Poker Face

Capitolul 22

    Oftează, pieptul ridicându-i-se uşor şi închide ochii, împingându-se în scaun. Stăm în liniște un timp, momente în care am posibilitatea de a-mi crea fel de fel de scenarii cu privire la motivul pentru care Aryan nu ar vrea ca eu să divulg prezența mea aici și ceea ce voi vedea în apartamentul lui. Când cineva spune astfel de lucruri, îți dă de înțeles că ar avea chestii de ascuns, poate chiar foarte greu ce ar prefera să rămână cât mai tainice.

    Palmele îmi tremură, dar nu ca efect al fricii, căci am trecut de faza când îl găseam pe blond înspăimântător. Mai degrabă mă simt entuziasmată, însă clar nu în sensul pozitiv al cuvântului. Parcă ochiul mi se zbate, iar asta se numea în folcor "un semn de rău augur". Aryan îşi deschide portiera, coboară, apoi aşteaptă afară ca şi eu să ies din maşină. Profund dezamăgită de cerința lui complet nepotrivită, mă dau cu greu jos, înjurându-l în barbă. Fața lui impasibilă şi obişnuită m-ar determina uşor să-i trag un punct puternic în meclă, dar oricât de supărată aş fi mă conving că nu ar merita. Îl urmăresc în timp ce intră în blocul cufundat în beznă din cauza penei de lumină din această zonă şi pentru încă o dată mă forțez să nu-i admir corpul, începând cu picioarele şi ajungând la umeri. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine de mă face atât de aeriană şi lipsită de sens, dar din câte mi s-a spus, acesta e un efect "secundar" al iubirii. Deşi nu mă simt bine recunoscând-o, ştiu că undeva în inima mea deja este un loc rezervat lui, dar la care aş renunța fără să clipesc dacă aş putea. Din păcate, nu alegem persoanele de care ne îndrăgostim.

    Urcăm scările până ajungem la etajul doi, unde se opreşte şi, ajutându-se de lanterna telefonului, descuie uşa apartamentului cu dibăcie. Faptul că nu e deloc stângaci în acțiunile sale mă face să contemplez la cât de diferită sunt eu îm acest sens. În mare parte sunt neîndemânatică, dar când mai sunt şi prin apropierea unei persoane de sex opus, păi atunci chiar că mă poți numi stângace. Lăsând la o parte înroşitul, execut mişcări lipsite de abilitate.

    —Nu e tocmai curat, dar nici murdar nu e, se scuză el, băgându-mi la un moment dat lumina în ochi când încerca să se asigure că nu am fugit.

    Păşesc înăuntru şi rămân acolo, cutremurându-mă când mă atinge din greşeală în timp ce încuia uşa. Îl urăsc pentru asta. E şi el convins cât de nepotriviți suntem, şi totuşi nu se îndepărtează, ci din contră, parcă vrea să mă apropie ca să mă strivească ulterior.

    Abia văd ceva, întunericul e prea profund, dar pot distinge conturul corpului lui Aryan, pe care îl urmăresc îndeaproape. Mă împiedic de colțul a ceva ce pare a fi o canapea și mă dezechilibrez, mâinile mele căutând imediat un punct de sprijin, pe care îl găsește ca fiind chiar spatele Domnului Pericol. Îi simt muşchii încordându-i-se, ceea ce nu ajută. Orice atingere de a lui nu o face, ci mă distrage şi mai mult. Imediat ce-mi recapăt echilibrul, mă desprind cu repeziciune de el, în sinea mea știind că el rânjește din cauza apropierii, fapt pentru care mai mult ca sigur că mă va tachina, susținând că a fost un pretext pentru a-l atinge.

    —Nu mai suportai depărtarea, ha? întreabă, confirmându-mi așteptările.

    Îmi dau ochii peste cap, însă nu răspund, căci asta ar însemna o altă ceartă verbală a cărui câștigător va fi inevitabil chiar el. E prea bun la asta, iar eu abia de mă pot ține în gură cu cineva a cărui atuuri le cunosc. Darămite cu un aproape necunoscut despre nu ştiu mai nimic.

    —Ce s-a întâmplat? Ți-a mâncat pisica limba? Sau nu tolerezi adevărul? întreabă, fiind acum cu fața la mine şi privindu-mă intens, cu ochii sclipind în întuneric.

    Dacă nu ar fi atât de aproape nu l-aş vedea.

    Încearcă să mă întărâte, sunt ferm convinsă de asta. Mă mențin la fel de calmă și de tăcută ca până acum pe măsură ce înaintăm cu viteza melcului şi facem slalom printre "obstacole". Se oprește brusc, eu aproape lovindu-mă de el și se întoarce. Se apleacă, trăsăturile feței devenindu-i tot mai clare, ochii căprui dând impresia că sclipesc. E clar că liniștea dintre noi îl enervează, la fel de tare ca faptul că nu i-am răspuns la niciuna din întrebări.