Viață sau moarte

1.3K 138 5
                                    


Mi-a luat mai puțin de 7 minute să fiu gata. Am ignorat complet arsura constantă pe care o simțeam în picioare la fiecare pas și m-am dus la întâlnire.

Trebuia să aflu ceva,orice pentru a mă salva,deși eram conștientă că aveam să fac rău altcuiva.

-Zaira, ai venit! a strigat fata care mă invitase când m-a văzut că mă apropii de ei.

Erau adunați sub un pâlc de pomi care aproape îi ascundea vederii și probabil aș fi trecut pe lângă ei dacă nu mă striga fata respectivă. Scena din fața mea era aproape identică cu cea din visul meu și mai că mă așteptam ca niște mâini invizibile să țâșnească spre mine și să mă sugrume la fel ca în vis. Am tras aer în piept și m-am apropiat de ei, mergând încet și calculat.

-Trebui să facem ceva în privința lui Maxx, a spus aceeași fată imediat ce m-am așezat pe o buturugă liberă. Pedepsele lui sunt de nesuportat și din ce în ce mai crude,priviți-o pe Zaira, a zis atrăgând atenția spre mine. Fata abia mai poate merge și noi nu mai putem continua așa.

Este de datoria noastră să ne apărăm și să ripostăm. Trebuie să punem la cale o strategie, un plan să scăpăm lumea de tiranii ăștia. Ei nu pot trăi fără noi, nu știu nici să ridice o cârpă fără noi așa că trebuie să îi lovim unde îi doare cel mai tare. Trebuie să preluăm controlul asupra vieții noastre. 

Dana, așa o chema pe fată, era sigur liderul lor. Toată lumea o asculta și pe bune dreptate, avea o voce impunătoare și care te făcea să crezi că totul este posibil. Vorbea despre dreptul nostru,despre libertatea care este aievea dacă facem ceva acum și despre cum o să redevenim ce am fost. Vorbea calm și lejer de parcă era făcută pentru asta.

 M-am aplecat spre bărbatul de lângă mine și l-am întrebat în șoaptă cine fusese Dana. Mi-a spus că Dana este doar fata care aducea servitorii noi în grupul lor și că mereu a fost bună să vorbească în fața lor, era un fel de lider motivațional și că liderul grupului era bărbatul de lângă ea care nu scosese o vorbă până atunci.

Abia în clipa aia m-am uitat în jurul meu. Bărbați și femei de diferite vârste aprobau orbește fiecare cuvânt al Danei. Nimeni nu o contrazicea și nimeni nu intervenea,nici măcar liderul de drept al grupului. Erau în jur de treizeci de persoane care fără să-și dea seama erau din nou manipulați și forțați să joace după cum li se cântă. Nici nu-și dăduse seama că schimbase un rău cu altul,deși cel din urmă mascat cu intenții bune și liberale.

Tindeam să îi dau crezare Danei, trebuia să facem ceva,dar la consecințe nu se gândise nimeni? Cum aveau să reacționeze nobilii? Aveau impresia că o să stea cu mâinile în sân și o să se uite pasivi cum încercăm să ne reluăm libertatea? Eram o mână de oameni care încercam să ne luptăm cu morile de vânt fără pic de speranță că vântul avea să ne fie prielnic nouă.

-Trebuie să acționăm cât mai curând, a spus într-un final liderul. Maxx este doar prima persoană care trebuie să cadă și trebuie să cadă mâine seară. Mâine toți nobilii pleacă la o adunare la Târgoviște,iar castelul o să rămână aproape gol,păzit de doar câteva zeci de soldați. O să intram în camera lui după ce adoarme și o să-i înfigem un cuțit în gât și nu găsesc o persoană mai bună pentru asta decât fata care a declarat că își dorește să o facă, a zis privindu-mă brusc în ochi.

-Poftim? am spus șocată.

-Zaira, nu te-am chemat aici pentru că pari o persoană care să adere cauzei noastre,ci te-am adus aici pentru că chiar azi în plină zi și în gura mare ai susținut că l-ai ucide pe șeful servitorilor. Este adevărat? a întrebat.

-Da,dar...

-Foarte bine, a zis tăindu-mi replica. Mâine seară o să te infiltrezi în camera lui Maxx și o să-i tai gâtul.Poți spune că este un fel de cadou al nostru, în fond el te-a rănit de atâtea ori, nu crezi că este echitabil să o faci și tu? a zis zâmbind crud.

Sfinte Doamne,oamenii ăștia erau țăcăniți!

-Nu vreau să particip la așa ceva, am zis într-un final. Credeam că nu vreți să fiți ca ei și uite că exact asta faceți, am zis ridicându-mă în picioare. Așa vreți să schimbați voi ceva? Nu faceți decât să înlăturați niște oameni la fel cum ar proceda și ei. Nu mă interesează să fac parte din grupul vostru dacă așa gândiți, am zis dând să plec,dar am fost oprită brusc de doi bărbați.

-Nu te-am întrebat ce vrei,Zaira, a zis Dana. O să ne ajuți fie că vrei fie că nu vrei,asta dacă nu cumva vrei să te găsească soldații la prima oră cu un cuțit înfipt în gât. Vrei să ai de unde alege, alege între viață și moarte. Toți trebuie să facem sacrificii Zaira,fie că ne place fie că nu, tu de pildă o să fii sacrificiul unui nou început, a spus.

Îmi venea să râd de ridicolul situației. Venisem aici să spionez pentru Maxx și să-mi salvez viața,iar ei voiau să-l omor pe Maxx pentru a-mi salva viața. Sigur cineva de sus se jucase cu firele destinului meu și le încâlcise în asemenea hal încât mă trezeam mereu între alegerile astea două, viață sau moarte.

-O să o fac, am spus resemnată. 

-Nici nu ne așteptam la altceva, a zis bărbatul,făcându-le semn celor doi să mă lase să plec. O să te caut eu Zaira mâine când demarăm planul, a zis.

Am aprobat din cap și m-am depărtat de ei cât de repede am putut ținând cont de rănile de la picioare. Trebuia să recunosc,fusese o seară interesantă,speram ca Maxx să fie de aceeași părere.

Am intrat pe ușa servitorilor,din spatele castelului și m-am furișat pe treptele care duceau spre camera lui Maxx. Ceea ce mă mira tare era cum de se permiteau asemenea adunări când toate celelalte mișcări ale servitorilor erau monitorizate la sânge. 

Am ajuns în dreptul ușii lui Maxx și am ezitat. Să intru să să le pecetluiesc soarta a treizeci de oameni sau să mi-o pecetluiesc pe a mea?Ce era de făcut? Decisesem că aveam să mă salvez,dar când în joc era viața mai multor persoane, a mea mi se părea nesemnificativă.Am lăsat în jos mâna care voia să bată în ușă și m-am întors să plec,dar exact atunci ușa s-a deschis și Maxx m-a tras înauntru.

-Aveai de gând să pleci,nu-i așa? a zis târându-mă până la pat,așezându-mă pe marginea lui și postându-se în fața mea.

-Trebuia să încerc, am zis ridicând din umeri. Vrei să afli ce s-a discutat? am întrebat imediat.

-Cum îți sunt picioarele? a întrebat ignorându-mi întrebarea mea.

-Nu prea le simt, am recunoscut, și probabil o să se infecteze.

A dat scurt din cap și s-a dus spre baie unde a răscolit ceva,apoi s-a întors și a aruncat lângă mine un tub de unguent. L-am luat fără să ezit și m-am dat încet pe tălpile rănite.

Nu-l înțelegeam pe omul ăsta, uneori era calm și aparent drăguț ca mai apoi să fie o brută violentă nenorocită. Care din cele două fețe era cea adevărată? Care din cei doi era Maxx?

-Vorbește, a zis așezându-se lângă mine pe pat.

-Vor să te omoare, am zis simplu,dându-mi în continuare cu cremă. Mâine seară vor să intre la tine în cameră după ce adormi și să-ți taie gâtul,apoi o să preia controlul. Mai multe nu știu,doar că tu ești primul pe lista lor,apoi o să re răzvrătească împotriva nobililor. Ziceau că fără ei nimic nu funcționează și dacă sunt uniți o să-și recapete libertatea. Dacă mă întrebi pe mine persoanele de jos sunt fix ca nobilii. Vor putere și ar face orice să o aibă,fără să le pese peste cine calcă.

-Pe cine trimit? a întrebat degajat de parcă nu vorbeam de uciderea lui.

-Pe mine, am spus uitându-mă fix în ochii lui.


ZairaWhere stories live. Discover now