Zaira

Prefăcuți

Am fost martoră la multe chestii în viața mea, unele plăcute,altele deloc, dar niciodată nu am fost martoră la asemenea prefăcătorii. Nobilii mâncau și beau împreună,ca mai apoi să comploteze unul împotriva altuia și știam asta pentru că mă aflam printre ei în fiecare secundă,servind afurisita asta de mâncare.

De exemplu, ministrul de externe a băut toată seara cu ministrul de interne, ca mai apoi ministrul de interne să plănuiască căderea celuilalt chiar cu soția omului. Apoi am fost martora unei întregi orgii între cinci nobili ascunși după draperiile grele de mătase care înconjurau sala.

Nimic nu era ceea ce părea. Fiecare nobil ascundea ceva în încăperea asta,toți erau niște prefăcuți notorii care-și jucau așa de bine rolul încât nici ei nu mai știau ce este adevărat.

Toți vorbeau despre rege,cât de darnic și bun este cu ei organizând asemenea baluri lunare. Pe bune? Asta credeau ei că este dărnicia? Să arunci cu banii în stânga și dreapta când poporul efectiv era sclav? 

Abia așteptam să văd cuplul regal. Nu-i văzusem niciodată și chiar voiam să le atribui o față așa zișilor oameni darnici și buni cu lumea,dar această dorință nu mi s-a îndeplinit căci brusc s-a auzit aceeași voce de nicăieri.

-Stimați oaspeți,regele vă anunță cu regret că nu vă poate acompania în seara aceasta. Vă roagă însă să vă delectați cu preparatele culinare gătite special de un bucătar rus, muzica de pe meleaguri franceze și băuturi fine ale podgoriilor italiene. O seara plăcută!

Mai să pufnesc în râs. Ce nu era  în regulă cu mâncărurile românești? Brusc nu se mai asculta muzică românească și nici nu se mai bea vinul nostru.

De ce tot voiam să ne ștergem existența culturală, înlocuind-o cu tot felul de elemente nelalocul lor?De unde venea dorința asta de uitare a tot ce eram noi? De ce nu-și mai aminteau oamenii cum era înainte de epoca asta? De ce acceptăm pur și simplu să ne fie șterse amintirile și tot ceea ce însemnăm?

Poate aveam eu o gândire altfel,dar chiar nu-mi plăcea unde ne îndreptăm și mai mult ca sigur nu-mi plăcea cum se uitase toată noaptea un anume bărbat la mine.

Am încercat să-l ignor,dar tot îmi făcea semn să merg cu tava cu mâncare la el,iar eu ca o servitoare docilă ce eram, mă conformam. Primele dăți nu mi-a spus nimic,doar s-a uitat la mine,apoi la spatele meu însemnat,dar presimțeam că avea să-mi spună ceva chiar acum,în timp ce mă îndreptam spre el.

-Cum te numești? a întrebat cu o voce groasă.

Nu i-am răspuns pentru că nu știam cum să mă comport în situații de genul,iar în afurisitul ăla de regulament nu scria ce să fac. Oricum, ochii lui albaștrii nu mă prea încurajau la vorbă,din contră,privirea lui rece îmi dădea fiori din cap până în picioare.

-Ești surdă? a zis apucându-mă de braț și zgâlțâindu-mă bine.

-Zaira, am răspuns scurt.

-Greșit, a zis trăgându-mă după el spre o despărțitură a unei draperii.Te numești Ioana și o să mă satisfaci în seara asta, a zis împingându-mă dur în perete.

Acum înțelegeam rostul draperiilor, erau puse doar cu scopul de a oferi un spațiu în care sa-ți satisfaci poftele în public,dar în acelaşi timp nu în văzul tuturor.

-Fi fata bună și mai spune o dată cum te numești, a zis trăgând de nasturii pantalonului și de curea.

-Zaira, am spus buimacă.

-Greșit, a zis scoțându-și cureaua și pocnind-o chiar lângă urechea mea stângă. 

-Ioana, am îngăimat paralizată de spaimă.