Poker Face

Capitolul 31

     Mă trezesc cu mâna dreaptă amorțită şi cu capul vâjâind. Îmi amintesc imediat modul cum am adormit şi sunt mai confuză decât aş fi în mod normal, pentru că nu înțeleg de ce e Aryan în apartamentul lui Ivy, cea cu care are o relație cordială de când îi cunosc eu. Ce i-a făcut brusc să se suporte, e un mister pentru mine. În plus, faptul că brațul lui se odihneşte pe burta mea şi capul său se află la mică distanță deasupra capului meu mă face să mă întreb de ce sunt aici, cu el. De ce e el aici.

     Mă rotesc cât pot de grijuliu şi atent, ajungând pe spate. Tot ce am în minte e legat de Ivy şi Edward. Cum au ajuns ei doi împreună după toată faza cu proasta ei dispoziție, e prea mult de înțeles pentru micuțul meu creier.

     Oftez fără să vreau şi astfel Aryan este deranjat. Îmi dau seama de asta după strânsoarea mâinii sale ce se intensifică. Îmi amintesc de conversația cu Milo şi ceva încă nu se leagă, deşi el mi-a răspuns la tot ce l-am întrebat. Ei bine, unele răspusuri nu au fost de ajuns, iar acelea îl implică pe Aryan.

     Mormăie ceva şi îşi deschide ochii, zâmbind leneş. Îi întorc privirea, însă cu mai multă adorație decât intenționam şi sunt directă.

     —De ce Milo afirmă că sunt protejata voastră?

     Niciuna din expresiile feței lui nu se schimbă şi deopotrivă nici nu trădează vreun strop de dezgust față de momentele anterioare când dovedea asta. Se mulțumeşte să fie la fel de enigmatic şi misterios pe cât a fost şi înainte, doar că acum are bunul simț de a nu mă lăsa cu vorbele în aer.

    —Pentru că eşti, vine răspunsul lui, mai vag şi mai scurt decât aş fi vrut.

     Dându-mi ochii peste cap mă ridic şi îmi aşez hainele, care după câteva ore bune, au devenit foarte şifonate şi arată ca nişte pijamale de prost gust. El se întinde, nepierzându-şi buna stare care începe să mă irite. Un gând îmi traversează fugitiv mintea, iar acela se referă la diferența colosală dintre mine și Aryan, atât de vârstă, cât și de caracter, care ne face cam incompatibili. Suntem atât de distincți, că nu găsesc nici măcar o asemănare. Se spune că opusele se atrag, însă în atâtea cazuri s-a dovedit a fi doar o vorbă aruncată în vânt.

    —Nu îți vine să crezi că doi tipi sunt în limbă după tine?

    Mă întorc ca un fulger, cu capul aplecat spre dreapta și cu o încruntătură mare cât casa pe frunte. El e calm și inexpresiv, ca de obicei, deși mă așteptam ca măcar o dată să renunțe la tot misterul și să îmi dea de înțeles ce are de gând cu adevărat. Dacă el se gândește la mine în modul în care mă gândesc eu la el sau măcar dacă e interesat de persoana mea și nu o face doar pentru a nu-i da cale liberă lui Milo. Ultima idee îmi dă o vagă stare de anxietate, care e trecătoare totuși. E o posibilitate pe care nu am luat-o în calcul până acum, dar care are un grad mare de a fi adevărată.

    —Nu îmi vine să cred că o zici ca și cum nu vorbești despre tine.
    Îmi încrucișez brațele la piept, acțiune ce a devenit un fel de tic în preajma lui. Fac multe chestii prostești în jurul lui, dar ce tocmai am spus e unul dintre puținele pe care nu le regret. Chiar sunt curioasă la reacția lui verbală, pentru că cea facială este complet absentă.

    —Mă pricep la asta, admite, ridicându-se și venind cu pași lenți în direcția mea.

    Se uită de sus la mine, dominându-mă cu înălțimea. Nu știu de unde am prins atât curaj, dar picioarele nu îmi tremură ca altădată și sentimentul de incomoditate a dispărut aproape complet. Nu mă mai intimidează ca înainte, iar eu nu îi mai dau motive să fie exasperat. Se poate spune că ne-am maturizat comparativ cu momentul în care ne-am cunoscut.