Zaira

Când eram fericiți

M-am întins leneșă în cel mai moale pat posibil. Nimic din ce atinsesem până acum nu se compara cu așternuturile astea divine. Corpul meu efectiv plutea pe cel mai pufos norișor și nimic nu îmi putea starea de beatitudine.

Am deschis ochii treptat și am observat ca eram într-o cameră cu tavan și bârne de lemn închise la culoare, pereții într-o nuanță liniștitoare de bej și pat cu baldachin. Un afurisit de baldachin!

Perdelele de la fereastră fâlfâiau în adierea amiezii, lăsând să intre în camera o briza de aer plăcută.

M-am ridicat în fund și m-am tras în spate până m-am rezemat de tăblia patului. Nu voiam să mă dau jos din pat, era prea confortabil, dar trebuia să conștientizez ce mi se întâmplase.

Ducele Ceia mă atacase,stătusem în spital câteva zile, iar acum la câteva ore după ce mă trezisem eram într-o cabană feerică, fără nici cea mai mica urmă de vătămare.

Evident, urme erau, era și imposibil să nu fie, dar nu la fel de multe pe cât rău mi-a pricinuit Ducele. Pierdusem numărătoarea loviturilor la 120,atunci când și îmi pierdusem cunoștința, dar știam că erau mai multe.

Nu înțelegeam de ce era Ducele așa înverșunat pe mine. Ce îi făcusem eu așa de grav de mă atacase. Sigur, l-am rufuzat în nenumărate rânduri și nu i-am ascultat ordinele, dar nu putea să fie din cauza lucrurilor astea mărunte. Trebuia să fie un motiv mai puternic și eu aveam de gând să-l aflu, deși știam că mă pun în pericol, trebuia să aflu de ce era așa pornit Ducele pe mine.

-Nu ai de la cine afla, s-a auzit vocea lui Maxx, intrând în cameră.

Mi-am întors privirea spre el și am văzut că are o tavă în mâini, plină de bunătăți,pui prăjit, cartofi gratinați, ketchup, salată orientală, salată de vinete, pâine aburindă și chec glazurat cu ciocolată.

Instantaneu mi-a lăsat gura apă și m-am tras lângă el când s-a așezat pe marginea patului și a pus tava între noi.

Eram lihnită de foame așa că am înfulecat din toate mâncărurile, lăsând desertul la final. Avusesem cândva o prietenă care mânca înainte de toate desertul pentru că nu avea de unde știi ce îi rezerva viitorul, fie el și la o oră depărtare așa că se bucura de micile plăceri înainte de orice. 

Eu pe de altă parte, luam lucrurile pe rând și lăsam bucuriile la final, ca un soi de încununare.

Cu stomacul plin pentru prima dată după mult timp, m-am lăsat pe spate, punându-mi mâinile pe burtă. Eram plină și mai mult ca sigur avea să mi se facă rău, dar nu conta, eram mulțumită.

Atunci am realizat un fapt, nu lucrurile mari ne fac fericiți, ci lucrurile mărunte, banale și la care te aștepți să le ai mereu. În trecut măsuram fericire prin averi, haine scumpe, machiaje, bijuterii, pantofi, case și mașini, dar nu astea aduceau cu adevărat fericirea. Mulți oameni goi pe interior erau bogați pe exterior.

Fericirea însemna răsăritul soarelui, începutul unei noi zi, ciripitul pasarelelor și faptul că existam. Astea trebuiau să fie importante, dar noi uitasem pentru un moment de ele, ne-am îndreptată atenția spre lucruri materiale, efemere, care imediat cu schimbarea, au dispărut în neant. Cei bogați ajunseseră de unde plecase, urându-se că nu au fost mai atenți, cei săraci erau deja obișnuiți cu sărăcia, iar cei din pătură de mijloc s-au adaptat treptat, până am fost toți egali, adică săraci.

Asta făcuse monarhia, ne luase fericirea zilei de mâine, înlocuind-o cu teamă.

Am oftat și m-am ridicat în fund, venind față în față cu Maxx.

Era îmbrăcat într-o pereche de pantaloni gri largi și un tricou alb, lăsând la vedere bratele musculoase tatuate. Parul îi era prins la spate cu un elastic, iar barba părea mult mai mică decât acum câteva ore.

-Ți-ai ras barba?am întrebat, urmărindu-l cum ridică din sprânceana tăiată.

-I-am spus să nu mai crească și s-a conformat, a replicat, ridicând de pe tavă farfuria cu chec și întinzând-o în fața mea.

-Poftim?am exclamat șocată. Poți să faci așa ceva? Cum? Cum?

-Zaira, doar glumeam, nu te mai agita, a zis începând să râdă.

Apoi am început și eu să râd de se zguduita patul. Nu-mi venea să cred, Maxx spusese o glumă!

-Maxx, habar nu aveam că știi să glumești, am spus după ce ne-am liniștit și am luat farfuria de la el.

-Nu știi multe despre mine, prințesă, a  spus.

-Așa îmi spunea și tata, am zis melancolică, luând o linguriță de chec glazurat, apoi fără să mă gândesc, pe a doua am întins-o spre el.

Am repetat mișcarea asta până am mâncat tot din farfurie, apoi brusc mi-am aduc aminte ce a spus când a intrat în cameră.

-Auzi ce gândesc? am exclamat uimită.

-Normal că nu, a spus cu buzele într-o linie, ridicându-se și făcându-mi semn să-l urmez în baie.

M-am conformat, am închis ușa în urma noastră, apoi l-am urmărit cum dă drumul la apa de la cadă și la cea de la chiuvetă.

-Trebuie să știi ce subiect să abordezi aici, Zaira, iar acela nu este unul potrivit, a șoptit peste apa care clipocea,abia auzindu-l.

-Maxx, ce se întâmplă? am întrebat, ducându-mă spre el și punându-mi mâinile peste ale lui.

-Cum am mai spus, a început, lăsându-și capul pe umărul meu, ajungând astfel să stam îmbrățișați, toate comunicațiile din camera mea au fost oprite imediat ce am plecat.

-Totul a fost plănuit, nu-i așa? am șoptit la rândul meu.

-Așa s-ar părea, doar că nu știu încă scopul, a spus, sărutându-mi scurt gâtul. Trebuie să avem grijă de acum încolo, mai ales tu.

-O să am, doar am promis și tot nu mi-ai răspuns la întrebare.

-De data asta, da, aud ce gândești. Am activat fără să știe nimeni niște funcții noi ale modulului M.O.V,iar una dintre ele este transparență totală.

-Înseamnă că pot auzi și eu ce gândești?

-Nu, funcționează doar într-un sens.

-Nu vreau chestia asta Maxx, am spus hotărâtă, împingându-l de lângă mine.

-Nu este o alegere pe care să o faci, a spus printre dinți. Crezi că din toată mascarada asta cu vacanța o să iasă ceva bun? Crezi ca regele nu o să vrea ceva în schimb? Nu uita că regele mi-a spus în nenumărate rânduri ca este curios în privința ta, iar ultima persoană care i-a atras atenția a sfârșit în lac.

-Dar, credeam..

-Aici nu trebuie să crezi că știi ce se întâmplă, toți sunt duplicitari și nu ar trebui să ai încredere în nici un gest frumos pentru că el ascunde o plată pe care nu cred că ești dispusă să o plătești vreodată.

-Atunci, nici în tine să nu am încredere?am întrebat, punându-mi mâinile în sân.

-Mai ales în mine, a zis, ieșind ca o furtună din baie, lăsându-mă șocată.

Ce tocmai se întâmplase aici ? Iar aveam parte de bipolaritatea lui Maxx? Sau totul a fost o farsă pentru a-mi câștiga încrederea?

Am țipat în baia goală, am țipat de frustrare și nervi pentru că nu aveam parte de un mic răgaz. Totul se petrecea prea repede și nici nu aveam timp să respir până să vină următorul val.