Broken NOT dead

Capitolul 60

    În ziua meciului final al celor din Thunder am ales să port o pereche de blugi scurți și hanoracul lui Vinny care mi-a devenit talisman norocos. Sunt sigură că o să îi transmită și lui din norocul meu.
    Ne-am așezat pe locurile noastre urmărind cum arbitrul prezintă fiecare jucător în parte.
    Când numele celor de la Thunder este strigat, eu, Jill și Oliver ridicăm steagul cu culorile echipei pentru a-i încuraja. Oliver a venit mai pregătit decât niciodată.
    Imediat după prezentare s-a auzit fluierul iar jucătorii și-au ocupat pozițiile. Echipa adversă, Atlanta Hawks, se pare că au un jucător asemănător lui Vinny, poate nimeri coșul din orice poziție. Nu poate să fie mai bun decât iubitul meu!
    Meciul a început în forță iar ambele echipe sunt motivate să câștige. Joacă foarte serios și dacă vor continua așa, minutele vor trece ca vântul pentru noi cei din public.
    Aproape toți locuitorii din Chicago sunt aici și din nou Gracie Mitchell se află în raza mea vizuală. Dar am câștigat războiul, Vincent Lahey e al meu și abia aștept să îi spun această veste cu propria voce.
    Mingea era la unul dintre adversari dar unul de-al nostru a reușit să o prindă din săritură și i-a pasat-o imediat lui Angel. Acesta reușește să treacă prin câțiva jucători și când ajunge sub coș aruncă direct foarte încet. Nu era nimeni în protejarea coșului, a fost un punct obținut prea ușor.
    Toată sala îi oferă aplauze iar frații lui au sărit să îl îmbrățișeze. E cu adevărat emoționant să vezi această iubire frățească!
-De ce trec minutele atât de repede? Nici măcar nu am început să mănânc din popcorn!
    Fiind ultimul meci care va nominaliza câștigătorii cupei de aur mâncarea nu este prioritară. Ești atât de prins în fiecare mișcare a lor încât uiți de restul.
-THUNDER! FULGERĂ! THUNDER! FULGERĂ!
    Mulțimea a început să aclame pentru băieții noștri iar noi le călcăm pe urme. Vinny începe să aplaude după ritmul nostru arătând că sufletul și urechile lor sunt îndreptate către noi. Iar ale noastre către ei.
    Ah, cel care este asul echipei Atlanta Hawks punctează un coș de trei puncte și recunosc că îl urăsc pe acest tip. Voiam ca Vinny să fie singurul care să poată face asta!
-Vinny stă în față, dacă va primi mingea, va trebui să alerge repede înapoi pentru a arunca din-afara liniilor trasate!
-Sunt surprinsă, bobocel, ai înțeles repede regulile jocului. Ai dreptate în ceea ce spui!
    Jill mă bate pe umăr ca o prietenă ce își arată mândria dar trebuie să mă comport ca iubita unui baschetbalist. Și da, folosesc cuvântul "iubită" prea des fiind apelativul meu preferat.
    Nu știu cum dar mingea reușește să ajungă la Vinny și acesta face exact cum am prezis. Aleargă în spatele terenului fiind protejat de ceilalți coechipieri.
    Când se simte pregătit să arunce, o face, închizând ochii înainte ca mingea să aterizeze. E sigur că va puncta.
    Toată mulțimea începe să țipe când mingea intră în coș iar scorul devine 4-3 pentru Thunder. Eu îmi dau hanoracul jos și încep să îl flutur din tribună fiind fericită de reușita lui.
    Parcă suntem suflete pereche, deoarece Vinny se întoarce către locul meu și zâmbește cu gura până la urechi când mă vede țopăind și folosind hanoracul drept steag.
-Mai sunt zece minute. DE CE TREC MINUTELE ATÂT DE UȘOR?
    E a doua oară când Oliver spune asta dar din nou popcornul lui este neatins. Stă cu gura căscată și e atent la fiecare mișcare în parte. Ne-am îndrăgostit amândoi de acest sport și am devenit fani lui.
-Ah, iar ajunge mingea la acel as copiator! Dacă va înscrie din nou vom avea probleme!
    Așa e Jill, tocmai acum i-a fost pasată mingea de către unul dintre coechipierii lui și îi văd arcuirea genunchiului pentru a se pregăti să arunce de la mijlocul terenului. Un jucător de la noi apare în fața lui provocând un 1 vs 1 dar e prea mititel pentru a învinge acea gorilă.
-Angel! Angel a ajuns în spatele lui!
    Oliver se ridică brusc dărâmând jumătate din popcorn dar are dreptate. Angel a ajuns ca o fantomă în spatele tipului și fiindcă era concentrat la cel din fața lui, nu a văzut când geamănul mic i-a lovit mingea zburând departe de el.
    Acum a ajuns în mâinile unui jucător Thunder a cărui nume nu îl știu dar am eliminat un posibil punct. Angel și cel care l-a ajutat au bătut palma deci aceea era o strategie de-a lor.
-Dumnezeule, meciul aproape se termină iar noi avem avantaj!
    Jill bate din palme plină de entuziasm dar nu trebuie să se bucure în avans. Toată lumea știe că întorsăturile de situație sunt dese în sport.
    Îmi arunc o privire către Bobby care aproape s-a lipit de geamul care desparte tribuna de teren și recunosc că e cel mai înfocat fan. E în stare să escaladeze geamul și să întrerupă meciul.
    De ce a ajuns mingea din nou la unul din Atlanta Hawks? A avut pase bune până acum echipa noastră.
    Cel mai atletic dintre ei a dorit să paseze către asul lor dar a fost oprit de Vinny care a prevăzut asta și a sărit înainte.
    Fiind lângă coș, imediat ce a luat mingea a aruncat-o oferind echipei încă un punct. E acaparat de îmbrățișările coechipierilor și nu îi pot spune inimii să nu mai danseze de fericire când îl vede în lumina reflectoarelor.
-Patru minute fetelor! Doar patru minute și suntem în fața lor cu două puncte!
    Oliver a fost ceasul nostru din această seară anunțând mereu câte minute mai sunt din meci. Nu s-a cerut nicio pauză, chiar au ajuns până aici cele mai bune echipe.
    Doar că Atlanta Hawks se bazează prea mult pe asul lor, pare că e singurul jucător de pe teren.
-Haideți băieți! Meritați cupa de aur!
    Strig la ei fiind sigură că nu m-au auzit fiind concentrați iar gălăgia a început să zumzăie locul. Toți așteptăm verdictul meciului final.
    Au continuat să își paseze unii de la alții mingea și chiar în ultimele două minute, asul acela a început să alerge cu mingea spre coșul nostru. Are tupeu, a intrat în criză de timp și încearcă să se salveze!
    Toți jucătorii noștri dau greș în încercarea de a-l opri și cu ochii pe Vinny, nu înțeleg de ce nu sare în fața lui pentru a-l opri. Se uită de pe marginea terenului fără pic de îngrijorare pe chip.
    Sare vrând să bage mingea în coș având cale liberă. Oare această mișcare valorează doar un punct?
-IUBITULE, EȘTI CEL MAI TARE!
    Jill ne sperie pe mine și Oliver cu țipetele ei spontane dar ea doar a înțeles ce Hunter a făcut. Ea a fost singura care a urmărit ceilalți jucători, nu doar pe cel care avea mingea.
    Hunter a alergat cu viteza lui și i-a parat mingea cu o putere de monstru. Asul echipei adverse a căzut la pământ fiind șocat de apariția lui Hunter. El e adevăratul fulger al echipei.
    Nimeni nu mai mișcă pe teren știind deja cine a câștigat. Câteva secunde și fluierul anunță finalul meciului.
    Toți trei plângem de fericire în timp ce echipa a început să se tăvălească pe jos de bucurie.
    Cupa de aur este înmânată de arbitru iar cel care o ia este Vinny fiind numărul 10 al lor.
    Trebuie să comemorez acest moment cu câteva poze.