Poker Face

Capitolul 29

    Cu un aer de copil debusolat şi plângăcios, repet mişcarea de mai devreme de a trasa liniile cearşafului, distrăgându-mi atenția de la privirea dezamăgită a prietenei mele. Ei bine, oricât de mult mi-aş dori să zic că suntem chit, nu mă simt bine, ci din contră, pământul se surpă şi fuge de sub picioarele mele, iar eu cad în vid, aşteptând să fiu iertată şi în cele din urmă salvată.

    —Ştiu, spune sec, împrăştiind o undă de speranță în toată camera.

    Îndrăznesc să îi caut ochii cu privirea, citind indignare, nemulțumire, dezamăgire şi... înțelegere? Atâtea sentimente amestecate într-un cockteil letal, aş spune eu, care nu o avantajează la sănătatea mintală. Pare să o sleiască de puteri şi să creeze o tornadă de gânduri învălmăşite, aruncate unele peste altele, din care abia de poți distinge ceva.

    Exagerezi, şuieră subconştientul, eu dându-mi ochii peste cap la el. Acum ți-ai găsit să vorbeşti, după o perioadă în care ai tăcut mâlc şi te-ai prefăcut că nu exist. Foarte ajutător şi îmbucurător. Am numai cuvinte de laudă la adresa ta. Da, sunt ironică. Şi da, vorbesc singură.

    —Mi-am imaginat cum ar fi fost dacă ai fi văzut şi nu mi-a plăcut deloc imaginea, spun, întristându-mă. După asta, s-a întâmplat de fapt, şi ştii şi tu cât de dată peste cap am fost. Am făcut multe greşeli, dar se spune că aşa învățăm. Nu trebuie să mă ții departe de a face greşeli, căci doar aşa mă pot perfecționa şi pot călca pe urmele tale.

    Îşi arcuieşte o sprânceană, zâmbind uşor. Ce schimbare binevenită de spirit!

    —De ce ai vrea să calci pe urmele mele? întreabă animată pentru puțin timp, însă două momente mai târziu se încruntă, ducând o luptă interioară cu aspectul zis de mine.

    —Eşti o persoană puternică. Îți aperi prietenii, îi ajuți, eşti conştientă de tot ce e în viața lor şi îi înveseleşti cum numai tu ştii mai bine. Nu ai nevoie ca cineva să te protejeze sau de un iubit ca să funcţionezi. Eşti independentă şi cu capul pe umeri. Eşti un model demn de urmat.

    Zâmbesc sfios, încurajând-o să se vadă aşa cum o consider eu. Fiecare din cuvintele mele este complet adevărat. Am descris-o exact aşa cum este şi sper ca ea să îmi puncteze perspectiva. E o persoană minunată, fără ca măcar să se străduiască. Poate nimeni nu i-a mai zis până acum cât de binefăcătoare a fost şi este în continuare pentru mine. Dacă nu era ea, nu mai ajungeam la timp la cazino. Dacă nu era ea, îmi pierdeam complet încrederea în mine. Dacă nu era ea, aş fi rămas în acea stare de depresie ambiguă în care mă prinsesem şi încă aş fi jelit moartea fratelui meu. M-a ajutat enorm, iar vorbele nu sunt de ajuns pentru a-mi exprima mulțumirea.

    Ochii i se îmblânzesc şi pot să jur că văd o mică licărire într-unul din ei. O lacrimă. Mă ia pe neașteptate în brațe, strângându-mă cu forță, exact ce aveam nevoie. Asigurarea - cum ar numi-o Aryan - că este aproape de mine şi că nu am pierdut-o pentru totdeauna cum crezusem la început când nu scotea niciun sunet.

    Se desprinde rânjind ca un drăcuşor.

    —Iar acum, doamnelor şi domnilor, urmează celebra răzbunare a lui Ivy Forest! exclamă, frecându-şi palmele.

    Asta nu va ieşi bine. Cuvintele "Ivy" şi "răzbunare" în aceeaşi propoziție descriu o bombă ce nimeni nu o poate dezamorsa sau de care nu se pot feri.

    Zâmbesc strâmb, cum fac de obicei când nu sunt satisfăcută de situația actuală şi îmi frec nervos mâinile. Nu îmi e frică de ce probleme mi-ar putea crea, căci sunt convinsă că nu m-ar răni, însă stările ei schimbătoare mă alarmează. Trecerea de la tristețe şi pierdere la o stare de înflăcărare a răzbunării este ceva inexplicabil pentru mine, mai ales la vârsta asta când nu am făcut contact cu multe persoane şi abia de cunosc lumea. Orice lucru mai special îmi dă un sentiment de nesiguranță şi dorința de a fuge fără a înfrunta obstacolele, aspecte specifice adolescenței. Dar ştiu că sunt mai puternică de atât, că pentru Oliver, voi face lucrurile bine. Mă voi strădui să îl fac mândru.