Poker Face

Capitolul 20

    Privesc pierdută spre masa unde se joacă poker neîncetat. Jetoanele sunt aruncate pe masă, însă sunetul zornăitor nu se aude din cauza muzicii, iar sumele de bani sunt la locul lor. Tot decorul m-a dus cu gândul întotdeauna la o lume în care este plăcut să te visezi, dar nu să te şi aflii.

    Prin minte îmi trec frânturi din conversația matinală cu Mia și pentru a alunga vocea ei fantomatică ce repetă întruna: un copil care va crește fără tată, îmi scutur frenetic capul. Nu am nevoie de încă o supraanaliză, cel puțin nu acum.

    Mă ridic de pe scaunul pe care îmi făceam veacul de ceva vreme și mă îndrept spre mulțimea de oameni așezați la mesele ce și-au reluat înfățișarea normală și cei din picioare, care de-abia mai "supraviețuiesc", fiind morți de beți. Mă scârbeşte ce văd, dar mă abțin să afişez o grimasă. Îmi dau însă ochii peste cap la vederea lor monstruoasă și înaintez cu greu, dar ajung într-un final în dreptul lui Ivy, după multiple coate împărțite în dreapta și-n stânga, cu intenție, ce-i drept.

    Mă uit în jur, încercând să-mi dau seama de unde vine sentimentul că ceva nu e în regulă și că ceva semnificativ lipsește. Pe uș cazinoului intră Edward singur, neînsoțit de nimeni. Mă încrunt. Niște rotițe încep să se învârtească în capul meu. Aryan nu e, ceea ce îmi provoacă o stare de anxietate ce a fost începută de către fata care trebuia să-mi fie cumnată. Simt că nu e singurul care nu este aici, aşa că privesc în jur şi îmi dau imediat seama. Nici Stacy nu și-a făcut apariția. Cât de mari sunt șansele ca cei doi să fie împreună? O voce enervantă ancorată adânc în suflet îmi șoptește: cred că știi deja răspunsul. Mă încrunt la ea, chiar dacă nu pot și ajung să mă consider nebună pentru simplul fapt că simt nevoia să mă bat singură.

    Amintindu-mi de prietenul celui care tocmai a venit și s-a așezat la o masă, ura mă copleșește, măcinându-mi orice urmă de speranță că nu am fost o distracție pentru el și că am însemnat ceva. Posibilitatea ca el și roșcata aceea nesuferită să fie în același loc, având activități comune mă omoară pe dinăuntru, puțin câte puțin, tot mai mult pe măsură ce gândurile acestea persistă să nu îmi dea pace. Cât de meschin să fii să îi dai speranțe false unei copile - căci aşa mă văd - şi să o duci la o întâlnire, deşi aceasta aranjată obligat-forțat, pentru ca a doua zi, după ce totul a fost roz şi pufos, să îți faci de cap cu tipa ce mai-mai că ar omorî-o cu mâinile goale pe prima?

    Îmi pun mâinile în păr, trăgând cu ochiul la ceasul de pe perete. 00:19. Oare va veni până mai târziu sau mă va face să sper tot timpul, așteptând ca omul la care am început să țin va ajunge? Tind să cred că va veni într-un final, deoarece nu cred că ar dori să piardă nişte bani, dar cu un aşa om schimbător e greu să decizi.

    Nu găsesc niciun răspuns sau o fărâmă de putere pentru a căuta o nouă concluzie care nu o include pe roşcata nesuferită în ecuație. Mă întristez instant, sentimentele urcându-mi la o scară mai înaltă, trecând de la supărare la depresie şi de la furie la mânie aprigă. Vreau o cale de scăpare din tot dezastrul ăsta ce mă ucide încet, puțin câte puțin, dar sigur. Am mai spus asta şi o voi tot repeta până când, într-un final, se va împlini. Parcă totul se surpă înăuntrul meu, inima rupându-mi-se bucățele pe parchet şi răsuflarea întretăindu-mi-se.

    La câțiva paşi în fața mea Ivy stă serioasă, cu ochii ațintiți pe carnețelul ei şi cu pixul între dinți. Un lucru o macină, ştiu asta din privirea ei concentrată care apare destul de rar, dar şi din sprâncenele perfect conturate ce aproape se unesc din cauza cutelor formate de pe fruntea acoperită de părul blond aranjat ca în filme. El i se revarsă în bucle impresionante pe spate, în timp ce postura îi e dreaptă, cu umerii îndreptați şi cu mâinile încleştate puternic pe bucățile de hârtie legate de o copertă de carton. Irisul verde al ochilor îi este foarte închis la culoare, semnul acesta accentuându-mi opinia cu privire la atenția ei.