Poker Face

Capitolul 27

    —Bădărancă eşti tu! protestează Stacy indignată.

    Se privesc cu ură şi se încruntă una la alta. Aryan pare amuzat.

    —Retrage-ți cuvintele! şuieră Ivy pe acelaşi ton nervos ca şi cea cu care poartă o dispută.

    —Care cuvinte? întreabă roşcata confuză.

    Stacy este pusă într-o lumină proastă din cauza absurdității de care dă dovadă. Nu ştiu dacă ea chiar are deficiență de auz sau se preface, dar cert e că acum pare foarte proastă.

    —Pe care tocmai le-ai spus.

    —Nu am zis nimic, atacă ea tot mai surprinsă.

    —Tu eşti un nimic! exclamă Ivy extrem de calmă, cuvinte ce fac ca obrajii lui Stacy să se înroşească.

    Un râset se aude din partea lui Edward, care priveşte atent cearta. Blonda îi aruncă o privire mustrătoare ce îl pune la locul lui. Încă o dată mă uimeşte puterea ei de convingere şi vorbele care reuşesc să te lase fără cuvinte. A jignit-o pe Stacy, ceea ce se vede cu ochiul liber din postura ambelor. Roşcata urâcioasă se dă de-a dreptul ofensată, având o privire ucigaşă, însă nu are "arme" pentru a ataca înapoi. Nu se poate pune cu măreața Ivy, maestra vorbelor, ce nu te lasă niciodată să ai tu ultimul cuvânt.

    —Fetelor, de ce vă certați? întreabă ironic Aryan, zâmbind strâmb, iar deşi se adresase lor, ochii îi erau setați numai pe mine, pe gura mea mai bine zis.

    Înghit în sec, forțându-mă să îmi iau ochii de pe el.

    —Mă scuzi? Tu eşti cel care a început asta! îl atacă ea. Te contrazici singur. Susții că nu ai sentimente, dar atunci de ce îți pasă că se ținea de mână cu Milo?

    Privirea blondului se înnegurează, iar eu mă încrunt. Poate prietena mea are dreptate, însă nu vreau să cred asta, pentru că aş fi tentată să-i mai acord o şansă, deşi totul depinde numai de el. Mereu a fost aşa şi m-am cam săturat. El a avut mereu puterea. Dacă simte ceva pentru mine şi dacă vrea cel puțin să se întoarcă la ce era, va trebui să recunoască asta. Nu mă pot oferi pe tavă ca şi cum aş fi un lucru neînsemnat, fără suflet. Nu! Am drepturi egale cu el.

    —De ce ai crede că-mi pasă? încearcă el să întoarcă situația în favoarea lui, cu toate că pentru mine şi Ivy e imposibil.

    E mai mult decât evident că în el se duce o luptă. E la fel de confuz ca mine şi nu are idee cum să procedeze.

    Nu pot susține că îl cunosc sută la sută, dar încep să-i înțeleg micile tente de exemplificare a sentimentelor lui, cum ar fi corpul care îi devine rigid când ceva nu îi convine sau micul rânjet abia vizibil din colțul gurii şi multe alte semne pe care alții nu le observă. De câte ori l-am privit jucând poker şi menținându-se impasibil, am reuşit să desluşesc unele urme de neindiferență. Asta pentru că am dat atenție.

    —Mă laşi? Acum te comporți mai copilăros decât o face Violet. Neagă şi minte oricât doreşti, adevărul iese mereu la iveală, iar în cazul tău, va fi prea târziu, aproape că țipă ea, luându-mă de mână. Dacă te mai apropii de ea, vei afla de ce sunt în stare!

    Stacy pufneşte, neîncrezătoare în ameninţările blondei, iar aceasta se mulțumeşte să mimeze un "mai vedem noi", înainte de a mă trage după ea înapoi la masa noastră. Mă aşez pe scaun, mai cu capul în nori ca niciodată. Tot ce s-a întâmplat dovedeşte cât de mult ține la mine Ivy şi cât de meschin este Aryan. Chiar nu am nicio idee ce încearcă el să facă. Ba mă îndepărtează, ba mă apropie. Mă face să cred că problema e la el, şi că nu a fost niciodată la mine.