Poker Face

Capitolul 13

    Devin panicată. Ce i-aş putea zice fără să bănuiască ceva?

    Cum am mai spus și o susțin în continuare, a o supără pe Ivy și nervii ei sunt două lucruri de neluat în joacă. Dacă ajungi să o scoți din sărite, păi trebuie să te uiți în spate când mergi pe stradă. Glumesc! Dar undeva există și o parte de adevăr, aceea că odată fața ei devenită roșie, e extrem de greu să o calmezi și să o oprești din a face o prostie. Nu spun că ar face lucruri rele, dar atâta timp cât o încruntătură uriașă îi acoperă fruntea, nu prea mai gândește și acționează din impuls. Ca mulți alți oameni!

    —Păi... uite cum stă treaba. Milo credea că am de gând să demisionez, adică să renunț la slujbă şi de aceea a venit după mine, vrând să afle motivul. I-am explicat cum stă treaba, dar nu am prea avut timp să-l fac să înțeleagă ceea ce îi spuneam, aşa că a venit din nou să-l lămuresc, dar şi de data aceasta nu a auzit, doar că din cauza muzicii şi pentru că te-a văzut pe tine, a zis că mai bine vine mai târziu şi că nu renunță până nu află.

    Răsuflu uşurată după lungul "pomelnic" spus şi creat pe loc. Cuvintele tocmai au curs ca unse, neavând logică unele după altele, dar reuşind să contureze un text demn de laudă, căci în mai puțin de un minut am reuşit să rostesc atâtea litere. Ivy pare năucită şi confuză de amalganul grăit de mine. Se dezmeticește din câte văd, dar tot nu pare să înțeleagă ceva. Asta era și ideea!

    —Să zicem că am înțeles tot şi că te cred, spune obosită, gesticulând haotic cu un deget în aer.

    Râd uşor în sinea mea, dar nu pentru că am dus-o de nas, căci nu e aşa, ci pentru că mi-am salvat pielea de la un "măcel" dar şi prietenia, care înseamnă mult pentru mine. Apropierea lor, ca amici, e o binecuvântare, pentru că îmi sunt alături, nu mă lucrează pe la spate, exceptând farsele şi nu mă judecă. Aşa ar trebui să fie toate prieteniile. Bazate pe încredere, loialitate şi sinceritate.

    —Acum că totul s-a terminat cu bine, ce ați zice să revenim la muncă? propune Theo, luându-ne pe mine şi pe blondă de umeri, cu un aer spășit.

    —Oricât de mult urăsc să spun că ai dreptate, nu pot să te contrazic. Trebuie să ne întoarcem la lucru! zice ea, dându-şi o palmă peste faţă.

    Înşfac carnețelul de pe bar şi mă duc, dându-mi ochii peste cap, la masa lui Aryan, fiind singura liberă, dar asta după ce verific ca Ivy să nu vadă unde mă duc. Cu toate că nu ar avea de ce să comenteze, doar ştie că nu o fac dinadins, vreau să fiu sigură că nu va exista o ceartă între noi. Simt că trebuie să fiu precaută, din nu ştiu ce motive. Cum mă apropii mă încrunt la Stacy, văzând că încă se află în poala lui Aryan şi de aceea îmi întorc capul spre restul mesei, fiind prima dată când le observ cu adevărat fețele. Majoritatea sunt tineri, cam la douăzeci şi ceva de ani şi, ironic, foarte frumoşi. E măcar posibil aşa ceva? Aryan a strâns cumva cei mai drăguți băieți din oraş, i-a sechestrat, i-a învățat să joace poker şi apoi le-a oferit o sumă de bani ca să facă ce vrea el? Aberez. Din nou. Mă uit la prea multe desene.

    —Hei, frumoaso. Vrei să ieşim undeva?

    Rămân mută la atitudinea blondului ciufulit de lângă Aryan. Fără să vreau, trag de fustă în jos, conştientizând cât de scurtă este şi că acel băiat tocmai acolo se uită. Oare ce vrea de la mine? Acelaşi lucru ca şi Aryan? Bucuria de a mă privi distrusă? Sau de a-mi face țăndări sentimentele?

    Neg mintal, cu toate că nu pot fi sigură de nimic. nici chiar de Aryan. La cât de bine își poate ascunde trăirile, la fel de bine poate minții dacă ar susține că nu ar avea sentimente pentru mine și viceversa.