Poker Face

Capitolul 14

    Mă fâțâi de colo-colo în aşteptarea ca Ivy să iasă din baie. Nu vreau să intru, căci e deja târziu pentru a-i spune de ieşirea cu Edward şi Aryan. Bineînțeles, nu îi voi zice de ei doi, deoarece ar refuza în mai puțin de o secundă, ci o voi lua pe ocolite, sper, pentru că ea e o fire mai complicată, ce ar da bătăi de cap oricui.

    Încep să cred că nu a fost o decizie prea bună şi că am cedat prea repede. Când Edward a rostit acele cuvinte, eram literalmente blocată între vis şi realitate, imaginându-mi cum ar fi dacă Aryan chiar ar avea sentimentele pe care se străduieşte atât de mult să le înfrâneze. Nu ştiu dacă am acceptat pentru mine, căci aş putea fi egoistă, ori pentru Ivy, în dorința de a i-l prezenta pe Edward. Nu că nu s-ar putea prezenta de unul singur!

    Mă holbez de ceva timp la uşa băii şi încep să devin nerăbdătoare şi nervoasă. E aproape zece, iar Grădina Zoologică nu e atât de aproape. De fapt, nu e deloc aproape. E ceva de mers, iar calmul şi răbdarea blondei mi le pun la încercare pe ale mele. Îmi rod unghiile şi nu ştiu dacă să o grăbesc eu, căci timpul pare să mă preseze deja, sau ar trebui să o aştept.

    Aud un râset venit din spatele meu pe care îl recunosc ca fiind al lui Theo. E inconfundabil.

    —Probleme?

    Mă zgâiesc la el, dar nu comentez. El ştie despre ce e vorba şi într-un fel mă susține. De fapt, nu ştie tot. Partea cu Aryan am exclus-o de la bun început din conversația noastră, aşa că Theo a fost uşor fericit că Ivy urmează să aibă o întâlnire. Dacă i-aş fi spus mai multe, ar fi reacționat exact pe dos şi mi-ar fi respins ideea din prima. Probabil ar fi şi intrigat-o pe blondă împotriva mea, ceea ce e de înțeles, mai ales datorită urii ciudate dintre ei doi şi băiatul cu care urmează să îmi petrec după-amiază dacă planul meu şi al creţului, sau mai bine zis complotul, va funcționa.

    Tresar când se deschide uşa, dar răsuflu şi uşurată, deoarece cu cât iese mai repede, cu atât economisim timp. O urmăresc spre dormitor, dându-mi seama că gura nu vrea să mi se deschidă sau să formuleze o amărâtă de propoziție. Sunt blocată, stingheră şi frustrată. Mă gândesc dacă să tac şi mă conving tot mai mult că nu va merge, orice aş încerca. Îmi iau totuşi inima în dinți şi mă las dusă de val.

    —Ahm... Ivy? întreb, sperând că se va opri, dar nu o face, din fericire, fiindcă nu cred că aş fi în stare să-i vorbesc față în față.

    Se duce la dulap şi se uită printre haine, răscolind printre ele în timp ce eu îi aştept reacția. Bat uşor din picior şi verific din secundă în secundă ceasul, ca un om care îşi aşteaptă comanda şi este nerăbdător, pentru că avea alte planuri, însă a fost obligat astfel să îşi petreacă timpul stând acasă.

    —Da, spune.

    Sentimentul de nevolnicie se amplifică. Iau o gură mare de aer.

    —Ugh, ştii..

    Mi-e atât de frică, probabil din cauză că e greu să minți în fața blondei, căci ea e foarte perspicace şi se prinde foarte repede, dar dacă ştii să atingi acea coardă sensibilă de care toți dispunem, poți să transformi şi cea mai rece persoană într-o cârpă cu care ai posibilitatea de a te "distra". Nu este şi cazul acesta însă, pentru că Ivy nu e cineva cu care ți-ai dori să te joci. Se încadrează în rândul celor răzbunători şi cu tulburări de stări de calm. Prin asta mă refer că în mod general, ea nu e niciodată calmă.

    —Da...

    Calmează-te, Violet! Frica nu aduce nimic bun!

    —Păi... ai vrea să... mergi cu mine la Zoo? spun ultima parte dintr-o suflare, apoi dau afară aerul acumulat, uitându-mă oriunde, dar nu la ea.