Poker Face

Capitolul 7

    Bip bip! Bip bip!

    —La dracu'! şuieră persoana de lângă mine, cu o voce din aceea groasă specifică dimineții ce în primă instanță m-a făcut să mă îndoiesc că blonda este cea care a vorbit.

    Aud cum ceasul de pe noptieră cade, lovindu-se cu un sunet asurzitor de podea. Îmi strâng ochii, încercând să fac în aşa fel încât lumina puternică a soarelui să nu pătrundă în spatele pleoapelor, dar fără rezultat. Îmi presez perna de cap, vrând să aduc somnul înapoi, deşi acest lucru este imposibil. Odată alungat, somnul nu mai poate fi chemat înapoi. Dându-mă bătută, mă ridic în capul oaselor şi privesc în dreptul lui Ivy, ea stând pe burtă, părul blond revărsându-i-se pe toată suprafața pernei. Oare are de gând să se trezească sau va sta în pat toată ziua? Râd în gând de modul bizar în care a sunat această întrebare în mintea mea și de stupizenia de care dau dovadă constant prin comportamentul meu de copilă.

    Gândindu-mă că ceasul nu a sunat degeaba, o zgâlțâi puțin, iar ea mormăie încet, dar nu se mişcă mai deloc, ci continuă să stea întinsă, cu fața îngropată în pernă.

    —Ivy? întreb cu glas scăzut, sperând să nu se supere că am deranjat-o și eu, în plus față de ceasul înnebunitor de enervant.

    —Mhm? abia răspunde, cu o lentoare necaracterstică ei. De obicei e foarte vioaie, plină de viață, din câte mi-a povestit Theo. Preluând comenzile și ducându-i-le lui mereu am șansa de a-l cunoaște mai bine, atât pe el cât și pe buna sa prietenă.

    —Trezeşte-te. Ți-a sunat ceasul, spun un lucru evident, pentru că bineînțeles că şi ea ştie, de vreme ce ea e persoana care a dărâmat ceasul.

    Drept răspuns primesc o altă mormăială ce voia să însemne "lasă-mă să dorm în continuare", aşa că o las în pace, neavând chef de o discuție în contradictoriu, căci am impresia că nu s-ar sfârși prea bine. Ivy pare să aibă un caracter vulcanic, și uneori puțin misterios, de aceea mă tem că cearta cu ea nu ar avea un final fericit. Pentru mine. Neştiind ce să fac, încep să mă mişc prin pat, nedându-mi seama că acest lucru o deranjează, până în momentul în care ea îşi astupă urechile cu perna, ținând-o bine fixată pe cap.

    —Scuze.

    Mă ridic uşurel din pat, iau hainele purtate ieri şi mă duc la baie unde mă schimb cu greu, deorece nu sunt matinală şi urăsc graba, chiar dacă am parte de ea zilnic. Încă de la începutul verii am fost foarte leneșă, inclusiv când venea vorba de muncă, fie că era o simplă curățenie sau ajutat la gătit.

   Îmi văd reflexia în oglindă şi parcă sunt altă persoană în raport cu săptămâna trecută. Nu mai am cearcăne proeminente, fața îmi e puțin mai luminoasă, iar părul nu îmi mai stă în toate părțile, ceea ce e puțin "impersonal" spus, deoarece fiind dimineață, podoaba capilară a oricărei persoane tinde să fie haotică. Totuşi, aş zice că diferența este destul de vizibilă şi datorată lui Ivy şi Theo, care mi-au dovedit că prietenii apar în viața ta în momente neaşteptate, dar au un rol fundamental. Nu-mi imaginez ce mi s-ar fi întâmplat dacă nu i-aş fi cunoscut şi nici nu vreau. Prefer să las totul aşa şi să mă gândesc că ar fi putut fi şi mai rău, dar că am avut noroc.

   —Violet? Unde eşti?

    Auzindu-mi numele strigat, plec din baie şi aproape că mă lovesc de blonda confuză ce părea împăcată şi uşurată că m-a găsit după un timp atât de scurt, fără să fie nevoie de investigații demne de F.B.I.

    —Oh, aici erai! exclamă, cu o privire somnoroasă şi cu ochii mai mult închişi decât deschişi.

    —Dap, aici eram, răspund ca un copil mic.