Broken NOT dead

Capitolul 14

Nu am pășit niciodată într-o sală de baschet, singurele meciuri văzute de mine au fost în fața televizorului mâncând popcorn cu tatăl meu.
Nici măcar nu știu ce poziții au jucătorii sau cât va dura meciul dar știu că echipa câștigătoare este cea cu cele mai multe mingi băgate în coș. Sunt puțin curioasă de felul în care joacă Vincent Lahey.
Prima zi de weekend a venit degrabă lăsând în urmă o săptămână epuizantă. În special cele două cursuri pe care le-am avut cu profesorul Julian Bryant au stors cea mai mare energie din mine.
Când restul colegilor scriau mă ațintea cu privirea etalând mereu zâmbetul lui în colțul gurii. Acest bărbat o să lase o pată neagră în anii mei de studenție.
-Uite, băieții intră pe teren, hai să îi aplaudăm!
Meciul e pe cale să înceapă, cu toții ne-am ocupat locurile iar hanoracul pe care i l-am furat accidental lui Vinny se află pe mine. Am profitat de această zi în care drumurile noastre se intersectează pentru a-i da înapoi ce îi aparține.
Jill stă lângă mine iar Oliver s-a dus să cumpere ceva de băut.
Această păpușă creață a izbucnit de fericire când directorul a făcut marele anunț și uitându-mă la ea, e trup și suflet în acest meci. E pregătită să sară în sus dacă băieții înscriu și comentează fiecare mișcare.
-Jill, ai mai fost la meciurile celor de la Thunder?
-Când eram boboacă veneam destul de des, baschetul e foarte interesant dacă ajungi să înțelegi jocul!
Intuiția mea feminină lovește din nou și încep să cred că motivul venirii ei la meciuri nu este baschetul ci un jucător. Un jucător cu tatuaj pe gât și a cărui nume începe cu H. Se ceartă când se văd dar ochii lor arată altceva.
-Salutare, fetelor! Ce am pierdut?
Oliver îmi oferă paharul de suc pe care l-am cerut, făcând la fel și cu Jill. Deși s-au luptat în cuvinte de curând, cei doi par prieteni de-o viață acum.
-Gorilele de la Wizards au cinci puncte în față dar dacă reușesc să îi paseze mingea lui Vinny, îi vom prinde din urmă!
Ar trebui să o întreb pe Jill de ce Vinny stă atât de în spate dacă el este cheia succesului celor de la Thunder. Uniforma lor este galbenă având un fulger negru iar numărul lui de pe tricou este 10. Nu înțeleg cum își poate păstra aranjat părul lui perfect chiar și când aleargă și transpiră.
Dar uitându-mă ca o nebună la el, am avut dreptate în seara când și-a cerut scuze că sub acea geacă de baschetbalist se află niște brațe puternice. Corpul lui atletic e o priveliște care îți face ochii să danseze.
-Așa, băieți, aduce-ți victoria acasă!
Oliver mă sperie în momentul în care sare de pe scaun țipând la jucători dar când pe ecran observ 2 puncte în dreptul emblemei celor de la Thunder, îl iert. Am fost prea concentrată pe acel băiat încât am uitat de restul jucătorilor de pe teren.
-Angel a reușit să spargă ghinionul, mai sunt 10 minute, vor reuși să câștige!
E o diferență de 5 puncte între ei iar timpul nu pare de partea lor. Jill a fost susținătoarea lor înainte, poate ar trebui să cred în ceea ce simte.
-Jill, de ce ai spus că Vinny este cheia succesului? Până acum nu a făcut decât să alerge pe teren.
Indignare e tot ce pot citi pe chipul ei care acum s-a întors spre mine și cred că ar trebui să citesc despre regulile acestui joc. Sunt depășită de situație.
-Bobocel, numărul 3 și 8 de la Wizards îl marchează, dacă ceilalți jucatori nu prind momentul oportun să îi paseze lui, nu are ce să facă. Dar dacă Vinny va pune mâna pe minge, jocul se va termina. Știi de ce e cel mai înspăimântător? Fiindcă nu ratează niciodată!
Atât de bun să fie?
Întotdeauna i-am citit pasiunea în ochi și acest băiat pare să trăiască pentru a juca baschet dar să nu ratezi niciodată..nu e aproape imposibil? Oricine dă greș măcar o dată cât timp respiră!
-Incredibil, ce repede aleargă Hunter! Hei, uitați, se apropie de asul nostru!
Hunter chiar pare un fulger pe teren, stau cu sufletul la gură cu fiecare centimetru cu care se apropie de băiatul care mi-a sărutat mâna cândva. Și nu doar mâna.
A prins-o! Hunter i-a pasat mingea lui Vinny iar acum aleargă spre coșul celorlalți având un zâmbet plin de siguranță pe față.
Fiind blocat de un adversar, îi pasează mingea lui Angel care este liber iar odată ce Vinny a trecut de adversar printr-o fentă, Angel i-o pasează din nou.
PUNCT! A FOST PUNCT! VINNY A ÎNSCRIS!
-Așa vă vreau, gorile enervante, încă trei puncte și victoria e a voastră!
Jill ar trebui să fie atentă la modul în care susține pe cineva fiindcă multe capete s-au întors furioase la noi. Nu vreau să fiu izgonită din sală cu mâncare și agresată. E prima oară când merg la un meci de baschet și vreau să fie o experiență plăcută.
-Mai sunt trei minute, nu vor putea înscrie de trei ori, cei de la Wizards sunt niște jucători capabili!
Nu știu dacă din cauza emoțiilor Oliver a avut nevoie de multe lichide fiindcă a băut și sucul meu dar palmele au început să îmi transpire și cred că tot din cauza emoțiilor.
Într-un fel, vreau ca Vinny să câștige. Mi-aș dori să îl văd sărind de fericire în loc să își aplece capul în pământ.
-Draga mea, știi ce e acela un coș de trei puncte?
-Un coș de trei puncte? Nu e o aruncare care valorează trei puncte, cum spune și numele?
-Ești o cauză pierdută, bobocel, va trebui să îți dau lecții despre baschet!
Nu e vina mea că în zilele când mă uitam cu tata la meciuri mai mult eram atrasă de jucătorii chipeși decât de joc. Nu sunt Maria Magdalena, când văd un chip frumos și mușchi, corpul și inima mea reacționează.
-Da, aruncarea valorează trei puncte, dar această aruncare se realizează din exteriorul liniilor trasate. Dacă punctează făcând această aruncare, meciul va fi câștigat!
Acum înțeleg și voi băga la cap ce înseamnă un coș de trei puncte dar vor putea cei de la Thunder să facă asta? Cât timp am vorbit cu Jill deja a mai trecut un minut iar ceasul începe să ticăie.
-Thunder, dacă nu înscrieți, vă vom pedepsi mergând în boxeri prin Universitatea Northwestern!
Iisuse, Oliver crede că spunând asta îi motivează?
Probabil inima le bate ca un supersonic iar mintea le zboară în toate părțile. Nu aș fi vrut să fiu în locul lor, e mult mai relaxant să fii doar un privitor.
-Se pare că începem! Începe să te rogi, bobocel!
Jill și-a împreunat mâinile și și-a închis ochii. Dacă stă cu ochii închiși cum va mai vedea ce se întâmplă?
Îmi împreunez mâinile încercând să îi trimit încurajări lui Vinny. A început să alerge spre liniile trasate, deci va încerca să obțină trei puncte.
Un minut și 30 de secunde. Atât va mai dura meciul înainte să fie dat verdictul.
Mingea este acum la echipa Wizards dar numărul 9 al lor este față în față cu Angel al nostru. Își tot mută mingea dintr-o mână în alta iar ochii mei se pierd. Cât de concentrat este geamănul mai mic!
Cum a făcut asta? I-a luat mingea numărului 9 și a început să se ferească de toți pe teren. Se mișcă bine!
Cred că încep să înțeleg atuurile fiecărui frate Lahey. Angel e cel talentat cu mișcări grozave, Hunter cel rapid și înalt iar Vinny e asul lor.
Angel i-o pasează lui Hunter care..de ce a sărit? Nu e niciun jucător de la Thunder pe acolo iar coșul de baschet e departe. Aruncă mingea în aer și cred că tocmai am pierdut. Au mai rămas doar 20 de secunde.
-Dumnezeule, ce mișcare! Nu pot să cred!
Jill și Oliver se ridică amândoi în picioare fiind șocați de ce se petrece în fața lor.
Hunter nu a aruncat la întâmplare mingea dând greș. A fost o pasă către Vinny care deja sărise pentru a prinde mingea și a arunca-o din aer.
10 secunde. 9 secunde. 8 secunde.
Se aude sunetul care semnifică încheierea meciului iar scorul final este de 8-7 pentru Thunder.
Sala e în delir și chiar și eu m-am ridicat să urlu de bucurie.
Se pare că Vincent Lahey chiar nu ratează niciodată.