Zaira

Un nou început

Zilele care au trecut parcă nici nu au existat. Am fost atrasă într-un vârtej din care nu puteam să ies. După ce Maxx a picat la picioarele mele inconștient, lumea a încetat să existe pentru mine. Doc era creația regelui și în ciuda faptului că am crezut că o să se alieze cu cine era la putere, el a fost loial până în măduva oaselor, sau din ce era făcut, lui Adrian. Aflând vestea că regele a fost detronat, pur și simplu și-a tăiat gâtul. Eram înnebunită, nu știam la cine să apelez, nu știam ce să fac. Nu era ca și cum nu existau doctori în toată România, dar dura ceva până îi aduceam la București din pricina fricii. Nimeni nu voia să se alieze cu noua putere, de teamă că o să plătească prețul suprem dacă Adrian avea să se întoarcă.

În zilele în care au urmat, mă transformasem complet. Simțeam schimbarea, doar că nu voiam să o accept, nu în condițiile în care nu știam care era problema cu Maxx. Nu îi găsisem nici o rană adâncă pe corp, dar asta nu însemna că în interior nu se întâmplase ceva și oricum, chiar dacă ar fi găsit, nu aș ști cum să-l ajut. Eram neputincioasă și cu fiecare ceas care trecea simțeam că-l pierd, că-mi scăpa printre degete, asemeni nisipului. Uram situația asta. Uram totul!

Niciodată nu ne gândim că suntem niște ființe fragile, niciodată nu ne gândim că mâine poate nu va veni. Trăim cu proasta impresie că ziua de mâine este asigurată, ne facem planuri de viitor de parcă ele ar avea vreo greutate în fața vieții. Viața este imprevizibilă și te urcă pe cele mai dulci culmi ale fericirii, ca într-o clipă să te coboare în flăcările iadului.

Suntem naivi dacă ne credem invincibili, dacă trăim cu impresia că nouă nu ni se poate întâmpla, pentru ca fix atunci viața intervine și te lovește unde iubești mai mult. Eu, ca toți ceilalți, credeam că Maxx este invincibil, că nimeni nu poate să-l doboare și că el este cel mai puternic. Dar, doamne, cât m-am înșelat. Văzându-l în patul nostru palid, nemișcat de câteva zile, începeam să realizez că până și cel mai puternic om este doar atât, un om, cu slăbiciuni, frici, imperfecțiuni, care simte durere și care poate fi doborât.

Nu voiam să-mi pierd speranța, chiar luptam să aduc pe cineva pentru el, dar soarta era întoarsă cu spatele la mine, la noi. Timpul trecea și cu el, se pierdeau și șansele lui Maxx.

-Zaira, a sosit timpul, am auzit o voce, rostind din spatele meu.

Azi era ziua în care aveam să fiu declarată regina țării și prezentată în fața oamenilor care încă nu credeau că regele Adrian nu mai era la putere. Îmi venea să râd la cum fusese drumul meu în viață. Soarta avea un simț al ironiei foarte dezvoltat și eu nu puteam decât să mă înclin în fața ei. Dar, așa cum se întâmpla de când lumea și pământul, omul sărac, asuprit, batjocorit, ajungea să parvină într-un loc de putere și devenea la rândul lui ceea ce ura cel mai mult. Ajungea să devină avar, mojic, lipsit de scrupule, un om care-și vedea doar interesele proprii. Jurasem că nu o să devin așa și știam că în sufletul meu, inima nu m-ar fi lăsat să fac rău oamenilor, dar în același timp, eram realistă. Știam că puterea și banii pot schimba cel mai pur și sincer suflet. Deși jurasem că nu o să mă las influențată, în același timp speram că nu o să trebuiască să fac asta pentru mult timp. Voiam să găsesc pe cineva care să știe ce face, care să poată conduce așa cum trebuie, care să nu repete greșelile trecutului. Nu-mi era rușine să recunosc că tot ce voiam de la viață era o căsuță mică, Maxx sănătos și mulți ani fericiți, dar până la finalul meu fericit , trebuia mai întâi să fac asta.

-Ilie, am zis, întorcându-mă spre bărbat, îmi este teamă.

-Nu o lăsa să se vadă, a spus repede, altminteri o să te mănânce de vie vulturii de afară.

-Maxx...

-O să-și revină, m-a întrerupt făcând câțiva pași în cameră. De când îl cunosc pe Maxx, a luptat când credea că nu are un motiv și fi sigură că avându-te pe tine, motivația lui este și mai mare. Ești pregătită? m-a întrebat cu un zâmbet blând pe față.