Poker Face

Capitolul 21

   În minte îmi răsună cuvintele lui Aryan. Te-am vrut. Nu voi juca drept ca să te am.

    Încerc să nu par speriată, dar probabil ochii mă dau de gol mai mult decât m-aș fi așteptat, căci un mare rânjet victorios îi luminează chipul odată cu imaginea fulgerului ce se profilează printre perdelele pompoase de la geamuri, care au fost trase recent în părți. Un fior îmi gâdilă șira spinării la văzul luminozității puternice de pe fața Domnului Pericol. Seamănă perfect cu un demon pregătit să mă devoreze!

    —Acum ai tăcut? întreabă șoptit, cu glasul răgușit, mult prea aproape de mine.

    Oprirea muzicii și jocul de lumini ce anunță închiderea lor îmi amplifică dorința de a scăpa din acest iad dezlănțuit pe pământ. Totul e prea înfricoşător pentru mine, iar buzele lui Aryan ce se află la o distanță relativ mică de ale mele nu ajută cu nimic. Inima îmi bubuie atât de puternic în piept că abia de mai aud orice altceva. Sper măcar ca respiraţia mea să nu fie atât de zgomotoasă pe cât o cred eu.

    Îmi amintesc conversația de mai devreme și-mi fac curaj să spun:

    —Crezi că mă meriți de drept? întreb şoptit, fiind convinsă că mă aude.

    Îşi linge lent buza de jos, gest ce deja îl văd ca pe un tic de-al lui, apoi dă din cap a dezaprobare, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că asta e tot ce am reținut din ce a zis. E adevărat că sunt distrasă de el şi că nu mai îmi aduc aminte bine multe părți din ce a zis, ci doar frânturi vagi. La reclamele de la televizor ar trebui să rectifice şi să scrie: "Evitați consumul de sare, zahăr, grăsimi şi Aryan", pentru că în momentul de față am impresia că mă gândesc numai la buzele lui şi modul în care s-ar plia perfect peste ale mele.

    —Nu m-a interesat niciodată ce merit și ce nu, ci doar ce vreau. Acum e cam târziu să-mi schimb opțiunile, răspunde vag, aplecându-se tot mai mult până ajunge cu buzele aproape de ale mele. Nu am dreptate?

    Fac ochii mari, iar respirația mi se întețește. Îl înțeleg tot mai puțin. Cu câteva minute în urmă mă numea "achiziția lui Milo", iar acum afirmă că mă vrea. E mai mult decât inexplicabil caracterul lui schimbător, dar încă nu am curajul de a-l acuza pentru asta. Pe de o parte îl înțeleg şi apăr, iar pe de alta îl compătimesc şi învinuiesc totodată.

    Un tunet se aude, creând liniște în tot cazinoul. Câteva fete țipă, iar altele încearcă să găsească o cale de a repara luminile pâlpâitoare. Deodată, camera se cufundă în întuneric şi în linişte completă. O mână caldă pe care o recunosc ca fiind a lui Aryan, îmi astupă gura şi cu ajutorul trupului său puternic mă ridică de pe scaun. Mă las în voia lui, deşi nu ar fi trebuit să am încredere în el şi în comportamentul lui mârşav. Nu mă impun, căci ar fi fără rost, eu contra muşchilor săi formați de-a lungul anilor. Mă forţez să-i găsesc un defect fizic încă de prima dată când l-am văzut, dar nu mă pot gândi la nimic. Atunci când îți place de cineva îl vezi fără cusur, perfect, iar "plăcutul" ăsta nu poate fi controlat. Pur şi simplu se întâmplă.

    Simt podeaua sub tălpile pantofilor şi în timp ce-mi pun palmele peste mâna lui de pe gură pentru a ieşi din strânsoare, chiar calc pe cineva, iar acea persoană icneşte de durere. În mod normal mi-aş fi cerut scuze, însă în astfel de circumstanțe, nu am cum. Continuăm mersul spre un loc a cărui destinație se pare că răpitorul meu o cunoaşte foarte bine, astfel că mai repede decât credeam, în mai puțin de cinci minute de ocolit obstacole invizibile, aud scârțâitul uşii principale, apoi pielea îmi e brăzdată de briza rece specifică nopții.

    Îmi dă drumul fix când ochii mi se închid de la lumina strălucitoare şi totodată enervantă a siglei cazinoului. Mâna lui mi se odihneşte pe talie. O mângâie încet, cu mişcări de sus în jos, pe când eu îmi dau silința de a mă obişnui cu schimbul de peisaj. Când într-un final izbutesc să-mi țin ochii deschişi, atingerile sale îmi dau pace.