum. Să mănânc dulciuri e una dintre acțiunile mele preferate.
-Ai reușit să te împrietenești cu câțiva colegi?
Există o mică șansă ca unul dintre profesorii mei să aibă fantezii cu studentele lui, am fost sărutată forțat de un jucător de baschet și singurul om care nu îmi provoacă un disconfort este paznicul Bobby.
-E un băiat care nu îmi dă pace dar nu suntem prieteni. E boboc ca mine și probabil suferă de lipsă de atenție.
-Asta e adorabil, scumpo, poate mi-l prezinți data viitoare!
Am spus în descrierea lui că am fi prieteni? Nu, nu cred! Am evitat folosirea unor cuvinte de genul "de treabă" sau "amuzant", deci de ce consideră că Oliver merită atenția ei?
-Cum e colega ta de cameră? Sper că nu vă certați!
-În-afară de faptul că îmi spune bobocel de parcă nu aș avea un nume, Jill nu mă deranjează.
-Bobocel? E un alint drăguț, de ce nu îți place?
Ok, se pare că sunt singura anormală din această familie. Sau poate că eu sunt cea normală și ea cea anormală.
Oare de la ce cofetărie a cumpărat negresa? E atât de bună de te poți linge pe degete!
Poate că nu trebuia să îl critic pe Oliver că mănâncă ciocolată în timpul cursurilor, sunt la fel de îndrăgostită ca el de acele produse diabetice.
Mă pregăteam să o întreb pe mătușa ce a făcut în aceste zile fără mine dar soneria ei mă oprește activând o ușoară anxietate. Sper că nu avem musafiri!
-Oare cine poate fi? Nu așteptam pe nimeni!
Eu nici atât!
    Deși, dacă mă gândesc mai bine, Jill m-a tot întrebat unde locuiește mătușa mea, și fiindcă nu i-am răspuns, ar fi în stare să mă urmărească și să își facă apariția neinvitată.
-Peter, ce surpriză, ce te aduce pe aici?
Peter? Cine e Peter? Cu siguranță nu vreun pretendent pentru inima mătușii. După ce și-a pierdut soțul, a făcut un jurământ că nu își va mai oferi inima niciunui bărbat.
Deși era plecat majoritatea timpului, fiind pilot de avion, în puținul timp pe care îl petreceau împreună acel om a făcut-o cea mai fericită femeie din lume.
-Elizabeth s-a întors din călătoria ei și ți-a adus foarte multe ornamente de casă. Am venit cu fiul meu pentru a ți le aduce, putem intra să le lăsăm jos? Sunt destul de grele!
-Nu pot să cred că a făcut asta! Voi veni mai târziu să îi mulțumesc personal! Intrați, vă rog!
Când am auzit invitația mătușii m-am ridicat de la masă sperând că am timp pentru a fugi la etaj. Dar imediat chipurile celor doi au fost în raza mea și i-am văzut venind spre mine.
Sunt vecinii arătoși după care mătușa salivează mereu de parcă ea ar fi mai prejos.
-Dragilor, ea este nepoata mea, Eden! În sfârșit vă pot face cunoștință!
Bărbatul a cărui nume este Peter Lahey vine încântat spre mine și îmi întinde mâna politicos. I-o accept fiind educată de părinții mei să salut.
Dar prezentarea nu s-a terminat aici deoarece acest domn s-a gândit că e o idee bună să mă îmbrățișeze.
-Dumnezeule, semeni atât de mult cu William! Dar sigur ai inteligența mamei tale! Iris nu lăsa garda jos niciodată!
Sper că îi cunoaște foarte bine pe părinții mei ca să aibă dreptul să vorbească despre ei. Deși are dreptate! Părul blond și ochii căprui, exact ca tatăl meu. Dar personalitatea mea este asemănătoare cu a mamei. De fapt, vechea personalitate.
-El este unul dintre băieții mei, Vincent! Sper să vă împrieteniți!
Nu știu cum am putut să îl ignor în tot acest timp fiindcă acest băiat este imposibil de ignorat. Și acest băiat habar n-are că mi-a furat cândva un lucru foarte prețios. Și anume buzele.
De ce misteriosul din camera angajaților e tocmai copilul vecinilor mătușii?
-Eden parcă era numele tău, nu? Îmi poți spune Vinny, toată lumea îmi spune așa!
Vinny. Vincent. Vinny Vincent Lahey. Ah, fir-ar, m-am pierdut cu totul!
-În regulă, Vincent! Pardon, voiam să spun Vinny!
Se uită la mine de parcă aș fi o fraieră care și-a pierdut mințile dar mă bâlbâi mai rău decât un vibrator.
Părul aranjat perfect, ochii verzi și aceeași geacă pe care scrie Thunder. El este cu siguranță acel ticălos. Oare m-a recunoscut? Știe măcar unde își introduce limba aceea păcătoasă?
-Ești la Northwestern, nu? Parcă..erai fascinată de drept?
-Da, iar tu ești în echipa de baschet și studiezi la Arhitectură!
Fluieră de parcă e surprins cu adevărat de ceea ce știu. Jill mi-a spus biografia completă a celor de la Thunder. Doar că acest individ nu pare lăudăros și zâmbește sincer. Și nu vreau să am o părere bună despre el.
-Mereu te îmbraci în roșu, nu-i așa, șoricel blond?
    Mă întrebam mai devreme dacă oare m-a recunoscut și știe cine sunt.
Hei bine, din prima secundă, a știut că buzele noastre au fost cele care s-au contopit atunci. Și sper să îmi pot ascunde roșeața din obraji de mătușa Caroline fiindcă mor de rușine în acest moment.