Poker Face

Capitolul 17

    Mă trezesc bine-dispusă, cu zâmbetul pe buze, până să-mi amintesc ce urmează să fac azi şi cu cine voi da ochii. Starea de bine dispare imediat, fiind înlocuită cu dezgust şi dispreț ce îmi macină puternic sufletul, lăsând în urma lor o pânză de amintiri care îmi înmoaie inima, pentru ca mai apoi să o sfărâme încet, dureros, dar sigur. Mă uit în jur, cu ochii împăienjeniți, până găsesc ceasul de pe perete care indică ora zece. E destul de convenabil, având în vedere că Milo a programat întâlnirea la ora unsprezece. Nu am nicio idee ce am putea face în oraş, dar el fiind organizatorul, el hotătăşte ce şi cum. Eu nu am nicio intervenție, nici măcar vreo obiecție nu am dreptul să fac, ceea ce nu mă bucură deloc. Suntem amândoi implicați în asta, deci ar trebui să fie o decizie la comun acord.

    Mă ridic din pat cu viteza melcului şi deschid dulapul, alegând o pereche de pantaloni şi un tricou la întâmplare, dar având grijă să nu fie nici groase şi nici prea dezgolit. Nu se asortează, însă nu este aceasta problema mea principală, ci cum voi ieşi din casă dacă mama mă pândeşte la uşă. Am observat-o seara trecută, e cu ochii pe mine, căci a intrat la bănuieli de la bun început. Şi wu aş fi cu ochii în patru dacă aş avea o fiică ce nu este noaptea acasă. Probabil are o părere groaznică despre mine la momentul actual, crezând că mă droghez sau cine ştie ce altele, dar cu toate acestea, nu îi pot povesti care e situația adevărată. Va trebui să aştept momentul oportun la care să "acționez", din cauză că dacă ar afla tot, nu ar fi de partea mea şi m-ar închide în casă ca pe o prinţesă în castel.

    Mă spăl alene pe față, lungind clipa, sperând la o cale de scăpare. Nu am de gând să-i dau vreun fel de explicație, chiar dacă aşa ar trebui să procedez. Nu pot risca să ia măsuri de precauție dure, ştiind de ce e în stare. Situația ar fi complicată degeaba, când cel mai uşor mod de a pune lucrurile în mişcare este acela de a mă ascunde, cel puțin un timp, până când voi avea puterea de a face orice îmi doresc sau până când mama va înțelege de ce fac ce fac. Nici acesta nu este un lucru uşor, însă am speranța că divinitatea mă va ajuta, deoarece am intenții bune şi nu vreau ca nimeni să fie rănit.

    Sentimente de teamă, tristețe şi anticipare pun stăpânire pe mine, iar picioarele mi se mişcă foarte încet către hol, într-un ritm sacadat şi complet lipsit de vlagă. Cu greu mă deplasez, monitorizându-mi fiecare pas ce mă aduce mai aproape de scopul ce sper că va fi atins. Ajung într-un final la cuier, de unde îmi iau jacheta, închizând ochii şi spunându-mi rugăciunea în gând. Credința mea în Dumnezeu nu a fost atât de puternică pe cât ar fi trebuit, dar sunt consolată că cel puțin sunt sigură de existența Lui. Nu merg la biserică, nu mă rog periodic şi nu respect toate sărbătorile, dar am încredere în El şi în puterea Sa şi nu sunt atee. Măcar atât.

    Răsucesc cheia în broască, răsuflând uşurată, căci am trecut cu bine de obstacol. Acum că mă gândesc, parcă a fost prea simplu. Pe drum, mi se năzăresc o sumedenie de întrebări, toate având legătură cu Milo şi întâlnirea ce va avea loc în scurt timp. Sunt răvăşită de acest fapt, neînțelegând de ce şi-ar dori atât de mult să-l bată pe Aryan la poker, doar pentru a-şi petrece unele momente cu mine. Consider că reținerea mea față de el este evidentă, deoarece încerc să fiu cât mai departe de el, însă universul îşi bate întotdeauna joc de mine şi face exact opusul a ceea ce îmi pun în gând. Mă forțează să stau cu cele mai nepotrivite persoane, deşi eu mi-am exprimat clar alegerea de a sta departe de ei.

    Toate aceste idei apărute din senin şi bine plantate în adâncul minții mele sunt prea mult de procesat. După eşecul emoțional avut la ieşirea cu Aryan, totul a devenit o ceaţă densă plină de rateuri. Singurul lucru pe care pot să pun că l-am reparat este prietenia mea cu Ivy, care acum am impresia că scârțâie. Îi e greu parcă să fie cea de dinainte şi să confeseze tot ce îi e pe suflet, dar cu toate astea, zâmbetul i-a revenit, mai în forță ca niciodată.