Zaira

Cunoașterea este putere

-Doamne Dumnezeule, te-ai trezit! am țipat fericită, alegând să ignor remarca lui.

-Așteptai să fiu vulnerabil ca să ma molestezi, nu-i așa? a mormăit.

-Maxx, vino-ți în fire! am zis rapid, trăgând-mă spre fața lui. Te rog spune-mi că poți rămâne conștient.

-Dacă continui să faci ce făceai mai devreme,normal că o să rămân conștient, a bombănit.

Delira,ăsta era motivul pentru care vorbea așa. Înseamnă că am greșit cu ceva și probabil avea să moară de la infecție sau ceva asemănător.

-Maxx, mă sperii, am recunoscut aplecându-mă deasupra feței lui.

-Stai liniștită Zaira,nu o să mor,a zis mormăind de durere. În spatele oglinzii sunt niște pastile de durere,adu-mi două,a continuat.

M-am executat rapid pentru că nu voiam să sufere,chit că el mă făcuse în nenumărate rânduri să sufăr.Eram totuși uimită de existența pastilelor pentru că nu se spusese că tot ce însemna farmaceutice au fost distruse odată cu instaurarea monarhiei pentru detoxifierea poporului. Îmi aduc aminte că lumea devenise dependentă de pastile și era dispusă să plătească o groază de bani pentru ele. 

M-am întors în pat cu două pastile pe care într-adevăr le găsisem unde îmi spusese,alături de alte obiecte care aparent încă existau. Trebuia să-l întreb pe Maxx ce naiba se petrece și ce mod mai bun de a-l ține treaz,decât niște întrebări pe care în mod normal nu le-ar răspunde.

-Foarte bine,Maxx, am zis dându-i pastilele împreună cu un pahar cu apă, trebuie să te țin treaz și tu trebuie să-mi răspunzi la niște întrebări. Mi se pare un schimb echitabil,nu? am întrebat.

-Întreabă, a mormăit strângând din ochi atunci când s-a ridicat mai bine pe pernă.

-Vreau să știu cât din ce ni s-a spus este adevărat.

-Asta nu este o întrebare, Zaira, a zis întorcându-și privirea spre mine,dar o să-ți spun oricum. Tot ce vi s-a spus este în parte fals. Suntem totuși în anul 2088, tehnologia a evoluat așa de mult încât nu-ți vine să crezi. Zilnic se descoperă chestii noi,doar că monarhia alege să le păstreze pentru ei, a zis trăgând aer în piept.

Să luăm de exemplu ceva comun ca electricitatea. Castelul acesta este conectat la electricitate începând cu etajul doi în sus,parterul și etajul unu, unde stau servitorii este iluminat de lumânări. În fiecare cameră a nobilimii și familiei regale care stau permanent aici există un televizor conectat la satelit, în schimb etajele servitorilor nu beneficiază nici măcar de un radio.

-Cred că am înțeles ce vrei să zici, l-am întrerupt tristă. Încerci să-mi spui că tot ceea ce credeam noi că este pierdut, este pierdut doar pentru servitori,în timp ce nobilimea încă beneficiază de ele, nu?

-Exact, a spus,făcând semn să-i mai aduc un pahar cu apă.

M-am dat încet jos din pat și m-am dus în baie,unde am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit de ea. Îmi venea să plâng,dar trebuia să mă abțin. Nu de multe ori mă întrebasem cum de funcționa mașina de spălat rufe,din moment ce curentul era raționalizat,dar credeam doar că se dădea drumul la curent special pentru a le porni. Sau cum se lumina camera ducelui Ceia când intram în ea fără sa apăs pe nimic sau cum vorbea vocea aceea prin perete și multe altele.

Eram așa de proști, credeam fără să cercetăm  tot ce ni se spunea ,dar trebuia totuși să ne fi dat seama că monarhia era cu zece pași înaintea noastră. Singura explicație pentru care ne țineau în beznă era că le inspiram teamă. În fond, cunoașterea însemna putere,iar dacă noi am fi știu de la început ce se petrece,poate nu am fi ajuns aici.

Îmi amintesc că într-o zi, înainte de monarhie, veniseră niște oameni să taie copacii din fața blocului în care locuiam. Ne-a fluturat prin fața ochilor o foaie care spunea că se face modernizarea spațiului verde așa că nu am mai pus întrebări,nu am protestat și i-am lăsat în plata lor. După trei zile,nu mai exista nici un pom în fața blocului și tot ce existase verde era înlocuit de beton. Probabil dacă puneam întrebări mai multe, am fi aflat care era adevărul,dar noi nu ne-am obosit. Am crezut orbește în ce ni s-a spus și tot noi am avut de suferit și nu doar în cazul acela. Trebuia să aflu mai multe.

M-am întors în cameră cu paharul plin de apă și l-am găsit pe Maxx dormind. Am pus paharul pe noptiera de lângă el și l-am acoperit cu cearceaful de pe jos. M-am urcat și eu în pat și l-am pălmuit ușor pe obraz.

-Maxx, nu e cazul să dormi,trebuie să-mi spui ce să fac cu umărul tău,am zis tare,sperând să mă aude.

-Nu mai țipa, a bombănit,deschizând ochii. Trebuie să îl pui la loc,este dislocat,a zis de parcă făceam asta zilnic.

-Nu știu ce să fac,am zis gata gata să izbucnesc în lacrimi. Nu știu ce e cu tine, nu știu ce s-a întâmplat cu ceilalți și îmi e teamă că o să mori și tu și o să fiu trasă la răspundere pentru tot ce s-a întâmplat aici,a recunoscut.

-Zaira,nu o să mor,a zis schițând un zâmbet, servitorii sunt imobilizați în celule și doar câțiva au murit și nu o să te tragă nimeni la răspundere pe tine pentru că regele știe deja ce s-a întâmplat aici.

-Slavă cerului, am zis ușurată. Dar cum? am întrebat privindu-l cum bea apa.

-Nu e timpul acum,a zis grăbit, trebuie să-mi așezi umărul imediat. Ideal ar fi fost să stau în picioare,dar cum nu vreau să-mi deschid cusătura, trebuie să o facem aici. Așează-te pe mine, a zis, întorcându-și fața spre mine.

-Poftim? am țipat șocată.

-Ai auzit ce am zis, a spus printre dinți, așează-te pe mine, acum!

-Maxx...

-Zaira, m-ai atins,m-ai cusut și cine știe ce naiba ai făcut cât timp eram inconștient,deci nu văd care e problema, a zis practic.

Avea dreptate,dar atunci avea ochii închiși, nu se putea uita la mine,iar faptul că acum poate,mă neliniștea puțin,dar îmi spuneam că totul este clinic, că ajut o persoană. Așa că am tras aer în piept și mi-am trecut piciorul drept peste abdomenul lui,astfel încât eram peste el.

-Foarte bine,a  zis privindu-mă fix în ochi. Probabil o să leșin imediat ce începi așa că îți spun de pe acum ce trebuie să faci,a zis rapid.Trebuie să-mi îndoi cotul și să-l tragi către piept,apoi rotești brațul spre interior ca și cum ai face litera L,după rotești încet brațul spre exterior,dar ai grija ca partea de sus să stea nemișcată. Îmi strângi pumnul, mă iei de încheietură și împingi în sus. Ar trebuit să auzi o pocnitură și așa știi că totul este la locul lui. Trebuie să îmi faci un fel de atelă care să-mi țină brațul lipit de piept,poți folosi fâșii din cearceaf. Crezi că te descurci?a întrebat de parcă îmi spusese cum să înșurubez un bec,nu cum să îi pun la loc umărul.

-Nu am altă opțiune, am zis înainte să îl apuc de cot și să fac întocmai ce-mi spusese.

 A urlat imediat ce l-am atins și a leșinat exact cum a prezis,dar i-am urmat instrucțiunile,iar când am auzit o pocnitură m-am rugat să fi făcut bine ce-mi spusese.M-am dat jos de pe el,i-am improvizat un bandaj și am ieșit din cameră în căutare de mâncare. Îmi era așa de foame încât aș fi mâncat orice.

Camera lui Maxx se afla la etajul unu,iar când am ajuns la parter, totul arăta de parcă trecuse tornada prin casă. Erau obiecte sparte pe jos,sânge pe pereți,draperiile de la geamuri erau sfâșiate și atârnau nefiresc, unele geamuri erau sparte. Tot locul arăta de parcă se dăduse o bătălie cruntă și nimeni nu supraviețuise,dar eu știam că nu era adevărat pentru că Maxx,deși rănit, era în viață.

Mi-am continuat drumul spre bucătăria care arăta la fel de rău și am cotrobăit după ceva de mâncare prin dulapuri și cămară.

Găsisem niște fructe,pâine, un orez întărit și o bucățică minusculă de carne la conservă. Salivam la gândul că în sfârșit aveam să mănânc carne, dar știam că trebuia să i-o las lui Maxx, el avea nevoie mai mare de proteine decât mine.

Am pus toate alimentele pe o tavă și m-am întors în camera lui Maxx. Am așezat tava pe noptiera dinspre mine și am pus o mâna pe fruntea lui.

-Să mă ia dracu! am înjurat tare.

Ardea. Însemna că încă nu scăpasem de pericol!