Poker Face

Capitolul 25

    Trag adânc aer în piept, în încercarea de a mă calma, dar eşuez, ceea ce era de aşteptat. Tremur din toate încheieturile şi încep să cred că senzația că mi se zbate ochiul nu e doar întâmplătoare. Îmi e atât de frică din mai multe motive, iar acestea au și nume: Milo şi Aryan. Nu are rost să intru în detalii, căci e mai mult decât evident de ce sunt înfricoşată de ei. Plus că nu vreau să-mi amintesc de cel de-al doilea dintre cei enumerați. Îmi provoacă amintiri neplăcute.

    Iau pudra de pe măsuță, tamponându-mi întreaga față cu ea. Chiar nu înțeleg rostul ei, însă trebuie neapărat să respect lista de machiaje de aplicat întocmită mintal de Ivy, căci va ieşi urât dacă nu o ascult. S-a dovedit destul de forțoasă şi convingătoare în multe situații, aşa că nu e bine să te pui cu ea. E ca un mic monstruleţ ce-ți mănâncă sufletul, dar pe care nu îl poți urî orice ai face. Știu că ține la mine și îmi dorește bine, astfel că m-ar răni cu intenție.

    —Vio, eşti gata? strigă ea din dormitor.

    —Nu, mai am puțin! mint, grăbindu-mă cu afurisita de pudră, nemafiind nici atentă pe unde o aplic, ci doar o împânzesc la întâmplare pe toată fața.

    Sunt de aproximativ un sfert de oră în baie, dar din cauza gândurilor care nu-mi dădeau pace a durat ceva să reuşesc să mă focusez pe treaba simplă la care nu sunt bună: înfrumusețarea. Am făcut tot ce am putut pentru a arăta decent. Am pus cât am crezut de cuviință. Terminând, strâng repede ce era de aranjat şi mă duc la Ivy.

    —Dumnezeule mare! zice ea, dându-şi o palmă. Nu te-a învățat nimeni să te machiezi?

     Are ochii mari și o expresie necruțătoare.

    —Ăm... nu? dau din umeri, confuză.

    Arăt chiar aşa de rău?

    —Vino aici.

    Exasperată, repară greşelile mele făcute fără intenție. Nu mă pricep, dar asta se datorează faptului că nu am fost niciodată nevoită să mă machiez. Straturile de "var", după cum le numea Oliver, nu constau în frumusețea fetelor, ci doar în creşterea încrederii lor în sine. Nu am înțeles până acum cu adevărat ceea ce zicea el. De ce fondul de ten te-ar face mai încrezătoare? Prin faptul că te observă mai ușor băieții?

    —Aminteşte-mi data viitoare să nu te mai las să faci asta singură, admite ea, oftând frustrată.

    Ce-i drept, am enervat-o puțin. Am folosit pudră degeaba, căci după spusele ei, am întins-o greşit, asta ducând la consumul fără rost al ei. Mă simt uşor prost, însă comportamentul ei ca de mamă grijulie îmi aduce un zâmbet pe față aproape la fel de larg ca al lui Theo în zilele lui bune. Mă şterge cu cea mai mare atenție, cutele de pe frunte dovedindu-i concentrarea, iar finețea mişcărilor ei este demnă de o felină ce păşeşte tiptil pe lăbuțele ei, nescoţând niciun fel de zgomot. Sunt fascinată de agilitatea şi abilitatea de care dă dovadă, lăsând acest lucru la iveală.

    —Şi... gata! exclamă blonda bucuroasă, aruncând şervețelul murdar înspre colțul camerei, nimerind fix în coşul de gunoi. O felicit pentru realizarea nemaipomenită, strângându-i formal mâna.

    Mă ridic, uşurată că s-a terminat chinul cu punerea de "substanțe" pe faţă, până sunt oprită de vocea stridentă a celei mai bune prietene, care mă anunță că ar fi bine să stau jos de bună voie, înainte ca ea să mă forțeze să o fac. Cu mâinile ridicate ca răufăcătorii prinşi şi încolțiți de poliție, îmi reiau poziția de mai devreme, lăsând-o pe "experta" în înfrumusețare să-şi execute treaba. Următoarele treizeci de minute trec mult mai greu decât mă aşteptam, căci durerea la pensat şi la datul cu creion pe la ochi îmi era străină şi nu aveam idee ce presupunea.