Broken NOT dead

Capitolul 48

    Ne-am desprins din sărut când am rămas fără aer dar mâinile noastre încă sunt legate. Verdele ochilor lui îmi aduc aminte de criminalul părinților mei și atunci toată magia dispare. Atunci rup orice atracție dintre noi și fac câțiva pași în spate.
    Chiar dacă a spus că mă crede asta nu e de ajuns ca noi doi să ne lăsăm conduși de ceea ce simțim. Eu nu pot face asta!
-Fată de la drept, îți sună telefonul, ar trebui să răspunzi!
    Nici măcar nu am auzit acel telefon care ar fi putut să sune mai devreme pentru a mă opri din a face o greșeală imensă. Tot repetăm aceeași greșeală pentru că este imposibil să ne evităm pentru totdeauna.
-Bună ziua, domnișoară Bennett, sunt secretara facultății, sunteți așteptată în biroul directorului chiar în acest moment!
    Nu a așteptat un răspuns din partea mea dar această mișcare este tipică tuturor secretarelor. Ele transmit un mesaj fără să le pese dacă tu ai ceva de spus sau nu. Dar nu înțeleg de ce sunt chemată tocmai de director, nu am încălcat nicio regulă și nici nu am făcut vreo solicitare.
-Trebuie să plec urgent în campus, închide ușa în urma ta dacă vrei să mai stai, îmi cer scuze încă o dată că m-am aliat cu frații tăi!
    În timp ce ies din casă folosesc aplicația din Chicago pentru a chema un taxi.
    Sunt furioasă pe mine însumi că nu sunt o femeie ce poate să își controleze impulsurile și sentimentele. Sunt furioasă că Vinny va continua să lupte pentru mine complicând lucrurile.
    Taxiul a venit mai repede decât mă așteptam și între timp l-am văzut pe Vinny ieșind din casă și traversând strada. A intrat în casa lui fără să mă salute sau să mai privească spre mine.
    I-am spus că o să îl rănesc dacă nu mă va lăsa în pace și chiar acum l-am rănit. Dacă el este trist sunt și eu tristă.
-Domnișoară, ați ajuns la destinație!
    Facultatea Northwestern este la o distanță de cincisprezece minute de casa mătușii. Din cauza bolii mele psihice nici nu mi-am dat seama că am ajuns. Boala mea psihică se numește Vincent Lahey.
    Intru în clădire sigură pe mine dar adevărul e că sunt neliniștită. Directorul nu cheamă studenții în biroul lui decât dacă vor fi pedepsiți crunt sau dacă aceștia solicită o întâlnire cu acesta. Eu nu am făcut nimic greșit și nici nu vreau să-i împărtășesc ceva directorului.
    Când ajung în fața ușii biroului bat încet dar mă întreb unde e toată lumea. Secretara nu se află aici și nu am văzut niciun student pe drum. Mai sunt câteva zile libere până începem cursurile, majoritatea probabil sunt acasă cu familiile lor.
    Deschid ușa ușor neprimind niciun răspuns și intru cu sfială întrebându-mă dacă sunt nepoliticoasă. Nu se află în scaunul lui completând niște acte, de fapt, biroul e gol, directorul nu e aici.
    Mă întorc ca arsă spre ușa care tocmai s-a închis în spatele meu iar ochii de vânător care mă analizează îmi trezesc latura de supraviețuitoare. Am căzut în capcana acestui pervers din care voi scăpa cu o traumă mai mare decât cea pe care o aveam deja.
-Ca un student model, ai venit cât de repede ai putut când ai fost chemată. Ești atât de previzibilă, domnișoară Bennett!
    Se aruncă asupra mea după acele cuvinte dar când am vrut să mă feresc, m-a apucat de păr și m-a tras aproape de el. Mi-a lipit corpul de birou simțindu-i respirația în ceafă. Mă apasă cu putere simțind durere în zona sânilor care sunt striviți de greutatea lui.
-Nu face asta! Te rog, fac orice vrei, nu face asta!
    Mă mușcă de ureche și atunci mă gândesc că e momentul să țip. El începe să se amuze pe seama gestului meu și oficial cel mai mare regret al vieții mele este că am răspuns la acel apel și că am venit aici.
-Nu te aude nimeni, frumoaso, am avut grijă să fim singuri!
    Cu o mână mă ține de gât având grijă să nu scap și probabil acesta e doar începutul durerii. Îmi pipăie fundul cu nonșalanță în ciuda rugăminților mele.
    Dacă aș fi fost cu fața la el, l-aș fi mușcat până aș fi rămas cu pielea lui între dinți. N-am crezut că voi urî pe cineva la fel de mult ca cel care mi-a răpit părinții de lângă mine.
-Am rezistat tentației de a fi înăuntrul tău în tot acest timp, acum că te-am prins, să nu crezi că te voi lăsa să pleci atât de repede!
    Îmi îndepărtează părul de pe ceafă pentru a avea cale liberă în zona aceea. Mă sărută violent, acum mâna sa strângându-mi părul cu putere. Tocmai am rămas fără câteva fire de păr.
   Când am salvat-o pe Michaela mi-am spus că doar imaginându-mi n-aș putea să simt ce ea simte.
    Am înghețat, simt dezgust față de propriul corp, am un nod în gât din cauza căruia abia respir iar buzele mă dor de la felul brutal în care le mușc.
-Julian, oprește-te, nu îți dai seama că e o crimă ce vrei să faci? Predai dreptul penal, ar fi trebuit să fi cel mai drept om dintre toți!
    Se amuză din nou pe seama cuvintelor mele ceea ce înseamnă că nu am nicio șansă de scăpare. Nu pot ajunge la partea umană din el fiindcă nu are una.
    Ai trecut prin altele și mai rele, Eden, închide ochii și totul o să se termine curând!
    În timp ce mă îmbărbătam psihic pentru momentul în care ar fi scăpat de hainele mele, dintr-odată am simțit că nimic nu mai mă apasă. Nu i-am mai simțit mâna în părul meu, nu i-am mai simțit gura pe pielea mea. Nu am mai simțit că sunt lipită de cineva folosind forța.
    Mă ridic de pe biroul directorului cu dureri în tot corpul când rămân șocată de imaginea din fața mea.
    Profesorul Bryant este căzut la podea având chipul plin de sânge și mormăind de durere. Acest diavol a fost îngenuncheat când voia să păcătuiască în cel mai crunt mod.
    Sunt luată în brațe de un trup cald și a cărui parfum îl cunosc cel mai bine iar fruntea îmi este dezmierdată de săruturi mici.
-Te-am salvat! Iisuse, am ajuns la timp, am reușit să te salvez!
    Vinny mă strânge în brațe de parcă aș putea să dispar în orice secundă și încep să plâng înjurând de toți sfinții.
    El e scutul meu și va încasa orice lovitură pentru a evita rănirea mea sub orice formă. E stânca de care mă pot ține când furtunile vor să mă înghită.
-Să nu îmi dai drumul, Vinny! Să nu îmi dai drumul până nu ieșim din această clădire și nu suntem departe de acest abuzator!
    Îmi prinde părul într-o coadă cu un elastic pe care nici nu știu de unde l-a scos și mă pipăie pentru a se asigura că nu am vreo rană fizică. Poate câteva vânătăi dar ele nu îmi vor pune sănătatea în pericol.
    Privesc la bărbatul pe care l-aș putea tortura dacă mi s-ar da ocazia fiind inconștient. Probabil lovitura frontală a lui Vinny l-a făcut să leșine.
    E fără apărare, aș putea să îl lovesc ore bune pentru a mă răzbuna că m-a hărțuit în tot acest timp.
-Hei, șoricel blond, nu te uita la el, uită-te la mine, rupe-te puțin de teroarea prin care ai trecut. Nu îți mai poate face rău, acum sunt aici să te protejez!
    Îmi pun capul pe pieptul lui amintindu-mi de seara în care am dormit în poala lui fiindcă am avut o cădere emoțională. În acea seară am aflat că atunci când doare trebuie doar să dormi. Acum mi-aș dori să dorm pe pieptul lui fiindcă din nou doare. Doar că durerea e diferită față de data trecută.
-Bună ziua, avem nevoie de un echipaj de poliție în campusul Northwestern. Un profesor a încercat să abuzeze de studenta sa!
    Și după ce poliția va ajunge și voi fi nevoită să trec prin toate formalitățile, va trebui să îi spun adevărul mătușii. Și nu știu cum naiba voi face asta.