Poker Face

Capitolul 32

    Nu vreau să-mi amintesc cum am ajuns aici și nici să mă gândesc de ce am cedat, dar cert e că sunt pe biroul lui Milo, iar Aryan mă sărută de parcă ar veni sfârșitul lumii. Folosesc o expresie uzată deja, însă e singura care îmi vine pe moment, pentru că sunt în pană gravă de idei, nu numai la capitolul gândit.

    Am câteva flashback-uri cum privirea mea și cea a lui Aryan s-au întâlnit ca în filme, iar el a venit spre mine ca un cavaler pe cal alb și, cumva, am urcat împreună scările, el deschizând prima ușă la îndemână și suindu-mă pe birou, unde sunt în momentul actual.

    Am scăpat de toate fricile și mi-am golit mintea, însă ceva nu era ca înainte. Să fie oare pasiunea? Perspectiva mea clar s-a schimbat, iar intensitatea sentimentelor mele pentru Aryan... cred că şi ea s-a schimbat. Parcă flacăra aceea care se aprindea şi determina apariția unor fluturi în stomacul meu s-a estompat, pierzându-şi din putere. Motivul? Nu ar conta dacă l-aş afla, pentru că nu am forţa de a-mi controla sentimentele îndeajuns de bine. De fapt, nu am această forță deloc. Nu mă pricep la nimic ce ține de voință proprie, sentimente, prieteni şi multe altele. În multe privințe sunt complet inofensivă. Nu ştiu de ce gândirea mea merge în direcția asta, dar îmi răsare în minte cum toată lumea mă vede o fetiță inocentă.

    Inocența, la fel ca multe alte subiecte contemporane controversate, este supraapreciată. Dacă li se pare celorlaltor persoane că ești inocent, adică fără apărare, fără un cuvânt de spus, unii vor vrea să își bată joc de tine, iar alții te vor apăra. Cale de mijloc nu prea se întâlnește, însă prima categorie e mai preponderentă decât a doua.

    —Violet?

    Aryan a observat că eram absentă, de aceea s-a oprit. Subtil, privesc mai jos de ochii lui, deoarece nu am câtuşi de puțin intenția de a-l face să creadă că toate sentimentele ce mi se pot citi din privire sunt îndreptate asupra lui. Singurele cu adevărat ațintite spre el sunt confuzia şi o urmă de atracție, care se scurge cu cât mâinile lui îmi părăsesc corpul. Am citit de multe ori despre astfel de clişee. Fata inocentă şi băiatul rău, întâlnindu-se, ea ajungând să devină ca el, sau invers. Realitate e diferită. Eu nu sunt fata aia, am ceva de spus, iar el nu e badboy. În niciun caz. Poate că modul în care arată, tatuajele şi faptul că se află în lumea păcatelor îl fac să pară ca şi cum este, dar, de fapt, Aryan este doar un bărbat care nu pare să îşi dorească vreun angajament cu orice fel de femeie, şi care are probleme grave cu sentimentele şi cu alţi oameni. Dacă asta e noua definiție a unui băiat rău, atunci îmi dau demisia de la tot.

    Nu ştiu dacă este încercarea mea absurdă de convingere că într-adevăr, între noi a fost doar o flacără care s-a stins, sau o dorință reaprinsă de a-l aduce din nou aproape, dar îl sărut. Cum nu am mai făcut-o niciodată. A fost momentul decisiv, doar că l-a cam întrerupt Milo cu intrarea lui furtunoasă pe uşă. Ce a urmat, a fost total rapid, la fel ca apariția lui. A urlat că nu avem pic de integritate şi de ruşine, că ne ascundem ca nişte neruşinați şi că nu se aştepta ca eu să ajung să mă înjosesc aşa de rău. Am tăcut. Nu avea rost să implor să nu facă ce a urmat să facă.

    —Eşti concediată! a țipat cu fața roşie spre mine.

    —Dacă ea pleacă, plec şi eu, adică sursa ta de venit. Fără mine îți vei pierde clienții, a reacționat brunetul instantaneu, însă fără sorți de izbândă.

    —Foarte bine. Să nu vă mai văd vreodată în viața mea!

    A plecat, dându-mi timp de a procesa scena ce a avut loc în fața mea, dar față de care am rămas complet rece. Am simțit o uşurare stranie, căci, ce mă rugasem mai demult, am primit. Îmi dorisem să nu-i mai văd pe Milo şi Aryan vreodată. Pare că se va întâmpla, dar, nu mai eram atât de sigură că ardeam de dorința de a scăpa definitiv de brunet şi privirile lui. Deşi o schimbare s-a produs, nu voi uita niciodată. Absolut niciodată.

    —Ai de gând să îl laşi să câştige fără să lupți înapoi? a întrebat Aryan, fiind cu spatele la mine. Ceva îmi spunea că era trist.

    —Nu e totul despre câştigat şi pierdut. Viața nu e poker, Aryan.

    Îmi pierdusem restul ideilor, însă ce am reuşit să leg în propoziții i-a atras atenția suficient cât să nu mă mai trateze cu spatele.

    —Ştii ce se va întampla acum?

    Nu tocmai. Noi ne alegem drumul, nu e nimic bătut în cuie. Putem oricând să schimbăm macazul şi să ne ducem pe alt drum. Cine spune că ceva prezis e mereu adevărat?

    —Nu va mai fi la fel.

    —Niciodată nu va mai fi.

— După două săptămâni —

     Stau întinsă pe canapeaua lui Ivy, aşteptând ca ea, Theo şi Ed să se întoarcă de la cazino. Am auzit că Milo o duce foarte rău. Clienții s-au împuținat foarte tare, dat fiind faptul că Regele Poker-ului nu a mai dat pe acolo, astfel că nici gaşca lui, cu excepția lui Edward, care a rămas alături de iubita lui. M-am obişnuit cu prezența lui, râdem împreună de blondă şi îi facem farse, iar Theo se preface ofensat, zicând întotdeauna în glumă că l-am înlocuit. Însă, toți ştim că perechea lui la farse e mereu Ivy, astfel că ce zice nu are sens.

    Nu mi-a fost de mirare când zilele au trecut fără să-l fi văzut pe Aryan măcar o dată. Mă gândeam că îi va ține companie lui Edward, dar se pare că nici cu el nu prea mai stă. Ed a cam devenit confidentul meu, deci ştie tot din trecutul meu şi al fostului blond, dacă se poate numi trecut măcar. Câteva evenimente mari şi late, câteva atingeri, nimic mai mult. Însă o droaie de sentimente, a căror intensitate încep să duc dorul. Totul e o confuzie pentru mine şi inima mea.

    —Hei, micuțo, glumeşte Edward, intrând cu Ivy de mână.

    Ivy îi da o palmă pe care să o țină minte.

    —Doar eu sunt micuța ta! spune ea melodramatică, zâmbind apoi.

    O relație normală, cu un început furtunos, dar deloc toxic. El a rămas aceeaşi persoană, însă diferența e că acum îl văd eu altfel. Poate că se zice că dragostea schimbă oameni, dar eu nu am dovada. Singura demonstrație e că iubirea face oamenii mai fericiți.

    Nu pot să nu observ o mică scânteie de tristețe din ochii lor, sau din oboseala lui Theo, care se duce imediat să se culce.

    —Aryan a câştigat pariul. La două săptămâni de la plecarea lui, cazino-ul a dat faliment, spune Ed cu părere de rău.

    Mă încrunt din cauza a două aspecte a vorbelor lui. Un motiv este menționarea unui anume nume, iar altul este faptul că s-a ajuns la falimentarea locului unde prietenii mei lucrează.

    Deschid gura să întreb despre Aryan, căci m-am abținut prea mult, dar crețul ce recent şi-a tuns pletele mi-o ia înainte.

    —Azi de dimineață hainele lui nu mai erau şi o valiză dispăruse. A plecat în Los Angeles. Îmi pare rău.

    Încă o dată, sentimentul de uşurare apăruse, împreună cu o tristețe nenaturală. Eram fericită că el a plecat din viața mea, nu eu din a lui, pentru că dacă nu o făcea el, o făceam eu eventual. Nu aveam cum să rămân aici. Iar ziua în care va trebui să îi mărturisesc lui Ivy că plec la facultate în septembrie, se apropie. Nu ştiu cum voi face față.

— Septembrie —

    O îmbrățişez cât pot de tare pe Ivy şi îi promit că la vara mă voi întoarce. Lui Theo îi spun că îi voi lua o maimuță gonflabilă, pentru că mă bate la cap de o săptămână că are vise cu una, iar lui Ed doar îi fac cu mâna, căci nu mai e nimic de zis.

    În timpul drumului cu autobuzul mă gândesc cum dragostea e ceva ciudat. Un sentiment care te duce până la nori şi apoi te prăbuşeşte până în centrul pământului. Mă mai gândesc cum totul e ceva relativ. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul sau dacă îl voi mai întâlni vreodată pe Aryan. Presupun că voi trăi şi voi afla.

Sfârşit!