Zaira

Sentința

Mi-a dat drumul la buză imediat ce a simțit gustul sângelui,dar mâna încordată pe ceafa mea era tot acolo. Îmi simțeam ochii plini de lacrimi,iar buza de jos pulsa puternic. Voiam să îl pocnesc și să îi mut cât colo mâna de pe mine,dar nu puteam. În lumea asta nu aveai voie să protestezi, nu aveai voie să ai părerea ta,trebuia doar să accepți dacă voiai să îți fie bine.

-Unde îți este spiritul Zaira? Nu-mi spune că te-am înfrânt deja, a întrebat pironindu-și ochii în ai mei.

Nu am răspuns, nu voiam pentru că dacă aveam să deschid gura sigur ajungeam din nou în cușca aia oribilă.

-Ți-am dat voie să vorbești, așa că vorbește, a zis mutându-și privirea spre șiroiul de sânge care mi se prelingea de pe bărbie pe rochie.

-Nu o să mă pedepsești?am întrebat gemând de durere de la buza spartă.

-Nu azi, a zis zâmbind răutăcios.

-Vreau să te omor, am zis lipindu-mi fruntea de a lui într-un gest nebunesc de curaj, vreau să îi omor pe toți cei care cred că pot să controleze alți oameni, vreau să distrug tot ce înseamnă opresiune, am spus cu o voce joasă.

-Așa deci, a zis dând din cap de parcă mă aproba. Și mai ce vrei să faci?

-Vreau să te omor încet, am zis revenind la partea în care îl omoram pe el, vreau să te torturez, vreau să văd cum suferi și implori și pe urmă vreau să te omor lent, am zis imitându-i zâmbetul lui de mai devreme.

-Te auzi ce zici?a întrebat dându-și capul pe spate și  izbucnind în râs. Ești exact ca noi,doar că nu vrei să conștientizezi încă. Încep să cred că ești făcută pentru lumea asta, Zaira, a zis dându-mi brusc drumul la ceafă și îndepărtându-se de mine.

Fierbeam de nervi! Ignorând total buza care încă sângera și tălpile pe care abia le mai comandam, am fugit după el și i-am sărit la propriu în spate. Luat prin surprindere a căzut cu fața pe alee și cu mine în spatele lui. Pregătită să îi dau pumni în cap, m-am trezit cu el deasupra mea și cu fața lui zgâriată lipită de a mea.

-Ești nebună? a țipat înfigându-și mâna în gâtul meu.

-Mi-ai zis că pot vorbi, am spus patetic.

-Și te-am ascultat fată năroadă ce ești,a urlat strângând mâna, nu știu ce te-a făcut să crezi că ți-am dat permisiunea să mă ataci. Ridică-te, a spus dându-se brusc jos de pe mine și făcând semn spre doi soldați pe care abia atunci îi văzusem.  Duceți-o la mine în cameră și aveți grijă să nu iasă de acolo până mă întorc eu, a dat ordine soldaților apoi a plecat furios.

A fost un test! am realizat în timp ce soldații mă ridicau și ma duceau spre castel. A fost un afurisit de test pe care l-am picat lamentabil. Trebuia să tac și să las privirea în jos,asta trebuia să fac. Trebuia să îmi dau seama că după o lună de zile în care Maxx nu m-a căutat avea să urmeze un soi de test. Mă așteptam ca invitația de diseară sa fie testul,dar trebuia să realizez că el avea să fie administrat de șeful servitorilor. Credula și inocenta de mine căzuse în plasa lui și acum aveam să suport consecințele.

Datorită rănilor de la picioare,soldații au trebuit să mă ridice pe sus pentru a nu păta marmura din hol și de pe trepte,dar tot s-au scurs câteva picături așa că au fost nevoiți să îmi înfășoare picioarele într-o cârpă jegoasă care mi s-a lipit instantaneu de răni și de la care mai mult ca sigur aveam să mă infectez. 

Ajunși în dreptul ușii lui Maxx, soldații m-au pus pe picioare și m-au împins în cameră apoi au trântit ușa în urma lor. Strângând din dinți de durere m-am așezat pe podeaua de lemn și mi-am așteptat sentința. Buza nu îmi mai sângera dar mă durea îngrozitor,tălpile erau o rană deschisă după ce mi-am smuls cârpa de pe ele, iar partea de sus a rochiei de culoarea untului era pătată de sânge care probabil nu avea să mai iasă. Trebuia să arunc cu totul rochia în speranța că aveam să primesc alta în schimb.

Voiam să plâng,dar durerea nu mă lăsa, era prea puternică și ascuțită. Îmi era sete și foame și voiam să mă curăț de sângele uscat de pe bărbie și gât,dar nu îndrăzneam să mă mișc așa că am închis ochii și m-am lăsat în voia somnului.

Un zgomot puternic și o ușă trântită m-a trezit aproape imediat. Din instinct am dat să mă ridic,dar am căzut la podea.

-Regele mi-a dat ordin să te omor mâine în zori, a spus calm Maxx mărșăluind prin cameră. Comportamentul tău este deplorabil,iar capacitatea ta de adaptare este inexistentă. De parcă nu erau de ajuns astea, ți-ai atacat superiorul cu intenția declarată de a-l omorî. Am ratat ceva? a zis întorcându-se spre mine și pironindu-mă cu privirea.

Nu am răspuns de data asta,ci mi-am lăsat privirea în jos resemnată. Până aici mi-a fost, aveam să mor.

-Evident că ducele Ceia a contribuit la sentința ta,adăugând argumente valide pentru care ești incompatibilă cu cerințele noii lumi. Mi s-a dat mie sarcina de a te elimina, a terminat așteptând să-l contrazic, să mă cert sau să sar din nou la el. 

Nu am făcut nimic din toate astea,ci mi-am lăsat lacrimile să curgă pe obraji. Nu am ridicat privirea nici când s-a așezat pe vine în fața mea și nici când mi-a cerut direct să vorbesc. 

Pentru ce să mai vorbesc când sentința era deja dată? Pentru ce să mă mai zbat când decizia de a termina viața cuiva stătea în mâinile tiranice ale unui simplu om?

-Zaira, dă-mi un motiv să te cruț, a zis ridicându-mi bărbia să-l pot privi în ochi.

Am clătinat din cap pentru că era inutil. Era inutil să te lupți cu morile de vânt când știai deja că o faci degeaba. Era prea târziu pentru mine. Voiam doar să fiu liberă să mă pot exprima așa cum toți oamenii ar trebui să o poată face. Voiam să iau eu deciziile pentru mine, voiam să greșesc eu și să învăț din greșeli, voiam să mă bucur de deciziile mele,voiam pur și simplu să trăiesc.  Dar cum poți trăi când nu ai nici măcar pentru ce?

Resemnată pentru soarta mea, l-am privit în ochi pe șeful servitorilor și am zâmbit. Probabil arătam oribil, cu buza spartă,bărbia și rochia pline de sânge și părul scăpat din coada împletită; nu-mi păsa, ci doar i-am zâmbit cât de larg puteam.

-În seara asta vreau să te duci la întrunirea aia cu servitorii și să îmi spui tot ce se petrece acolo, ai înțeles? a întrebat de parcă nu-mi spusese mai devreme că avea să mă omoare mâine. Ce rost avea să îl ascult.

-Nu-mi mai poți face nimic Maxx,am zis zâmbind în continuare. De ce te-aș mai asculta dacă mâine tot o să mă omori?am întrebat apropiindu-mă de fața lui.

-Oh, Zaira, mai ai așa de multe de învățat, a zis punându-și degetul pe buza mea de jos și apăsând tare.

Am scâncit de durere,dar nu m-am retras. Parcă eram vrăjită și nu mă puteam mișca din loc,deși mintea îmi urla să mă îndepărtez de el.

-Totul depinde de seara asta, așa că schimbă-ți rochia asta murdară, pune-ți încălțări și pregătește-te, a zis aruncându-mi din spatele lui o rochie identică cu cea pe care o purtam și niște pantofi uzați.

-Să fiu a naibii dacă o să mai ascult de tine, am zis sfidătoare, urmărind cum îi pulsează o venă de pe gât.

-Zaira, nu cred că m-am făcut înțeles, a zis ridicându-mă de brațe în sus, o să te duci la întrunirea asta, o să raportezi ce vezi și ce auzi și dacă aduci informații utile și pertinente o să îți permit să trăiești, a urlat exact ca în prima zi în care l-am cunoscut.

Clătinându-mă pe picioare și înghițind durerea i-am răspuns în singurul mod pe care îl știam.

-Nu, dracu să te ia! am urlat și eu la rândul meu.

-Asta și așteptam să spui, a zis rânjind la rândul lui și apucându-mă pentru a două oară pe ziua de azi de gât și ridicându-mă în aer.