Zaira

Labirintul

După ce m-am calmat, am oprit apa care curgea în neștire și am ieșit din baie căutându-l pe Maxx. Îmi spusese el cu gura lui că o să fie totul altfel între noi și acum ce făcea?

Mă săturasen până peste cap de schimbările lui, nu aveam să le mai accept. Nu eram marioneta nimănui, deși asta încerca lumea asta să facă din oameni.

Am ajuns în hol, dar nu se vedea nicăieri, dar ușa de la intrare era deschisă, invitându-mă parcă să ies afară, ceea ce am și făcut.

M-am încălțat cu o pereche de sandale și am ieșit în căutarea lui Maxx. Am dat ocol casei, iar în spatele ei se afla un labirint verde, încadrat de o mulțime de trandafiri.

Afurisit să fie dacă nu era în labirintul ăla! Inconștientă, am intrat în labirint și am făcut la dreapta. Citisem undeva că dacă stătea cât mai aproape de marginea lui nu aveai cum să te pierzi, dar aveam presentimentul că afurisitul de bărbat era fix în mijloc.

Pe cât am putut am urmat pereții exteriori, dar la un moment dat am dat de o fundătură și a trebuit să aleg drumul care mă ducea spre interior.

-Maxx, am strigat cât de tare am putut, sperând să mă audă.

Încercam să fac cât mai mult zgomot cu putință în timp ce-l strigam, dar în răspuns nu auzeam nimic, doar pașii mei și atât.

Nu putem să nu mă întreb ce aveam să găsesc în inima labirintului. Aveam să găsesc un monstru care pe loc mă va devora sau o ființă care la rândul ei era forțată de împrejurări să fie nemiloasă?

După alte câteva, colțuri luate, în fața mea se deschidea inima labirintului.

În mijlocul circular era un foișor alb de lemn, înghițit de mii și mii de trandafiri de toate culorile, iar în el pe o bancă se afla Maxx.

M-am oprit nesigură de ce să fac. Îl strigasem destul de tare încât să mă audă, dar alesese să tacă. Asta însemna că voia sa fie singur?

Am dat să mă intorc, dar vocea lui m-a chemat lângă el. Am pășit încet pe poteca verde care se întindea în fața mea și m-am dus spre el.

Banca de piatră era destul de mare pentru patru persoane, iar Maxx stătea lungit pe ea, așa că m-am așezat pe unul din brațele în formă de lebădă ale băncii,aproape de capul lui.

-Vrei să știi povestea labirintului?a întrebat, tăind tăcerea.

-Nu, Maxx, vreau să știu ce dracu s-a întâmplat mai devreme,am replicat.

-Regele obișnuia să țină un leu aici, iar la câteva luni, îi aducea aici pe care pe care dorea să îi supună, a zis ignorându-mă. Pe mine m-a adus aici de trei ori, iar de fiecare data când ieșeam lăsăm aici o mică parte din mine, partea care voia regele să o omoare. Așa că vezi tu, faptul că ne-a trimis aici este un avertisment, Zaira, iar la următoarea greșeală, o să plătim amândoi amarnic.

-Dumnezeule!am exclamat, trecându-mi palmele peste față. Cum ai reușit să ieși viu de aici?

-Nici eu nu stiu, a spus, ridicându-se în fund. Casa este monitorizată, iar fiecare gest ne este raportat către rege, așa că orice bunătate îți arăt acolo o să fie percepută ca o slăbiciune, ai înțeles?a întrebat uitându-se spre mine.

-Am obosit, Maxx, am spus, lăsând privirea în jos. De ce nu putem fi și noi normali? Într-o lume normală, în care grija banilor, a serviciului sau a mai știu eu ce să fie probleme uzuale!

-Nu trăim într-o lume normală și trebuie să ne conformăm. Ne-am înțeles?

-Bine, dar unde putem vorbi liniștiți?