Poker Face

Capitolul 28

    —Nu înțeleg dacă o faci dinadins ca să nu-mi iei mie în seamă cuvintele, sau chiar nu poți sta departe de ea.

    Ivy tocmai şi-a făcut apariția, aruncând săgeți pline de venin către Aryan, el fiind sursa nervilor ei întinşi acum la maxim. Edward e uluit de prezența ei, dar apoi îşi îneacă amarul în băutură, bând la rând cele două pahare de tărie de pe masă comandate mai devreme.

    Aryan, în schimb, e ciudat de calm, stând cuminte pe scaunul din spatele meu. Nu dă dovadă că ar fi surprins de vorbele prietenei mele.

    —Nu vei afla niciodată, murmură blondul, ridicând sprâncenele şi afişându-şi veşnicul rânjet.

    —Nici nu vreau! spune ea cu ură. Păcat că nu vei mai avea ocazia. O să stau cu ochii lipiți de ea mai ceva ca polițiştii pe deținuți.

    Mă forțează să mă ridic, trăgându-mă după ea. Nimeni nu obiectează, o alegere înțeleaptă. Cu Ivy nici în zilele bune nu o duci la capăt, darămite când e scoasă din sărite! Mi-aş fi dorit totuşi ca blondul să riposteze şi să lupte pentru mine, dar presupun că nu e ceva ce ar face el. Tot ce ştie e să mă pună în ceață, cu vorbe ca cele de mai devreme când îmi dă de înțeles că ar avea sentimente pentru mine, iar acum tace. Atât. Tace.

    —Iar tu, mi se adresează mie, ai face bine să mă asculți, dacă vrei să nu mai suferi.

    Ar trebui să o fac, însă este foarte greu când îl văd zilnic şi când se apropie. Inima mi-o ia razna şi mai-mai că-mi sare din piept. Literalmente, nu mă pot controla.

    Din mers, îl apucă pe Theo de umărul sacoului, luându-l şi pe el cu noi. După cele întâmplate, el pare bulversat, nedumerit, timid şi probabil folosit. Nici el nu cred că se aştepta la aşa ceva, deşi o cunoaşte pe blondă de ceva timp. Adevărul e că nici o viață nu îți este de ajuns pentru a cunoaşte o persoană, căci fiecare are secretele lui ascunse şi/ sau pasiunile nedescoperite.

    Tot drumul a fost tăcut. A durat ceva, căci cu toții am fost leneşi şi ne-am mişcat execrabil de încet, într-o linişte asurzitoare. Eu eram tensionată, iar de restul nu pot comenta, pentru că fiecare dintre noi era adâncit în propriile gânduri. Mă dor picioarele de la tocuri şi îmi vine să strănut, dar mă abțin din răsputeri. Nu vreau să sparg eu gheața.

    Ivy descuie uşa, având o mină obosită. A fost o după-amiază grea, mai grea decât o noapte la muncă. Desigur, nu am dus tăvi la mese şi nu am luat comenzi de la cine ştie ce bărboşi graşi, însă mă simt epuizată emoțional şi mai că-mi dau lacrimile. "Confesiunile" nonconformiste ale lui Aryan m-au adus lângă o prăpastie şi nu într-un mod rău. Aici e vorba despre un tipar normal al relațiilor, pe care el nu îl respectă. Deloc. Am început cu stângul, am fost atrasă de el, iar apoi am decis că nu e bine ce facem. Însă el, se comportă ca şi cum faptul că nu ne spunem "iubit" şi "iubită" e vina mea, pentru că, aparent, l-aş fi părăsit. Se contrazice singur, iar eu m-am săturat să încerc să-l înțeleg.

    Eu şi blonda ne retragem în băi diferite cu scopul de a ne schimba, pe când şatenul se face comod pe canapea. Scap de rochie, îmbrăcându-mă cu hainele mele comode. Ce-i drept, mă grăbesc, căci mă gândesc şi la Theo, care desigur că se simte inconfortabil în costumul mult prea strâmt ales de prietena noastră. Face un mic gest cu capul în semn de mulțumire, astfel nespărgând tăcerea.

    Mă pun pe pat, uitându-mă pe pereții împânziți de tablouri şi postere cu trupele preferate ale lui Ivy, după cum tocmai ea mi le-a prezentat. Am recunoscut vag doar una dintre ele, nişte băieți ce cântă rock, aceasta fiind şi trupa pe care o adora Oliver. Mi-e dor de el.