Zaira

Reguli

Nu m-a trezit gălăgia,ci liniștea absolută. Pentru o secundă am crezut că eram la mine în pat,dar patul meu nu a fost niciodată atât de rece și incomod, deși nu mă puteam lăuda cu un pat prea confortabil.

Deschizând ochii am observat că eram într-un fel de hol uriaș de marmură neagră. Nici nu mă miră că mi se părea rece așa zisul pat, doar eram pe podeaua rece a holului, nicidecum într-un pat. M-am ridicat de pe podea,dar a fost o idee proastă pentru că imediat m-am prăvălit la loc din cauza rănilor din tălpi.

-Nu ești capabilă să stai în picioare?s-a auzit o voce bărbătească groasă din dreapta mea.

Mi-am smucit imediat capul în direcția vocii,dar nu era nimeni. Oare deliram de la pierderea sângelui?M-aș mira, pentru că nu ar fi prima oară când mă răneam și pierdeam sânge,doar că era prima oară când leșinam din acest motiv.

-Mă aștept la un răspuns, s-a auzit din nou vocea aceea de nicăieri.

-M-am rănit la tălpi pe drumul de monede, am răspuns din nu știu ce motiv,doar îmi spusesem că avea să păstrez contactul verbal cât puteam de minim.

-Tipic lui Maxx să te aducă pe acolo, a spus vocea părând amuzată. Astăzi o să fii scutită de îndatoriri din moment ce este evident că nu te poți ține pe picioare,dar de mâine o să începi prin a curăța camerele ducelui Ceia. Fiecare membru al familiei regale are repartizat un număr de servitori,iar tu o să fi camerista lui personală. Nu se tolerează impertinența și mai mult ca sigur o să vorbești decât dacă ești întrebată. În câteva momente o să revină Maxx să te ducă în camera ta. Maxx este supervizorul servitorilor și te-aș sfătui să nu îl enervezi.

Și cu asta s-a încheiat ciudatul monolog. Ce naiba fusese asta? Uitându-mă atent prin încăpere,atât cât îmi permitea poziția mea de jos, nu am observat nici un fel de difuzor sau boxe prin care ar fi putut comunica bărbatul. Atunci cum de l-am auzit,că doar nu era invizibil?

-Credeam că te-ai  ridicat până acum! s-a auzit vocea impunătoare a bărbatului numit Max. Oare și el plecase de jos,fiind servitor,apoi ajunsese supervizor?

Normal că și el plecase de jos, nu toți o facem?

-Pe alee credeam că am văzut o scânteie de ambiție în tine,dar aparent ești la fel de slabă ca orice  sclavă care intră pe ușa asta, a spus rânjind răutăcios în fața mea, nefăcând nici un gest care să mă ajute să mă ridic.

-Nu vreau să pătez podeaua, m-am trezit răspunzându-i sarcastică.

-Oh, stai liniștită,a spus amuzat, podeaua este neagră dintr-un motiv, a zis aplecându-se astfel încât ajunsese la câțiva centimetri de fața mea, să nu se vadă sângele sclavilor care intră și ies din clădire, a terminat de spus,apoi a început să râdă.

-Maxx, s-a auzit răstit vocea de adineauri, nu te mai juca și du fata la ea în cameră imediat.

-Să trăiți! a răstit sarcastic Maxx, apoi, surprinzându-mă, s-a aplecat și m-a luat în brate ducându-mă spre noua mea cameră.

Fiind așa aproape de fața lui, nu am putut să nu observ cicatricea care-i tăia practic sprânceana stângă în două sau cum părul șaten mai lung decât se cuvenea  îi atingea gulerul cămășii sau cum el se uita la mine cu ochii căprui....stai! Ce?

-La ce te tot uiți așa?a mormăit nemulțumit. Privirea jos, mereu, decât dacă ți se spune că poți privi persoana în ochi,o faci dacă nu,nu o faci. În ce casă ai mai slujit? a întrebat în timp ce urca niște trepte interminabile. Speram doar să nu mă scape din brațe,dar la cât de bine era făcut m-aș fi mirat.

Ce naiba era cu mine?Nu trebuia să uit că el era cel care mă pocnise pe alee sau că mă adusese pe afurisita aia de alee doar să se amuze. Era doar o față frumoasă și atât. Nu conta ce era la suprafață,oricât de frumos ar părea ambalajul, ce se afla în interior era însăși esența unui om,iar cel din fața mea nu părea să aibă un interior prea drăguț.

-La un viconte și un baronet, am răspuns întrebării lui. De ce tot continuam să vorbesc?

-Cei inferiori, a spus ajungând pe un palier apoi îndreptându-se spre dreapta și deschizând o ușă și pornind pe coridor. Fir-ar să fie! Bagă la cap ce-ți spun acum, aici nu există familiar nici între rude,totul este protocolar și înțesat de reguli. Prima,este să privești mereu în jos până ți se spune opusul,nu te împrietenești cu nimeni, nici nu ceilalți servitori, aici este fiecare pentru el,o să ți se dea ceea ce ai nevoie pentru a-ți face treaba bine,nu ai zile libere,nu poți ieși afară fără să-ți fi terminat treaba, nu ai voie să ieși în grădina din fața palatului,doar într-o grădină laterală, masa o să o iei la un loc cu ceilalți servitori. O să îți dau regulile scrise așa cum le are fiecare servitor, a spus punându-mă brusc pe picioarele mele. Ai înțeles?a întrebat folosind același ton răstit pe care-l folosise afară,dar pe care-l uitase complet când vorbise mai devreme.

-Am voie să vorbesc?am întrebat ironică,sprijinindu-mă cât de bine puteam pe picioare,deși muream de durere.

-Ești impertinentă, a spus zâmbind,îmi place. O să fie amuzant cu tine pe aici,dar să nu ți-o iei în cap, te las să vorbești așa pentru că ești nouă și nu ai experiență cu clasa superioară,dar imediat ce o să înveți nu o să te mai porți așa.

-Iar tu nu o să te mai răstești?am întrebat punându-mi imediat ce am rostit cuvintele mâna la gură. De unde venea tupeul ăsta?

-Hmm, a spus trecându-și mâna prin barba deasă,probabil ți-o cauți cu lumânarea, a spus mârâind ultimul cuvânt.Citește regulile, a spus arătând în spatele meu,făcându-mă să mă întorc.

Abia atunci am realizat că ajunsesem într-o cameră, probabil a mea. Totul era alb, supărător de alb, de la pereți,la covoare,cearșafuri și pat, totul avea o nuanță enervantă de alb. Pe lângă faptul că era orbitoare camera, era și simplă. Ce contrast! Un pat,o noptieră, un șifonier, o canapea și o masă pe care era așezat un televizor. Toate astea într-o cameră imensă, triplă pot să spun de una obișnuită. O avea oare de-a face cu ideea că deși ni se oferă un spațiu vast, trebuie să ne aducem aminte de simplitatea care ne reprezintă ca fiind sclavi?

-Camerele ducelui Ceia sunt alături, a spus Max din spatele meu. Ușa aia, a zis arătând spre o ușă la fel de albă ca pereții, duce în baie,iar ușa de lângă dă direct în camerele ducelui. Programul începe la ora 5 fix, chiar dacă ducele nu a părăsit încăperea intri și faci curat în baie,dressing,living și camera de primire. Ultimul este mereu dormitorul, nu uita asta. O să trec mâine să văd cum te comporți, a zis făcându-mi cu ochiul și plecând din cameră.

Deja înnebuneam? Îmi făcuse cu ochiul?Era cumva același bărbat care mă dezbrăcase în fața întregii Piețe Regale,apoi mă pusese să merg pe o alee pietruita de monede cu cantul pe verticală,iar la final să mă pocnească pentru că nu-i spusesem numele?

Cât despre regulile alea stupide...să nu privesc în ochi, să nu, să nu. Dumnezeule eram toți oameni până la urmă. Voiau în așa hal să ne terfelească statutul încât nu ne lăsau să-i privim în ochi? 

Să nu comunicăm între noi! Este scandalos! Ce credeau că suntem, niște roboți fără suflet?! Fiecare avea nevoie de comunicare cu un alt om,iar ei voiau să ne ia și asta.

Clătinând din cap, m-am așezat pe patul imaculat,zâmbind la gândul că o să-l fac ca o masa de măcelar cu sângele care încă îmi picura din picioare,dar nu-mi păsa. Aveam să fiu supusă până într-un anumit punct,până la urmă regulile erau făcute de niște idioți care se credeau superiori dacă îngrădeau voința altora. Ei bine,eu aveam să schimb asta. Nu știu cum,dar aveam vaga impresie că Max era un început bun.

*****

în imagine Maxx