Zaira

Subjugare

M-am zbătut pentru câteva clipe bune,până mi-am dat seama că înrăutățeam situația așa că m-am lăsat moale ca o cârpă,total la comanda lui.

-Începi să înveți, a zis rupând sărutul imediat ce mă relaxasem.Subjugarea este un atu pe care trebuie să-l ai în jocul ăsta,a continuat, pentru că doar cei inteligenți rămân în viață.  

Nici nu m-am sinchisit la un răspuns pentru că orice i-aș spune eu mi-aș răci gura de pomană,așa că am tăcut și am așteptat următoarea mișcare.

Văzând că nu-i răspund, s-a îndepărtat de mine,apoi s-a dus spre ușă cu intenția să plece. Imediat m-am dus după el,făcându-l să râdă ca un maniac.

Probabil îmi pierdeam mințile, asta trebuie să fie! Nu mi se părea normal un om care zăcuse la pat atâtea zile și care fusese rănit destul de puternic, să se comporte așa imediat ce se înzdrăvenește! Ca să nu mai vorbesc despre schimbarea asta totală de personalitate.

-O să rămâi la mine în cameră până ajung nobilii, ai înțeles ? a întrebat brusc,făcându-mă atentă.

-Da, Maxx, am răspuns robotic.

-Foarte bine, asta este atitudinea! a zis.

-Pot să te întreb ceva?

-Ai cam multe întrebări la care nu vreau să răspund, Zaira, a spus, continuând să meargă, cu mine pe urmele lui. Dar cum astăzi ai făcut exact ce ți s-a spus, ai voie.

-Dacă nu ar exista monarhia, ce ai face?am spus încet, de teamă să nu fie unul din testele lui.

La auzul întrebării mele, s-a oprit brusc și s-a întors cu fața spre mine. Ne aflam exact pe palierul servitorilor, iar lumina care răzbătea dinspre ferestre îl ilumina pe Maxx din spate.

Era o imagine destul de înfricoșătoare, el fiind îmbrăcat în negru din cap până în picioare, cu barba aceea neagră, cu cicatricea din sprânceană și pur și simplu fizicul lui atletic, încadrat de lumină, arăta că un înger al morții pogorât pe pământ.
Și ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în temnițe,analogia era perfectă.

-Vino, a zis, într-un final, ignorând-mi întrebarea și pornind spre dormitorul lui.

Într-un fel nici nu mă așteptam să-mi răspundă, omul răspundea doar la ce era convenabil, dar merita să încerc.
L-am urmărit din nou, gândindu-mă la ce avea să urmeze.

Spusese mai devreme că regele avea să-mi ofere o întrevedere dacă făceam ce mi se cerea. Oare și acest lucru fusese un test? Spusese asta doar să mă convingă să fac ce nu voiam? Și de ce ar vrea regele să mă cunoască?

Erau niște întrebări destul de rezonabile care îmi țineau mintea ocupată să nu mă gândesc la ce se întâmplase mai devreme. Dacă îmi permiteam să-mi las gândul acolo, clacam și momentan nu era cazul.

Ajunși în dormitor, l-am urmărit pe Maxx cum se așează pe marginea patului și lasă privirea în jos. Eu rămăsesem în dreptul ușii, iar impulsul de a fugi să văd dacă este bine era puternic, dar m-am controlat.

-Vino Zaira, a spus, rămânând în aceeași poziție.

Încet am înaintat în cameră și m-am oprit fix în fața lui, ignorând la rândul meu semnul lui de a mă așeza lângă el.

-Profesor, a spus dintr-o dată.

-Poftim?

-Dacă nu ar exista monarhia asta aș fi.

M-am abținut, jur că m-am abținut, dar ideea ca Maxx să fie profesor era prea comică. Am izbucnit în hohote de râs care mi-au adus lacrimi în ochi. Nu-mi puteam imagina ca Maxx, la aproape doi metri înălțime și cu toată alura de băiat rău să predea unor copii.

-Vrei să râzi în continuare sau vrei să auzi răspunsul meu?a zis dur, ridicându-și privirea spre mine.

-Tac, am răspuns printre chicote.

-Aveam 18 ani când mi-am deschis prima sală de arte martiale și mixte. În trei ani, aveam peste zece sucursale în toate orașele mari. Eram cel mai tânăr antreprenor din București și viitorul era și mai strălucit. Programul meu de antrenamente și diete funcționa ca pe roate și la 22 de ani mi s-au oferit colaborări cu echipele de rugby din toată țara.

Eram șocată de ce auzeam! Nu mi-l imaginam pe Maxx mai departe de ce este acum, dar din nou mi s-a dovedit contrariul și am putut accepta veridicitatea zicalei cum că aparențele înșală.

-Aveam 27 de ani când s-a instaurat monarhia și am fost cooptat de rege. Imaginează-ți, a zis amar, uitându-se în ochii mei, ieri aveam toate la picioarele mele, azi eram sluga unor nenorociți. Când îți spun să faci ce ți se cere îți spun din experiență mea, nu să-mi bat gura de pomană.

-Maxx, îmi pare teribil de rău, am spus într-un final, apropiindu-mă de el.

-Nu ți-am spus asta să mă compătimești, doar ți-am răspuns la întrebare, a zis urmărindu-mă oprindu-mă în fața lui.

-Mi se pare uman să-mi împărtășesc compătimire,am răspuns,dar ce nu înțeleg este de ce te-ai complăcut în situația asta? De ce nu ai făcut ceva până acum?

-Crezi că nu am făcut?a întrebat, râzând. Prima dată când am ajuns aici, eram șeful securității regelui. Omul nu mișca fără să știu tot ce respira pe lângă rege, dar eram tânăr și naiv și aveam impresia că pot schimba ceva, că mă pot elibera. În 11 ani am înțeles ca nu pot schimba nimic, nu mă pot pune de-a curmezișul în fața poruncilor regelui.

-Maxx, îmi...

-Este ultima dată când avem o discuție de genul, a zis brusc, ridicându-se și trecând pe lângă mine, ducându-se spre ușă . Nobilii sunt la zece minute de castel și nu avem timp de prostiile astea. Trebuie să te pregătești, regele vrea să te cunoască imediat ce ajunge.

-Maxx, o clipă te rog, am spus grăbită. Cum poți să fii două persoane așa de diferite?

-Nevoia te învață, Zaira, a răspuns. Bunica îmi spunea o poveste când eram mic și pe măsură ce trece timpul tind să îi dau dreptate. Spunea că fiecare persoană are în interiorul ei doi lupi care se luptă pentru supremație, unul bun, celălalt rău. Depinde doar de om ce lup triumfă pentru că cel pe care-l hrănește mai mult, acela este învinge. Vezi tu, a spus, întorcându-se spre mine, eu am găsit o cale să-i hrănesc pe amândoi după bunul meu plac. Grăbește-te și fă-ți o baie, hainele o să le găsești pe pat, a spus ieșind din dormitor și trântind ușa în urma lui.

Rămăsesem cu ochii țintă pe ușă și nu știam ce să fac. Ceea ce-mi spusese Maxx era uimitor și trist în același timp, să ai totul și într-o secundă să pierzi, era sfâșietor.

Ceea ce m-a pus în mișcare a fost gândul că am ocazia să dau ochii cu regele. M-am dezbrăcat rapid și am rămas șocată la vederea căzii uriașe care mai înainte nu era în baie. Obiectul arăta de parca fusese acolo de la început, dar eu știam sigur că în locul ei era un rudimentar duș.

Dând la o parte uimirea, m-am așezat în cadă și am dat drumul la robineți să o umplu. Nivelul apei se ridica surprinzător se repede, așa că am fost nevoită să închid robineți mai repede decât mă așteptam.

Abia acum, în singurătatea băii și cu clipocitul apei pe fundal, mi-am permis să mă gândesc că tocmai luasem o viață.

Greața m-a învăluit instantaneu,inima a început să-mi bată cu putere, aerul parca nu reușea să ajungă în plămâni, conștiința urla la mine că probabil aveam să ajung în iad, dacă nu cumva eram în el, iar singurul lucru pe care l-am făcut în toată anxietatea care mă cuprinsese, a fost să mă scufund cu totul în apă.