Zaira

Viitorul este incert

De câteva zile tot păzeam patul în care stătea Zaira, atent la fiecare respirație și inspirație. Așteptam să deschidă gura să rostească ceva, orice, dar în afară de un mic spasm al mâinii stângi, nu s-a întâmplat nimic.

Eram în camera noastră și mă plimbam de colo colo pentru că de câteva ore ignoram cu desăvârșire ordinul de a mă ocupa de prizonieri. Nu voiam să o las singură pentru că de fiecare dată când o făceam pățea câte ceva.

Așteptarea mă omora încet, simțeam că sunt într-un limbo din care doar ea mă putea scoate. Îmi începeam ziua vorbind cu ea, îi spuneam ce aveam de gând să fac, apoi continuam să-mi petrec ziua fiind infirmierul ei. Nu era necesar, având oameni repartizați special pentru situații de genul, dar nu voiam pe nimeni în preajma ei.

Viața mea se schimbase complet. În ciuda tuturor lucrurilor negative care ne-au adus împreună, viața mea căpătase un sens. Nu mai eram doar torționarul regelui, omul acela crud care nu vedea un viitor, care nu avea un țel în viață, care nu avea pentru cine și ce să lupte. De când apăruse Zaira în viața mea, totul căpătase un sens și al naibii să fiu dacă nu aveam să lupt pentru noi.

Tatăl ei era un om mort pentru ce-i făcuse, dar până acolo, mai aveam de aflat de ce făcuse asta și cum de se lăsase prins așa de ușor. Era imposibil să fi scăpat printre degetele noastre atâta timp, doar ca să-l prindem aproape imediat când chiar era nevoie. Era ceva putred la mijloc, iar eu aveam să aflu.

-Maxx, regele a ordonat să te prezinți în fața lui imediat, altfel o să fi închis pentru nesupunere, am auzit din pereții camerei.

-Vin, am răspuns, nemulțumit.

Mi-am trecut mâna prin părul care crescuse prea lung, apoi prin barba nearanjată de câteva zile și am oftat. Stând lângă ea nu aveam să aflu răspunsurile de care aveam nevoie, așa că m-am dus în baie să-mi aranjez barba și să-mi prind părul într-o coadă. Mi-am făcut un duș rapid, m-am îmbrăcat în uniforma specifică, apoi m-am așezat încet pe marginea patului, luându-i mâna stângă în a mea.

-O să lipsesc câteva ore, dar vreau să știi că nimic rău nu o să ți se întâmple. Vremea suferinței a trecut, de acum încolo o să ai parte doar de fericire. O să am eu grijă de asta, i-am șoptit, sărutându-i mâna. Sper doar că o să găsești puterea să mă ierți cândva pentru toate cele ce ți-am făcut. Nu am vrut să se întâmple așa, am zis, așezându-i mâna încet pe pat, apoi îndepărtându-mă.

Am ieșit din cameră încet, apoi m-am uitat în stânga și în dreapta, la cei doi soldați care erau postați de o parte și de alta a ușii. Era de la sine înțeles că nu trebuie să lase pe nimeni să intre în afară de mine.

M-au salutat din cap, apoi am plecat spre camera tronului. Știam foarte bine ce urma și abia așteptam să pornească odată tăvălugul evenimentelor. Fiind de atâția ani tortionarul regelui, știam foarte bine ce dorea, nici nu mai trebuia să-mi spună, dar fiind cine era, trebuia să mă prezint în fața lui. Mi-am închis sentimentele în camera aceea specială pentru Zaira, apoi am îmbrățișat violența și cruzimea de care eram capabil, de îndată ce am intrat în cameră.

Regele era așezat pe tron, cu coatele sprijinite de genunchi, uitându-se fix la mine.

-Maxx, sper că-ți imaginezi că după ce se termină toate astea o să plătești pentru nesupunerea de care dai dovadă pe zi ce trece, a zis, imediat ce am ajuns în fața lui.

-Sunt conștient, am replicat simplu.

-Este păcat totuși, a spus, îndreptându-se se spate, apoi ridicându-se de pe tron. Erai perfect, mașinăria perfectă, până să apară ea. Oare dacă să zicem, ar dispărea, eu l-aș recăpăta pe vechiul Maxx? a întrebat, oprindu-se în fața mea.

-Dacă te atingi de ea...

-Da, da, știu, a zis, mijind ochii la mine. O să mă ocup de tine imediat ce terminam cu situația asta. Tatăl ei are un plan și vreau să-l aflii.

-A fost prea ușor de capturat. De ce acum? De ce așa ?

-Află, Maxx, doar de asta te țin în viața, a zis, apropiindu-se și mai mult de mine, până am ajuns să stăm piept în piept.

Diferența de înălțime mă făcea să ma uit în jos la el, dar asta nu a fost niciodată o problema. Știam amândoi cine deține puterea dintre noi și acela nu era el. Surprinzător, secretul lui avea puterea să-l distrugă pe el, iar pe mine să mă elibereze.

-Nu-ți uita locul Maxx, nu uita că trebuie să-mi mulțumești că încă ești în viață, a spus dur.

-Același lucru ți se aplică și ție, Adrian, am replicat, făcând un pas în spate. Torul se poate schimba într-o clipită, dacă dezchid gura și te asigur că oamenii ar fi mai mult decât șocați să afle ce am de spus.

-Trebuia să te omor când am avut ocazia, a zis, clatinând din cap.

-În ciuda a ceea ce știu, ai nevoie de mine în viață, nu uita că eu îți fac toată treaba murdară!

-Nu o să uit asta, Maxx, a zis, făcându-mi semn să ies.

L-am salutat în batjocură, apoi am ieșit din cameră, știind că după ce aveam să termin cu tatăl el, viitorul meu era incert. Trebuia să fac un plan, cât mai repede, dar mai întâi aveam să discut cu tatăl Zairei.

Am mărit pasul, nerăbdător să ajung cât mai repede în temnițele de sub palat. Am trecut pe lângă soldații care stăteau de pază la fiecare colț, apoi i-am făcut semn celui care stătea în fața celulei să deschidă.

-Măi, măi, măi, ce avem noi aici, l-am auzit pe tatăl ei vorbind. În sfârșit suntem față în față, fiule.

-Tată, am scuipat cuvântul. Sper că ești conștient de ce sunt aici, am zis, postându-mă în fața lui, scoțând în același timp cuțitul din teaca din spatele pantalonilor.

-Te așteptam, mi-a răspuns simplu.

-Ești un om mort pentru ce i-ai făcut Zairei și eu o să mă bucur să te ciopartesc ca pe un vierme ce ești, am mârâit.

-Da, da, sunt conștient, a spus, ridicând din umeri. Dacă te încălzește cu ceva, să știi că mi-a părut rău pentru...

-Nici să nu încerci, am zis, mișcându-mă rapid și pocnindu-l fix în maxilar. Fă-ți treaba pentru care ai venit, apoi mă ocup și de tine.

-De unde știi că nu o să fug imediat ce-mi duc la sfârșit planul? a întrebat, trecându-și locul lovit.

-Să fim sinceri, Tudor, ai venit aici știind că o să mori. Cu mult înainte de toate astea știai care o să-ți fie sfârșitul, iar eu o să mă achit de datorie bucuros, am rostit, zâmbind malițios.

-Fata nu o să te ierte niciodată, a rostit. Știi bine cum se termină toate astea, iar de fiecare dată, finalul nu este unul fericit pentru tine.

-Nu-mi pasă, atâta timp cât îi punem capăt aici și acum. Mă bucur că am avut și puținul de fericire, de data asta.

-Toți avem speranța că o să fim fericiți, că finalul o să fie bun, dar așa cum ți-am mai spus de atâtea ori, unii oameni nu primesc finalul fericit, ci îl fac pentru alții. Noi Maxx suntem cei care o să le ofere altora finalul fericit, sacrificându-l pe al nostru.