Zaira

Vulnerabili

Nu am fost niciodată un om religios, nu vedeam rostul religiei. Omul își face propriul drum, omul e singurul responsabil pentru ceea ce face și mi se părea o porcărie să dai vina pe o ființă nevăzută de eșecurile tale. Tu faci alegerile, tu suporți consecințele, așa de simplu era. Dar sunt om și la fel ca orice om, când se simte pe buza prăpastiei, apelează la divinitate, la forța aceea nevăzută care poate rezolva totul, care poate să șteargă cu buretele răul, care poate salva. Minune, ăsta era cuvântul pe care-l căutam, iar eu în clipa asta de o minune aveam nevoie.

O minune să mă oprească să nu dărâm castelul ăsta peste toți, o minune să nu mă duc după cel care îi era tata, o minune să o salveze pe ea.

Aveam o experiență vastă în ceea ce privea inducerea durerii, susținerea ei și urmele pe care le putea lăsa, dar ce vedeam pe corpul Zaira, fusese de ajuns să mă sperie chiar și pe mine. După ce o luasem din brațele soldaților, m-am năpustit spre aripa medicală. Am deschis ușa cu piciorul, atent în același timp să nu o zgudui prea tare pe Zaira și am urlat către Doc.

-Fă-i ceva, orice, am zis, cu maxilarul încleștat, spre doctorul care sărise în picioare la vederea mea.

-Dumnezeul, Maxx, dacă aș mai fi avut inimă, mi-ar fi stat pe loc, a răspuns, făcându-mi semn să-l urmez.

L-am urmat până în fundul camerei, unde a tras de perdeaua care ținea loc de perete și am așezat-o pe Zaira pe unul din paturile aliniate ca într-un spital.

-Ți-aș sugera să aștepți alături, dar nu cred că o să mă ascuți, mi-a zis, începând să taie bucățile de haine de pe Zaira.

-Nici o șansă, am răspuns, întinzând mâna spre ea să-i dau de pe față o șuviță de păr.

Fierbeam în interior de nervi care abia așteptau să-i eliberez, dar momentan trebuia să fiu lângă ea, să mă asigur că este bine. M-am dat un pas în spate când Doc a apăsat un buton de pe marginea patului și acesta a început să emită o lumină de sub el. Cu greu m-am abținut să nu îi zic ceva doctorului despre felul cum o privea, dar aveam nevoie de el. Mă bucuram că aveam o tehnologie destul de avansată și că puteam vindeca și înlocui aproape orice. Zaira era pe mâini bune, cel puțin așa speram eu.

-Oh, nu e bine deloc, a bombănit Doc, imediat ce scanarea s-a terminat, alertându-mă.

-Zi-mi, am ordonat, pregătindu-mă sufletește.

-Dispozitivul MOV este total distrus, nu ne mai este de nici un folos și nici măcar nu știam ce...

-Nu mă interesează de nenorocitul ala de dispozitiv, mă interesează de ea, am zis, ridicând vocea.

-Ah, ea, a răspuns buimac, nu prea sunt multe de zis. Curentul la care a fost supusă a făcut destul de multe daune, mai ales în jurul sinapselor, mai pe scurt le-a prăjit pe câteva, organele interne sunt și ele destul de avariate, rinichii o să cedeze curând, cel puțin unul, plămânii sunt în capacitate de 50% plini cu lichid, iar inima, să zicem că șocurile alea nu i-au făcut prea bine, a enumerat liniștit de parcă vorbea despre vreme.

-Cât timp? am întrebat, răgușit.

-Nu prea mult, a spus, ridicând din umeri, făcând un pas în spate.

-Fi atent la mine, Doc, dacă fata asta nu iese vie de aici o să te ciopârțesc în bucățele mici și o să te dau prin mașina de tocat carne. S-a înțeles? am urlat, simțind cum îmi pulsează venele de la tâmple.

-Maxx, înțeleg că fata este soția ta și că ții la ea, dar nu am autorizația necesară să o salvez, nu așa cum trebuie. Știi că trebuie....

-Vrei autorizație, asta vrei? am urlat, ducându-mă spre el rapid, apucându-l de gât și ridicându-l în aer. Adrian, spune-i căcatului ăsta cu ochi că îi dai afurisita aia de autorizație să-mi salveze soția, am urlat știind că o să fiu auzit.

-Doc, salvează fata, a venit instant răspunsul regelui din pereți.

-Dacă moare, mori și tu, s-a înțeles? am întrebat, lăsându-l jos pe doctor.

-Înțeles, a zis simplu, ducându-și mâinile la gât. Te rog să ieși să mă pot ocupa de ea, a zis încet, cu privirea spre podea.

De data asta am făcut ce mi s-a spus și m-am dus în camera de alături, plimbându-mă de colo colo. Trebuia să fie bine, nu se putea altfel.  Când o văzusem pentru prima oară, am simțit că se rupe ceva în interiorul meu. Fața rotundă era desfigurată de vânătăi și tăieturi, părul arămiu era încâlcit, ochii ciocolatii erau închiși și umflați, buzele pline erau crăpate, cu sânge uscat pe ele, gâtul era plin de vânătăi, iar corpul zvelt era plin de tăieturi și vânătăi. Trecuse prin atât de multe, încât mă rugam să mai aibă voința să supraviețuiască. Deși Doc înlocuia ce era deteriorat, totul depindea de ea. Oricât de mult s-a încercat, componenta principală a corpului, motorul lui, nu a putut fi niciodată recreat. Sufletul sau conștiința erau niște concepte pe care nici un savant al regelui nu a putut să le recreeze, păstrându-ne umani, vulnerabili.

Regele încercase să-și creeze o armată imbatabilă, invincibilă, înlocuind unele părți ale corpului cu replici sistematizate, care puteau fi controlate chiar de el. Eu le spuneam roboți, el îl numea ființe îmbunătățite. Eu îi spuneam nebunie, el îi spunea progres. În ciuda reticenței mele, în clipa asta eram bucuros că există șansa asta pentru Zaira, speram totuși că avea și ea să fie de aceeași părere după ce se trezește.

Inima îmi bătea cu putere, palmele îmi erau transpirate și nu puteam sta locului. Era un sentiment pe care nu-l mai trăisem până, cel puțin nu la intensitatea asta. Teama și grija pentru ea le-am împins într-un colțișor al mintii pentru că trebuia să mă gândesc la răzbunare.

Regele nu avea să uite felul în care l-am șantajat și am vorbit cu el și avea să se răzbune, dar de data asta nu aveam să-mi mai țin gura. Aveam de gând să mă folosesc de tot ce știam, de secretul lui cel mai mare, ca să o știu în siguranță pe Zaira. De când îi aflasem secretul, regele a mers ca pe coji de ouă prin preajma mea și s-a asigurat că nu o să-l divulg niciodată. Dar acum, totul se dusese de râpă. Aveam să mă folosesc de toate cunoștințele mele să-i fac pe toți să plătească pentru ce a pățit Zaira. Regele, tatăl ei, viermele ăla de Robert, absolut toți vor avea de-a face cu mânia mea. Adrian făcuse o greșeală teribilă când mi-a interzis să părăsesc perimetrul castelului. Mai pe șleau, dispozitivul care îmi controla o parte din creier, avea să fie oprit, iar eu aș fi picat mort în secunda doi. De ce nu face asta oricum pentru aș proteja secretul? Să spun doar că sunt mai valoros pentru el viu, în ciuda a ceea ce știu, decât mort.

Multă vreme m-am gândit de ce permite Adrian asta, iar singura concluzie la care am ajuns este că îi place să trăiască cu sabia deasupra capului, îi place că până și el are o vulnerabilitate, un călcâi al lui Ahile.

-Maxx, am auzit din spatele meu o voce feminină cunoscută, făcându-mă să mă întorc brusc spre ușă.

-Ce cauți aici, Maia? am bombănit întrebarea, trecându-mi mana stânga prin barbă.

-L-am capturat pe tatăl ei, a zis, ridicând din umeri.

-Este prea ușor, am spus, încruntându-mă. Nu ar fi trecut el prin toate astea doar ca să se lase prins așa ușor. Trebuie să fie un truc!

-Maxx, ar trebui să te bucuri, a exclamat, făcând un pas spre mine.

-Este ceva la mijloc sunt sigur, am reușit să spun, fix când perdeaua a fost trasă și Doc și-a făcut apariția în cameră.

-Totul este în regulă, a spus, făcându-mi semn cu capul spre paturi. Șansele de reușită sunt de 100%, acum totul depinde de ea.

-O să se trezească, am spus hotărât, ducându-mă spre spatele camerei, spre ea.

-Maxx, dar cum rămâne cu tatăl ei? Se presupune...

-Nimic nu este mai important acum decât Zaira, am rostit, intrând în spațiul în care era ea și trăgând perdeaua după mine.